Cacealmalele lui Băsescu

După instalarea lui Traian Băsescu la Cotrceni s-a încetăţenit expresia „preşedinte jucător”. Nu ştiu dacă aşa s-a intitulat el însuşi sau este creaţia trompetiştilor care îl slugăresc prin presă, dar cert este că, dacă Băsescu este un preşedinte jucător, atunci cu siguranţă joacă numai la cacealma.

Întreaga sa carieră politică este un şir lung de cacealmale, sforării, manipulări, acţiuni de şantaj, dezinformări şi diversiuni media, începând cu cele de pe vremea când făcea parte din alianţa CDR şi terminând cu cele din actuala campanie electorală. A fost cacealmaua cu jurnaliştii răpiţi în Irak, cea cu preşedintele „masă verde” de la referendumul din 2012 şi multe alte diversiuni mai mărunte, devenite aproape cotidiene, dar mă voi referi în continuare doar la cele care l-au propulsat până azi pe scara puterii politice.

În vara lui 2000, Băsescu candida la alegerile locale pentru Primăria Bucureştiului. În campania electorală putea fi văzut pe la emisiuni agitând în faţa camerei de filmat un dosar în care pretindea că are dovezi conform cărora contracandidatul său din partea CDR (din care făcea parte şi Băsescu), Călin Constantin Chiriţă, ar fi primit bani de la FNI şi că este sponsorizat în campanie de către bancheri. Ulterior s-a dovedit că nu existau niciun fel de dovezi în acel dosar. Şi uite aşa Traian Băsescu a ajuns Primar General al Capitalei!

În 2004, la alegerile prezidenţiale, Băsescu a venit cu deja celebra telenovelă cu „dragă stolo”, având în ochiul funcţional o lacrimă şi susţinând că Theodor Stolojan s-ar fi retras din cursă, fiind şantajat cu dosare de către securitatea, evident a lui Năstase. Apoi, chiar în timpul alegerilor a provocat un nou scandal, susţinând că PSD a fraudat alegerile, că are dovezi în acest sens şi cerând deschiderea unei anchete. După ce a câştigat alegerile şi s-a instalat la Cotroceni, a uitat şi de dovezi şi de anchetă. O nouă cacealma!

La alegerile din 2009 a venit cu o nouă găselniţă, pe care cred că vi-o amintiţi, aceea cu referendumul pentru parlament unicameral şi numărul parlamentarilor limitat la 300, care s-a dovedit a fi mai apoi doar propagandă electorală. După aceea, în ultima dezbatere televizată între candidaţi, i-a aplicat lui Mircea Geoană lovitura de graţie cu celebra vizită în miez de noapte la vila spa a lui Sorin Ovidiu Vîntu, care, în opinia mea i-a încheiat cariera politică lui Geoană. Şi uite aşa, cu încă o cacealma, Băsescu a mai câştigat un mandat de preşedinte, evident ajutat şi de servicii şi de ingineriile cu voturi ale diaspora.

Acum, la alegerile prezidenţiale din 2014, Băsescu vine cu încă o cacealma, poate cea mai penibilă şi mai murdară dintre toate, evident cea cu Ponta ofiţer acoperit în perioada 1997 – 2001. Lucrătura este după acelaşi tipic, adică lovitură de imagine cu dosar butaforie, fără nici o dovadă, tupeu cât cuprinde, lucrătură securistică, scopul unic fiind acela de a-şi instala gagica la Cotroceni.

Marea tragedie nu este că am avut un personaj ca Băsescu în funcţia de preşedinte timp de 10 ani, ci faptul că poporul român este atât de orb şi credul, încât nu realizează că Traian Băsescu nu a fost Preşedintele României, nu a fost nici măcar un om politic, ci doar un şmenar de doi lei, care a ajuns în cea mai înaltă funcţie din stat, printr-un lung şir de cacealmale, sforării şi diversiuni, folosind metode clasice din arsenalul securităţii comuniste.