Două ştiri despre Polonia care ar putea trezi îngrijorare.
Polonia va demara un program de stimulare a tinerilor să urmeze cariere militare şi, în acelaşi timp, va creşte numărul exerciţiilor de pregătire a rezerviştilor. Nu în ultimul rând, Guvernul ca sprijini înfiinţarea unităţilor paramilitare.
Ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, nu crede că războiul din Ucraina se va soluţiona paşnic, iar ţara sa are motive de îngrijorare, arată Agerpres.
O primă măsură anunţată de acesta este triplarea numărului de rezervişti ce vor fi chemaţi în 2016 la exerciţii militare, de la 12.000 în acest la peste 38.000.
Sursa: ActiveNews
Franţa va trimite mai multe tancuri, precum şi alte vehicule blindate în Polonia.
Militarii francezi vor staţiona două luni în Polonia, unde vor participa la mai multe exerciţii cu alte forţe NATO.
Dacă la nivel declarativ nu este vorba decât despre mişcări de trupe de rutină în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, prezenţa militară tot mai pronunţată a NATO în estul Europei reprezintă şi un mesaj pentru Rusia.
Statele Unite vor trimite şi ele mai multe tancuri în această zonă, inclusiv în România.
Sursa: ActiveNews
Pingback: Din seria Moartea care vine din Vest | Lupul Dacic