Pentru că s-a vorbit foarte mult în ultimele zile despre gazarea protestatarilor din Piaţa Victoriei, pe 10 august şi s-au făcut tot felul de speculaţii şi fabulaţii în legătură cu efectele gazelor lacrimogene, am zis să vă împărtăşesc şi experienţa mea legată de acest subiect pe care am avut-o în armată.
După ce am terminat liceul, în 1987, pentru că nu am intrat imediat la facultate, a trebuit să plec în armată. Am fost repartizat la U.M. 1247 din Galaţi, cel mai mare regiment mecanizat din ţară la acea vreme.
Pe atunci serviciul militar era de 1 an şi 4 luni, din care 8 luni trebuia să faci instrucţie de front, după care erai detaşat la munci, asta însemnând agricultură sau construcţii, ori rămâneai în unitate la serviciul de gardă, dacă erai mai pilos. Oricum serviciul de gardă era mai stresant decât muncile, pentru că nu scăpai de instrucţie şi de disciplina severă de cazarmă şi plus de asta acumulai multe nopţi nedormite.
După 8 luni de instrucţie militară am fost detaşat în construcţii în Bucureşti în zona actualei Case a Poporului, care atunci era în construcţie şi se numea „Casa Republicii”, dar experinţa cu gazele lacrimogene am avut-o în cele 8 luni de cazarmă şi de instrucţie de front, mai întâi la o companie de artilerie, iar după depunerea jurmământului la compania de transmisiuni.
Am tras cu AKM-ul (Kalaşnikov), am aruncat cu grenada defensivă, m-am plimbat cu TAB-ul, am montat şi detonat explozibil plastic cu geniştii, am cărat bărci pneumatice pe malul Siretului, am făcut marşuri, trageri de zi şi de noapte, mânuiri de armă, marş în pas de defilare, am prins câteva alarme de noapte, o aplicaţie într-o pădure la câţiva kilometri de Galaţi şi o misiune în Buzău, de unde am adus un transport de mine anti-tanc, am întins pe câmp fire de transmisiuni, am spălat camioane cu motorină la – 15 grade, am făcut de serviciu la cantină, pază în unitate, planton în dormitor, sectoare, am cules porumb, roşii şi ardei de pe câmp, am săpat şanţuri, am stat şi câteva săptămâni la Spitalul Municipal din Galaţi din cauza unei probleme la picior.
Contactul cu gazele lacrimogene l-am avut spre sfârşitul ciclului, când deja puteam să mă consider „veteran”. După cam o oră de instrucţie de front cu masca pe figură în poligonul unităţii, asta însemnând „salt înainte, culcat, târâş, inamic din stânga, inamic din dreapta, inamic din spate” şi ce îi mai trecea sergentului major prin cap, am fost puşi să ne scoatem măştile şi să intrăm într-un cort de campanie de mici dimensiuni, în care fuseseră eliberate gaze lacrimogene şi să stăm atât cât putem rezista, dar nu mai puţin de 30 de secunde.
Nu mai ştiu exact cât am rezistat, dar ştiu că am respectat baremul.
Aceasta a fost „întâlnirea oficială” cu gazele lacrimogene, dacă pot spune aşa. A doua întâlnire a fost însă una „neoficială” şi fortuită. Un plutonier a făcut o glumă unui coleg ofiţer care îşi avea biroul în clădirea cu dormitoarele companiei noastre, spărgând în interiorul acestui birou o fiolă de STL (indicativul militar pentru substanţa lacrimogenă). Vreau să spun că, timp de o lună, în fiecare zi, toţi soldaţii am coborât scările spre ieşire ţinându-ne de pereţi ca orbeţii şi tuşind din toţi plămânii!
Senzaţia produsă de gazele lacrimogene este într-adevăr groaznică: nu mai vezi nimic, plângi încontinuu, te ustură ochii, nasul şi gâtul, tuşeşti şi îţi curge nasul.
Vreau să reţineţi că aici vorbim despre substanţe lacrimogene militare, concepute pentru război, o armă chimică, deci mult mai periculoase decât ceea ce se foloseşte azi la dispersarea civililor la manifestaţii şi în niciun caz conforme cu „standardele europene”. Şi plus de asta, în cazul meu, expunerea s-a făcut într-un spaţiu închis.
Cu toate acestea nu am făcut cancer, nu am suferit modificări de ADN, nu am pierdut nicio sarcină (LOL!), nu am suferit de vreo boală gravă şi greu de diagnosticat şi tratat, aşa cum susţin azi pe la televiziuni, tot felul de „specialişti” cu anumite simpatii politice.
Nu am informaţii în legătură cu substanţele folosite de jandarmi şi nu pot să mă pronunţ în ceea ce priveşte efectele lor asupra sănătăţii oamenilor. De asemenea nu ştiu compoziţia chimică a substanţelor care se foloseau pe vremea când am făcut armata, dar cred că ceea ce se spune acum despre gradul de pericol al gazelor folosite asupra protestatarilor din 10 august sunt exagerări şi mistificări.
Cand este vorba despre expunerea la substante chimice, mai ales la cele de tip toxic, lucrurile sunt foarte complicate si trebuie discutate foarte serios. Nu am cum sa detaliez acum foarte mult acest subiect dar as vrea sa spun cateva lucruri care mi se par foarte importante.
Efectul pe termen scurt, mediu si lung al unei astfel de substante depinde nu doar de compozitia si concentratia ei dar si de gradul de sensibilitate la substante chimice al persoanei expuse precum si de starea ei de sanatate din acel moment. Exista un tip de predispozitie cu componente inclusiv genetice care poate determina in anumite conditii o reactie mai puternica a organismului unei persoane decat in cazul populatiei generale la substante chimice din anumite categorii. Aceasta predispozitie de a reactiona mai intens la anumite substante chimice, a carei incidenta este estimata chiar si la 20% din populatie in statisticile din diverse tari, poate genera prin expunerea la doze mari sau chiar la doze foarte mici dar repetate, o sensibilitate care poate ajunge la valori foarte mari sau extreme, care nu se manifesta doar la substanta care a declansat-o dar si la alte substante chimice si se numeste Sensibilitate Chimica Multipla. Pentru ca oamenii sa inteleaga despre ce nivel de sensibilitate putem vorbi in cazuri extreme, am sa spun ca au fost identificate cazuri in care unele persoane au reactionat negativ la anumite substante chiar si la concentratii de 100 sau 1000 mai mici decat cele considerate sigure iar consecintele pot fi foarte diverse, mergand in cazurile grave pana la leziuni pe creier sau meningita chimica. Aceasta problema medicala care afecteaza azi intre 3 si 11% din populatia globului si a crescut exploziv in ultimii ani in anumite zone ale lumii, este abia de curand recunoscuta de OMS si inca ignorata la nivelul UE (cu exceptia catorva state printre care, din cunostintele mele, nu se numara si in Romania).
Exista si alte diverse conditii de sanatate care pot face organismul cuiva mult mai putin capabil sa tolereze o cantitate de substanta chimica acceptabila pentru o mare parte din populatie sau pe care acelasi organism ar fi fost capabil sa o gestioneze bine in alte conditii mai favorabile.
Pornind de la premisa ca esantionul de populatie dat ca exemplu in postarea de mai sus a fost obtinut prin selectie pe baza unor criterii medicale si de varsta, in asa fel incat sa contina persoane cu o stare de sanatate buna si o varsta la care sanatatea e in mod normal la un nivel de varf. nu poate fi reprezentativ pentru populatia generala, in care gasim si persoane foarte vulnerabile la expunerea la substante chimice cum ar fi cei cu sensibilitate chimica multipla, varstnicii, copii foarte mici, cei cu boli cronice etc.
Avand in vedere si faptul ca in Bucuresti si alte localitati din Romania aerul a fost frecvent saturat in ultimii doi-trei ani si mai ales in lunile anterioare protestului cu substante chimice de tip toxic, chiar neurotoxic, si persisente sau foarte persistente, ca urmare a unor campanii de dezinsectie tot mai agresive, au existat in Bucuresti conditiile aparitiei unui numar mare de cazuri de sensibilitate chimica multipla, multe dintre ele nediagnosticate ca atare si oricum imposibil de tratat intr-un mediu atat de toxic, care au facut posibile efectele descrise in presa ca urmare a expunerii la substantele toxice din Piata, oricat de diluate sau de putin nocive ar fi fost.
Nu pot sa spun ca stiu ce s-a intamplat de fapt in Bucuresti in aceste zile pentru ca nu locuiesc acolo, dar am toate motivele sa cred ca astfel de situatii pot fi reale si ca trebuie luate foarte serios in considerare pentru evitarea repetarii lor.