Tag Archives: sistemul bancar

Guvernul a promis FMI să lase în contractele de credit clauzele abuzive

Guvernele României par să funcţioneze după principiul “totul până la bănci”. În aparenţă acestea sunt dispuse să facă orice pentru “binele poporului”, dar când vine vorba de bănci şi interesele acestora, parcă intrăm într-un alt film. Azi am fost aburiţi de presă cu ştirea-bombă, cu introducerea coplăţii la internarea în spital, dar un alt lucru,… Read More »

Metode prin care UE extrage bogăţie din România

În timp ce presa e plină de scandaluri, propagandă şi informaţii irelevante, în România se petrec lucruri grave şi lumea în care trăim se transformă pe nesimţite într-un coşmar pentru poporul român. Intrarea în Uniunea Europeană, departe de a fi un lucru benefic pentru noi, a dus treptat la transformarea ţării noastre într-o colonie de… Read More »

Aprecierea leului aduce mari pagube economiei naţionale

De câte ori BNR şi Mugur Isărescu se laudă că au intervenit pe piaţă pentru a salva leul de la depreciere, mulţi naivi îi aplaudă ca pe nişte salvatori şi se minunează de iscusinţa guvernatorului şi a instituţiei pe care o conduce în domeniul finanţelor, sporindu-le astfel capitalul de încredere. Din acest motiv, de ani… Read More »

Ilie Şerbănescu acuză BNR că protejează doar băncile

Astfel de tunuri sunt posibile pentru că Mugur Isărescu ţine exclusiv cu băncile, nu şi cu clienţii, ca entitate globală. El nu este interesat decât de ce vor băncile, nu şi de ce vrea populaţia. Dar aceste fraude, că sunt de 50 de milioane, că sunt de 85 de milioane de euro, sunt nimic. Nişte… Read More »

Corupţia este legea fundamentală a capitalismului

Aţi observat că de fiecare dată, înainte de alegeri, toţi politicienii sunt cei mai mari luptători împotriva corupţiei? Iar după ce sunt aleşi, la sfârşitul mandatului, devin cei mai mari corupţi ai ţării?! Lupta împotriva corupţiei este o acţiune utopică, la fel ca şi lupta împotriva terorismului şi practic nu se va termina niciodată. Acest… Read More »

„Investitorii străini” fac presiuni pentru modificarea legislaţiei în interesul lor

Legile sau modificările legislative care afectează grav interesul naţional se fac de obicei cu mare discreţie, departe de ochii presei şi ai opiniei publice. Despre multe acţiuni perfide de acest gen mai aud, din când în când, doar de la Ilie Şerbănescu, atunci când mai apare pe la vreo emisiune, sau de prin ziare cu… Read More »

Băncile din România vor să aibă acces la baza de date a Evidenţei Populaţiei

Una dintre soluţiile pentru ca sistemul bancar din România să evite pe viitor probleme similare cu cele din cazul recent al fraudelor bancare de circa 22 de milioane de euro este ca băncile să aibă acces la datele de la Evidenţa Populaţiei, pentru a putea verifica dacă actele depuse în dosare sunt false sau nu.… Read More »

Bancherii sunt mână în mână cu guvernele

Atât adepţii teoriilor conspiraţiei, cât şi opinia publică din ultima vreme sunt unanim de acord că economia globală şi omenirea în ansamblu sunt conduse de sistemul bancar internaţional. Ceea ce mult mai puţini oameni conştientizează este faptul că bancherii nu ar avea atâta putere şi influenţă asupra vieţii noastre dacă nu ar colabora îndeaproape cu… Read More »

Războiul pentru eliminarea banilor lichizi a ajuns şi în România

De mai multă vreme în Statele Unite, dacă faci plăţi cu bani cash de la o anumită sumă în sus, cam 10.000 de dolari dacă nu mă înşel, automat intri în vizorul FBI şi rişti să fi arestat, fiind considerat chiar terorist. Scopul este fireşte eliminarea treptată a banilor lichizi şi creşterea dependenţei cetăţenilor de… Read More »