Un termen foarte des folosit în propaganda politică euro-atlantistă este multiculturalismul. Deşi acesta este de origine neomarxistă, aplicat în practică, ca armă geopolitică, este de fapt o veche strategie de control imperialist, practicată din cele mai vechi timpuri, numită divide et impera.
Toate mariile imperii din istoria omenirii, fie că e vorba de Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Imperiul Britanic, Imperiul Ţarist/Sovietic, Imperiul Habsburgic şi terminând cu Imperiul Globalist din zilele noastre, au practicat şi practică masivele mutări de populaţii între graniţele imperiului, cu scopul de a crea dezordine, haos şi conflicte între grupuri sociale. Aceasta se realiza în vechime prin comerţul cu sclavi/robi, mai apoi au apărut deportările, în timpul şi după cele două războaie mondiale, iar în zilele noastre prin emigraţia masivă creată fie prin mijloace economice (crize, sărăcie, exploatare colonială), fie prin mijloace politico-militare (războaie, revoluţii, revolte, lovituri de stat).
Aşa cum spuneam, scopul amestecului diverselor grupuri etnice, religioase sau rasiale este acela de a crea haos şi dezbinare în rândul populaţiei şi de a şterge treptat diferenţele între naţiuni şi culturi, pentru a crea în final societatea globală care se doreşte a fi instaurată cât mai curând.
Scopul practic şi imediat este controlul social şi ascunderea putreziciunii şi crizei profunde în care se află la ora actuală sistemul capitalist occidental. Prin amestecarea populaţiilor din ţările europene cu imigranţi veniţi din Africa şi Asia sunt păcălite ambele grupuri: băştinaşii sunt minţiţi că viaţa lor este tot mai grea, nu din cauza falimentului în care se află capitalismul, ci din cauza imigranţilor, care le iau locurile de muncă şi ajutoarele sociale, iar imigranţii sunt minţiţi că le merge greu pentru că sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi populaţia locală.
Aceeaşi inginerie socială este practicată şi în SUA, unde americanii sunt antagonizaţi cu imigranţii proveniţi din Mexic şi alte ţări latino-americane, cărora li se permite o imigraţie ilegală masivă, în ciuda restricţiilor, măsurilor de securitate şi propagandei anti-imigraţie.
În Europa imigranţii de religie musulmană mai pot fi folosiţi şi ca masă de manevră, într-un eventual război de amploare, din rândul lor putându-se recruta şi pregăti mercenari constituiţi în grupări teroriste şi militare precum ISIS, cu scopul de a invada şi ocupa mai uşor ţări din vestul Europei sau chiar Rusia, într-un viitor conflict mondial.
Partea cea mai proastă pentru noi este că şi România a fost trecută în programul de colonizare cu imigranţi şi refugiaţi din Africa şi Asia, acest lucru fiind cerut de conducerea de la Bruxelles şi acceptat de Guvernul României.
România ar urma să primească în următorii doi ani 1.023 de solicitanți de azil ajunși în Italia și 682 veniți în Grecia, precum și 657 de refugiați din afara UE care au nevoie de protecție internațională, dacă propunerile făcute publice miercuri de Comisia Europeană vor deveni efective în următoarea perioadă.
Sursa: Agerpres
Pingback: Oare de ce românii, bulgarii şi alte popoare din Europa de Est au fost obligate să emigreze în Vest, ca să spele WC-uri şi să culeagă căpşuni şi acum statul român este obligat să primească imigranţi şi refugiaţi din Africa şi Asia? În R
Pingback: Prin amestecarea populaţiilor din ţările europene cu imigranţi veniţi din Africa şi Asia sunt păcălite ambele grupuri | Lupul Dacic