Nu ştiu dacă este o trăsătură caracteristică poporului român, sau o moştenire de pe vremea regimului comunist, dar de câte ori văd un aparat foto, românii se transformă automat în apărători ai siguranţei naţionale.
De câte ori ies la un photowalk solitar, prin oraş, am parte de aceleaşi incidente, de la priviri insistente, sau întors capul din secundă în secundă după mine, până la apostrofări de genul, „Da’ de ce mă filmezi?” sau „Dar de ce îmi faci poze?” ori „În zona asta nu se fac poze!” De fiecare dată se găseşte câte un vajnic apărător al securităţii naţionale şi al respectării „dreptului la imagine”.
Şi asta numai când sunt în spaţiu public! Nu mai vorbesc de instituţii, spaţii comerciale sau alte clădiri.
Astăzi am ieşit să fac nişte teste cu noul meu aparat Samsung Fino 800. M-am dus în spatele unui complex comercial, unde este un lac şi un teren destul de mare pe care s-au construit tot felul de vile şi viluţe, care de care mai şmechere.
Am început să fac fotografii. După câteva minute, din interiorul sediului unei bănci sau societate de asigurări, nu ştiu exact ce era, un individ corpolent, cu cămaşă şi cravată, mă privea insistent prin geam cu intenţia vizibilă de a mă întreba ceva. Mi-am terminat treaba şi am plecat.
Oare ce vroia să-mi spună, că vilele alea din zare erau ale mătuşii Tamara, sau că terenul era proprietatea lui?!
Pai cica e lege. Nu ai voie sa filmezi/fotografiezi alte persoane fara acordul acestora.:)
Da, am auzit că era un proiect de lege pe tema asta. Dar ştii ce este amuzant? Eu nu fotografiez persoane fără să le cer acordul, decât în cazuri foarte rare şi asta la anumite evenimente publice. În al doilea rând, dacă această lege s-ar aplica, atunci ar însemna că fotoreporterii şi televiziunile nu ar mai putea fotografia/filma, practic nimic la evenimente publice, cu un număr mare de persoane, iar reportajul ar fi mort, pentru că ar fi lipsit de spontaneitate şi de momente-cheie. 🙂
DIN PACATE odata cu dobandirea libertatii n-am dobandit in mod automat si mintea de-a o folosi in mod corespunzator – asta referitor la eventuala existenta a acestei legi.
Cred ca ar trebui sa incep cu precizarea ca este foarte „fina” si greu determinabila limita intre FOARTE mult si PREA mult, adica limita a carei depasire deranjeaza nu este clar definibila, clara si constanta. Toleranta la perturbari externe variaza de la individ la individ (unii ABIA ASTEAPTA sa fie fotografiati/filmati – la TV ii vezi topaind si agitandu-se doar-doar or atrage atentia, desi ei constituie doar fundalul – pe cand altii cu tot dinadinsul (cu motiv practic – sau fara, doar pt ca nu le place) se feresc de a fi in centrul atentiei), si deasemenea, in cazul aceluiasi individ, poate varia in functie de diferiti factori: de imprejurari (cand te duci – pregatindu-te psihologic („incordandu-te”) pe drum – spre un examen important, sau spre un interviu pt angajare pt jobul visat si rar disponibil, sau dimpotriva, cand vii din parc dupa o „harjoneala” cu cainele), de starea sufleteasca (cand revii de la inmormantarea unei rude dragi sau a unui prieten, sau dimpotriva, de la petrecerea de Revelion), de starea sanatatii (permanenta, sau de durata, sau chiar numai momentana) (cand suferi de astm, sau ai o criza de rinichi sau de lumbago – sau te dor dintii – sau cand pur si simplu ai un „carcel” mai sever sau „ti-a intrat ceva in ochi”, sau dimpotriva, cand te simti excelent, eventual cand numai ce-ai scapat de o boala sau o durere), de tinuta (poate ca numai ce ai coborat din pod unde ai curatat cosul de fum sau ai indepartat „praful de pod”, sau dimpotriva, mergi la o nunta) – si mai exista multi factori care pot influenta. In consecinta, este greu de precizat exact (si cu anticipatie) „pana unde poti sa mergi”, dar intre persoane de bun-simt ajungerea la un acord se face fara intarziere si de multe ori tacit, sau exprimat doar foarte lacunar („nu acum”, sau „nu in tinuta asta”, sau un zambet…)
Oricum, la „in zona asta nu se fac poze” replica pertinenta este „de cand si din a cui disopozitie?”, iar la „de ce…” se poate raspunde (in functie de tonul intrebarii) fie (grosolan si fara contraargument) „de-aia”, fie (civilizat si binevoitor) explicand motivul si/sau scopul – sau faptul ca NU persoana sa anume o fotografiezi, ci s-a nimerit sa fie acolo cand fotografiai altceva.
N-am inteles (pentru cazul discutat) dihotomia intre „spatiu public” si „instituţii, spaţii comerciale”: indiferent de forma de proprietate, in primul rand atat institutiile cat si spatiile comerciale sunt CU ACCES public (prin definitie), si in al doilea rand – accept ca in aceste spatii fotografierea/filmarea ar fi justificat sa poata fi eventual interzise IN INTERIOR (si in aceste cazuri – nici macar fotografierea/filmarea din exterior catre interior, atat cat este vizibil de afara) DOAR de catre institutia, respectiv de catre comerciantul in cauza (eventual si de catre proprietarul spatiului comercial, daca acel/i comerciant(i) este/sunt chirias(i) ), dar NU si de catre un client, un trecator, un solicitant, etc, adica NU de catre cineva care are in acel spatiu acelasi statut ca si cel care face inregistrarea: de vizitator.
Referitor la cetateanul care te privea insistent in timp ce fotografiai nu-conteaza-ce, in cazul in care nu ti s-a adresat si nici nu te-a stanjenit in vreun fel (altfel decat privindu-te, chiar si – eventual – cu o privire fixa) (si nici n-a facut vreo tentativa in acest sens), cred ca esti dumneata prea „cusurgiu”, „pricinas”: daca bine am inteles, dumneata erai in spatiul public; adica dumneata iti arogi dreptul de a fotografia fara permisiune, iar acelui individ ii refuzi pana si dreptul de a (te) privi facand asta fara sa-ti ceara voie?
Proprietatea asupra vilelor si/sau a terenului este irelevanta, cata vreme fotografiai/filmai doar ceea ce era vizibil de pe domeniul public: insusi faptul ca acele aspecte erau vizibile semnifica faptul ca NU erau secrete.
Referitor la legea mentionata in comentarii, nu-i cunosc textul dar – daca legea in cauza o fi intrat in vigoare (ceea ce ma indoiesc – voi reveni) sper ca macar sa precizeze ca n-ai voie sa fotografiezi/filmezi pe cineva IN PRIM-PLAN SI/SAU STANJENINDU-L in ceea ce facea, caci in caz contrar n-ar mai putea fi realizate nici macar carti postale ilustrate aratand orase ziua, caci e greu de imaginat moment in care sa nu fie NIMENI pe strada (in plus, MIE nici nu mi-ar placea o fotografie a unui oras-fantoma, care arata complet lipsit de locuitori). In mod normal, faptul ca surprinzi intamplator persoane in fundal ar trebui sa nu fie incriminabil. (Alta este situatia in cazul in care te transformi intr-un reprezentant al „speciei” „paparazzi” si inoportunezi omul insotindu-l si fotografiindu-l/filmandu-l neincetat si pretutindeni – chiar si numai in locuri publice -, eventual SI incomodandu-l permanent in incercarea de a-l tot fotografia/filma cat mai „din fata” si mai „de aproape”; asta in mod normal ar trebui sa se incadreze la „hartuire” si sa fie intradevar pedepsibil.)
Revenind la indoiala mea referitoare la existenta in vigoare a legii, o dovada pertinenta (cred eu) ca nu este asa e multimea de situatii in care la stiri sunt aratate filmari (spre exemplu ale unor arestati) care in mod clar vizibil incearca sa evite sa fie filmati, intorcand capul si/sau acoperindu-si fata. Ba MAI mult, am vazut si filmare (parca a DIICOT) in care un agent, tinand imobilizat omul arestat si incatusat, ii intorcea cu forta fata catre aparatul de filmat.
ATENTIE: 1. In ultimul caz era vorba de cineva ARESTAT, nici macar condamnat (desi ma indoiesc profund ca legea in cauza, daca ar exista, ar face exceptie macar pt condamnati – de cei „doar” arestati nici nu poate fi vorba, aceia (pana la condamnare) beneficiaza de prezumtia de nevinovatie).
2. In toate aceste cazuri nici macar nu mai e vorba de o simpla fotografiere/filmare a cuiva, ci SI de prezentarea acelor inregistrari in media – si TOTUSI n-a fost luata nici o masura punitiva impotriva faptuitorilor.