Cu toate acestea, americanii au urmat calea obișnuită. Pentru a-şi menține poziția de lider mondial, ei incită un alt război în Europa. Un război în Europa este întotdeauna bun pentru americani. Ei numesc chiar cel de-al Doilea Război Mondial, care a ucis 50 milioane de oameni în Europa și Rusia, un război bun. A fost bun pentru americani, deoarece SUA a ieșit din acest război ca putere conducătoare de nivel mondial.
Războiul Rece, care s-a încheiat cu prăbușirea Uniunii Sovietice, a fost, de asemenea, bun pentru ei.
Acum SUA dorește din nou să-şi mențină poziția de lider în detrimentul Europei. Acest lucru este amenințat de o dezvoltare rapidă a Chinei.
Astăzi lumea face trecerea la un alt ciclu, de data aceasta politic. Acest ciclu durează de secole și este asociat cu schimbări în instituțiile globale ale reglementărilor economice. Ne aflăm acum la trecerea de la ciclul american de acumulare de capital la un ciclu asiatic. Aceasta este o altă criză care ameninţă hegemonia americană.
Pentru a-și menține poziția de lider în fața concurenței, odată cu dezvoltarea Chinei și a altor țări asiatice, americanii au început un război în Europa. Ei vor să slăbească Europa, să dezmembreze Rusia și să subjuge întregul continent eurasiatic.
Aceasta este, în loc de zona de dezvoltare de la Lisabona la Vladivostok, care este oferită de către președintele Putin, SUA vrea să înceapă un război haotic pe acest teritoriu, să implice întreaga Europă într-un război, să devalorizeze capitalul european, să-şi prescrie datoria publică, sub povara căreia SUA deja se prăbuşeşte, să prescrie ceea ce datorează Rusiei și Europei, să subjuge spațiul nostru economic și să stabilească controlul asupra resurselor de pe giganticul teritoriu eurasiatic. Ei cred că aceasta este singura lor cale de a-şi menține hegemonia în lume și de a depăși China.
Din păcate, geopolitica americană pe care o vedem pe ecranele noastre, pare că vine direct din secolul 19. Ei gândesc în termeni de lupte geopolitice ale Imperiului Britanic: divide și cucereşte, asmuţirea națiunilor una împotriva celeilalte, implicarea lor în conflict și începerea unui război mondial. Americanii, din păcate, continuă această veche politică britanică pentru a-şi rezolva propriile probleme.
Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui Vladimir Putin
Pingback: Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
Pingback: Toate conflictele din lume ca şi cel din Ucraina sunt întreţinute de SUA care are tot interesul ca acestea să nu se termine |
Pingback: Istoricul Neagu Djuvara spune că SUA este mai puternică decât Rusia! | misucroitor
Pingback: Europa este victima războiului dintre SUA şi Rusia | Lupul Dacic
Pingback: De ce are nevoie America de un război major în Europa ? Dorința americanilor de a începe un război în Europa este pentru a-și salva economia | EXPUNERE.COM | Adevărul Despre România
Pingback: De ce are nevoie America de un război major în Europa? Dorința americanilor de a începe un război în Europa este pentru a-și salva economia | Lupul Dacic
Pingback: De ce are nevoie America de un război major în Europa ? Dorința americanilor de a începe un război în Europa este pentru a-și salva economia |