Economia sacră

„Economia sacră” (Sacred Economics. Money, Gift & Society in the Age of Transition ) este o carte scrisă de Charles Eisenstein şi disponibilă gratuit pe Internet. Există şi o variantă în limba română, de asemenea gratuită, care se poate descărca de aici.

Cartea prezintă un nou model economic, bazat pe o schimbare profundă de conştiinţă şi care are la bază conceptul de dăruire, generozitate şi grijă faţă de mediu şi planeta pe care locuim, model menit să înlocuiască vechiul sistem, bazat pe bani, camătă şi competiţie sălbatică între indivizi şi companii.

Într-un material video de pe Youtube, ne vorbeşte chiar autorul cărţii despre aceste lucruri. Sunt multe lucruri interesante de aflat, deşi personal nu sunt de acord în totalitate cu unele idei, care încă fac parte din sistemul ideologic actual. Esenţa însă merită să fie luată în seamă şi poate constitui un punct de plecare pentru o schimbare majoră a actualului sistem.

Iată şi transcriputul acestui material video.

De câte ori vreţi să înţelegeţi ceva, de ce se întâmplă aşa şi nu altfel, de ce există o bio-diversitate, de ce forăm după mai mult petrol când acesta poluează atmosfera şi cauzează scurgeri de ţiţei şi vă întrebaţi de ce… răspunsul este întotdeauna acelaşi: banii.

Da, se vorbeşte foarte mult despre povestea sinelui. Fiecare cultură are răspunsuri la întrebările „Cine sunt eu? Ce înseamnă să fii om?”

Deci, se spune că eşti o fiinţă separată, printre alte fiinţe separate, într-un univers care este separat de tine, de asemenea, că nu eşti ca mine, că planta aceea nu sunt eu, că e ceva separat. Şi această poveste a sinelui într-adevăr creează lumea noastră.

Dacă eşti de sine stătător şi mai există şi alte „eu-ri” şi alte specii în univers atunci acestea sunt fundamental indiferente faţă de tine sau chiar ostile, atunci cu siguranţă ai vrea să fii în control. Doreşti să ai putere asupra altor fiinţe şi asupra acestor capricioase şi arbitrare forţe ale naturii care ar putea să te extermine în orice moment.

Această poveste devine depaşită, devine neadevărată. Nu mai rezonăm cu ea şi chiar generează crize insolvabile faţă de metodele de control şi acestea ne creează de fapt spaţiul pentru ca noi să evoluăm într-o nouă poveste a sinelui şi o nouă poveste a umanităţii.

Ei bine, banii sunt doar o convenţie. Ei nu au o valoare prin ei înşişi. Au valoare pentru că oamenii sunt de acord că au o valoare. Economiştii vă vor spune ce fac banii, că facilitează schimbul, îi utilizaţi pentru a evalua bunurile şi a păstra evidenţa lor.

Dacă scrieţi nişte numere pe o bucată magică de hârtie şi o numiţi cec, ea vă poate aduce o abundenţă de bunuri în casa dvs. Puteţi de asemenea să provocaţi mizerie pentru mii de oameni dacă sunteţi unul dintre initiaţii la cel mai înalt nivel în arta magiei banilor.

Sărăcia este integrată în sistemul monetar. Aceasta apare din cauza modului în care banii sunt creaţi, ca purtători de dobândă şi datorie. Deci, de câte ori o bancă împrumută bani, sau când FED-ul creează bani, aceştia vin împreună cu o cantitate corespunzătoare de datorie, şi datoria, cu o cantitate de dobândă care este întotdeauna mai mare decât suma de bani. Deci, în esenţă, aruncă oamenii în concurenţă unii cu alţii pentru că niciodată nu vor fi suficient de mulţi bani în circulaţie.

Creşterea infinită este un alt lucru care este încorporat în sistemul nostru monetar. Dacă eşti o bancă, vei împrumuta bani numai persoanelor care vor crea noi bunuri şi servicii astfel încât acestea să obţină profit şi să-i poată plăti înapoi. Nu vei împrumuta cuiva care nu creează bunuri şi servicii. Deci, banii se duc spre cei care vor crea şi mai multă datorie.

Dar creşterea economică înseamnă în esenţă că trebuie să găseşti ceva din natură şi să-l transformi într-un bun sau un serviciu. Trebuie să găseşti ceva pe care oamenii îl primeau gratis sau îl făceau pentru ei înşişi, să-l iei şi apoi să li-l vinzi cumva tot lor.

Prin transformarea lucrurilor în mărfuri suntem îndepărtaţi de natură şi în acelaşi mod suntem înstrăinaţi de comunitate. Privim natura ca pe o grămadă de lucruri. Şi asta ne transformă în nişte singuratici şi ne lasă cu multe nevoi umane nesatisfăcute.

Dacă ai bani, ai putea încerca să-ţi astâmperi această foame, prin cumpărături, prin cumpărare de lucruri, sau prin acumularea de bani în sine.

Dar acum ne apropiem de sfârşitul creşterii – planeta noastră nu mai poate susţine o creştere şi mai mare. De aceea criza, pe care o avem astăzi, nu va dispare.

Unul dintre lucrurile pe care le povestesc este despre sentimentul de nedreptate pe care l-am avut ca şi copil. Cred că majoritatea copiilor au avut un sentiment asemănător, că lucrurile nu ar trebui să fie în acest fel. De exemplu, că nu ar trebui să urăşti ziua de luni, că nu ar trebui să fii fericit atunci când nu trebuie să mergi la şcoală. Şcoala ar trebui să fie ceva pe care să-l iubeşti. Viaţa trebuie să fie ceva pe care să îl iubeşti.

Nu am câştigat nici unul din lucrurile care ne ţin într-adevăr în viaţă sau care ne aduc o viaţă mai bună. Nu am câştigat aerul. Nu ne-am câştigat naşterea. Nu ne-am câştigat concepţia. Nu am câştigat dreptul de a respira. Nu am câştigat planeta care ne hrăneşte. Nu am câştigat soarele. Deci, cred că la un anumit nivel, oamenii au această recunoştinţă înnăscută. Deoarece, la un anumit nivel, ştim că nu am câştigat nimic din toate acestea. Ştim că viaţa este un dar.

Ei bine, dacă ştiţi că aţi primit un cadou, atunci răspunsul natural este recunoştinţa, dorinţa de a dărui la rândul tău. Într-o economie „cadou”, nimic nu mai este valabil, aşa cum este în economia noastră monetară, în care toată lumea este în concurenţă cu toată lumea. Într-o societate „cadou”, dacă aveţi mai mult decât vă este necesar, îl dăruiţi cuiva care are nevoie. Acesta este modul în care vă veţi obţine statusul. Şi astfel se creează şi starea de securitate. Pentru că, dacă ai construit toată această recunoştinţă, atunci oamenii vor avea grijă de tine la rândul lor.

Dacă nu vom dărui, atunci nu vom avea nicio comunitate.
Şi, am văzut că pe masură ce societatea a devenit tot mai monetizată, comunitatea a dispărut. Nu poţi avea o comunitate viabilă într-un sistem monetizat.

Este nevoie de fapt de reciprocitate. Oamenii doresc să dăruiască, şi în cazul în care se vor elibera de bani, ar face-o. Dar banii sunt în mod constant doar o barieră. Oamenii spun: „Oh, mi-ar place să fac acest lucru, dar oare îmi pot permite să-l fac? Este el practic?” Banii ne blochează de la a spune: „Ce lucruri frumoase aş putea face cu adevărat? Pentru ce am chemare?” Aş putea să creez grădini mari pentru persoanele fără adăpost pentru a-i ajuta să se reconecteze cu natura? Aş putea să curăţ un loc de deşeuri toxice? Ce ai face tu? Ce lucruri frumose ai face tu? Şi de ce nu este practic să faci aceste lucruri? De ce nu există bani pentru aceste lucruri?

O economie care se bazează pe dăruire este o economie care se fundamentează pe adevăr. Sarcina noastră este de a alinia banii cu adevărata expresie a darurilor noastre.

Este nevoie de un mecanism foarte diferit pentru crearea de bani şi pentru circulaţia acestora. Acestea includ lucruri cum ar fi dobânda negativă, care inversează efectele de camătă. Acestea includ lucruri cum ar fi internalizarea costurilor, astfel încât să nu mai poţi polua şi altcineva, sau generaţiile viitoare să plătească costurile. Acestea includ un dividend social: distribuţia bogăţiei care vine de la ceea ce ar trebui să fie un bun comun – pământul, acviferele, patrimoniul nostru cultural.

Acesta include o relocalizare a mai multor funcţii economice. Acestea includ toate tipurile de finanţare şi revoluţia de la om la om.

Ce este necesar ca să renunţăm la sistemul monetar actual? Ei bine, sistemul monetar actual se degradează din ce în ce mai mult. Creşterea poate fi menţinută doar cu un cost din ce în ce mai mare. Chiar cu eforturile noastre cele mai bune nu putem menţine creşterea economică de care este nevoie pentru ca sistemul să funcţioneze – şi care creează mizerie în continuare.

Oamenii nu mai pot rezista. Chiar şi elitele, câştigătorii acestui concurs artificial, nu mai pot fi fericiţi. Sistemul nu mai funcţionează nici pentru ei.

Deci, eu cred că vom asista la o serie de momente de criză, fiecare mai severă decât ultima. Şi la fiecare moment de criză vom avea o alegere colectivă: vom renunţa la joc şi ne vom alătura poporului? Sau ne vom încleşta şi mai tare de sistem? Depinde doar de noi să alegem în ce moment ne vom trezi.

A fost acest sistem doar o mare greşeală? Aceasta este o întrebare bună, şi se pare că uneori aşa a fost, când te uiţi doar la ororile care au avut loc pe acest Pământ şi care sunt în curs de desfăşurare acum.

Iar unii oameni gândesc: eu nu vreau să mă amestec; civilizaţia a fost o greşeală imensă. Am realizat că toată această cale a separării nu este doar o greşeală, ci parte a unui proces mai larg.

A început, cred, cu mişcarea de mediu, în anii ’60, care a fost prima trezire în conştiinţa de masă. Apoi astronauţii au experimentat apogeul separării. Iar fotografiile pe care le-au trimis, chiar şi astăzi evocă iubirea din noi.

Deci, începem să ne îndrăgostim din nou de Pământ. Aceasta este o primă parte a tranziţiei noastre spre vârsta adultă.

De cealaltă parte este calvarul vârstei, atunci când lumea veche se destramă şi o lume nouă se naşte. Un copil se joacă şi îşi dezvoltă darurile lui, dar nu se îndreaptă către scopul lui adevărat încă. Şi asta este ceea ce a făcut umanitatea până acum.

Până acum ne-am tot prostit, jucându-ne cu darurile noastre tehnologice şi culturale în curs de dezvoltare. Acum suntem la începutul maturităţii noastre şi este timpul să le aplicăm scopurilor noastre adevărate.

La început, cred că va fi destul de uşor să reparăm prejudiciul care a fost făcut. Şi există o mulţime de răni de vindecat şi care acum sunt aproape imposibil de realizat.

Ai putea spune că într-adevăr suntem pe punctul de a crea un miracol aici, pe Pământ. Spun că este imposibil de realizat din punctul vechi de înţelegere a realităţii, dar este perfect posibil din unul nou. Şi, de fapt, el este necesar. Orice mai puţin decât acesta nici măcar nu merită încercat.