Postul de ştiri Euronews a considerat că protestele care au avut loc în întreaga ţară, faţă de exploatarea gazelor de şist, sunt un eveniment destul de important pentru a fi prezentat şi difuzat.
Numai presa din România tratează acest subiect ca şi cum nu ar exista, iar guriştii de pe la televiziuni îi dau înainte cu avantajele nemaipomenite şi independenţa energetică a ţării, care ar rezulta din exploatările pe care Chevron şi alte corporaţii străine intenţionează să le deschidă pe întreg teritoriul României.
Da,interesantă treaba.Se pare ca zecile de mii de romani care se gandesc la viitorul ţării sunt mai puţin importanţi decât Vârciu sau Drăguşanu.Am vrut demoncratie….avem.