Faptul că suntem o societate profund bolnavă este dovedit din plin de faptul că ne revărsăm ura asupra oricui şi orice din această ţară, chiar şi asupra valorilor şi simbolurilor naţionale.
De curând, îndrăgitul actor de comedie Alexandru Arşinel a suferit un transplant renal şi imediat au început atacurile asupra lui, atât ân presă, cât şi în spaţiul public şi pe cel virtual de pe Internet. I se reproşează faptul că, deşi este în vârstă, a primit un rinichi în doar 3 zile, în vreme ce multe alte persoane, în special tineri şi copii aşteaptă pe liste de ani de zile.
Într-o scrisoare deschisă, Emanuel Ungureanu, care conduce Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie ”Claudia Safta” şi se ocupă de zeci de copii şi tineri care fac dializă, consideră că, în cazul actorului Alexandru Arşinel, s-a făcut o excepţie în procesul de acordare a unui organ, lucrurile fiind accelerate.
Sursa: EVZ
Au urmat discuţii pro şi contra, pline de ură şi înverşunare, pe reţelele de socializare şi o serie de articole în presă pe această temă. Iar acum, autorul acelei scrisori deschise a depus şi o plângere penală faţă de ICUTR Cluj, solicitând justiţiei să lămurească dacă s-au respectat regulile şi criteriile de transplant în cazul Alexandru Arşinel.
Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că va depune, în numele asociaţiei pe care o conduce, în 27 septembrie, când se împlineşte un an de la decesul unei tinere care nu a beneficiat de transplant renal, o plângere penală şi va chema în judecată ICUTR Cluj „pentru ca justiţia să lămurească dacă în cazul Arşinel s-au respectat regulile şi criteriile privind efectuarea unui transplant”.
Sursa: Ştirile Pro TV
Modul cum e tratat Alexandru Arşinel îmi aduce aminte de cazul lui Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, care a suferit acum ceva timp un transplant de ficat în străinătate. Şi atunci mulţi au fost indignaţi de faptul că rockerul a primit ajutor financiar din partea statului pentru efectuarea operaţiei, doar pe motiv că este vedetă şi persoană publică. După cum bine ştim, Cristi Minculescu a părăsit între timp România, definitiv şi s-a stabilit în Germania.
În ceea ce îl priveşte pe maestrul Arşinel, aş avea o întrebare pentru toţi aceia care consideră că este prea bătrân pentru a beneficia de un transplant şi că rinichiul pe care l-a primit de la un sinucigaş, ar fi trebuit să folosească unui tânăr sau unui copil care are nevoie de el: există printre acei tineri şi copii, sau chiar în toată ţara, măcar unul care să-l înlocuiască pe scenă, cu aceleaşi merite, pe Alexandru Arşinel??? Să nu-mi spuneţi de Mihai Bendeac!