Am văzut ieri filmul „Inception„, lansat în urmă cu puţin timp şi în România. Mi-a făcut o impresie deosebită, fiind, după părerea mea, cel mai bun film SF de la seria „Matrix” încoace. Nu ştiu însă dacă va produce şi o revoluţie în conştiinţa colectivă, aşa cum s-a întâmplat în cazul creaţiei fraţilor Wachowski. Am fost curios să văd filmul după ce am citit un editorial al lui Cristian Tudor Popescu referitor la el şi am văzut că o mulţime de lume este interesată să îl vadă.
Este un film foarte interesant, mai ales pentru cei pasionaţi de misterele minţii, de subconştient şi de lumea viselor. Cei care au văzut filme ca „Vanilla Sky” sau „Eternal Sunshine of the Spotless Mind„, pot să-şi facă o idee sumară despre genul de subiect abordat. Pe scurt, eroul principal, Dom Cobb (Leonardo DiCaprio) este un hoţ specializat în extragerea informaţiilor din subconştientul altor persoane, printr-o tehnologie a viselor dirijate. Provocarea pe care o primeşte de la un magnat în domeniul energiei, este să facă operaţiunea inversă, adică să implanteze o idee în subconştientul unui rival al acestuia. De aici porneşte acţiunea filmului, pe parcursul căreia personajul trebuie să işi rezolve şi o dramă personală mai veche. În film mai apare şi Marion Cotillard, frumoasa care a jucat în cele trei filme ale seriei „Taxi” şi mai recent, în „Public Enemies„.
Nu vă spun mai mult, ca să nu vă stric plăcerea de a-l vedea şi de a vă bucura de întorsăturile neaşteptate ale firului poveştii. Ţin să precizez doar că imaginile sunt absolut fantastice, deşi nu abundă în efecte speciale, ca în cazul trilogiei „Matrix”.
Titlul filmului: Inception
Lansare: 16 iulie 2010
Lansare în România: 30 iulie 2010
Scenariul şi regia: Christopher Nolan
Buget: 200.000.000 USD
Distribuţie: Leonardo DiCaprio, Joseph Gordon-Levitt, Ellen Page, Tom Hardy, Ken Watanabe, Marion Cotillard, Cillian Murphy
Un film nu tocmai pe masura asteptarilor, insa realizat in maniera impecabila a lui Nolan
.-= Adina´s last blog ..The elephant man =-.
prima data am laudat si eu filmul pana la Pluto si-napoi… sa zicem ca merita, insa… are multe aspecte pt care n-ar trebui sa ne entuziasmam chiar atat de tare. e plin de deja vu-uri. ala cu Matrix e doar cel mai evident.
Soundtrack-ul ala „grav” din INCEPTION ii plagiat 😛
http://tomckat.blogspot.com/2010/10/soundtrack-ul-ala-grav-din-inception-ii.html