Asociaţia de Prietenie româno-chineză din Bistriţa a făcut demersuri pentru amplasarea unei statui care îl reprezintă pe Deng Xiaoping, cel care a pus bazele socialismului chinezesc, în oraş.
Ridicarea unei statui, reprezentând un lider de stat comunist în România de azi, poate părea puţin cam ciudată, având în vedere că nu a trecut mult timp de când am dat jos statuia lui Lenin din faţa Casei Presei Libere din Bucureşti. Dar cel mai ciudat mi se pare faptul că acest lucru va fi făcut tocmai la Bistriţa. De ce oare tocmai acolo? Există o afinitate deosebită între oraşul din Ardeal şi cultura chineză comunistă?
Membrii asociaţiei doresc să amenajeze chiar o parte dintr-un parc în stil chinezesc cu simboluri ale celei mai mari ţări din lume. „Vrem să preluăm o zonă dintr-un parc pentru a o amenaja, dar acest lucru nu se va întâmpla într-un viitor foarte apropiat. Ne-ar place totuşi, deoarece este foarte important pentru a consolida relaţiile pe care le avem cu ei şi până la urmă acest lucru nu ar face decât să îmbunătăţească imaginea Bistriţei, ceea ce ar putea aduce avantaje culturale şi economice.”
Sursa: Adevărul
Notă: Prilejul pentru inaugurarea acestei statui îl constituie împlinirea, pe data de 19 februarie 2012, a 15 ani de la moartea fostului lider comunist chinez Deng Xiaoping.
daca romania ar avea relatii stranse cu china brazilia sau rusia sunt sigur ca noi aveam o infrastructura cel putin ca in italia
ChavaLito^´s last blog post ..“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!