Mii de tineri spanioli şi profesori au umplut din nou străzile din Valencia şi alte oraşe spaniole sâmbătă, la protestele împotriva reducerilor din învăţământ şi reformei muncii.
Demonstraţia, ultima din şirul de astfel de manifestaţii, a fost numită „primăvara de la Valencia”, după modelul revoltelor care au avut loc în diverse părţi ale Africii de Nord şi Orientul Mijlociu.
Conform biroului de statistică al UE, Eurostat, Valencia are deja una dintre cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor din ţară.
În timpul ultimelor zile au existat ciocniri violente între poliţie şi tineri pe străzile din Spania, în special în oraşul de coastă Valencia.
Demonstranţii au acuzat poliţia de practici abuzive la mitingurile anterioare, unde protestatarii au fost doborâţi la pământ şi bătuţi.
Violenţele au izbucnit prima oară lunea trecută, atunci când poliţia a evacuat cu forţa studenţii care protestau faţă de reducerea bugetelor pentru învăţământ. Poliţia a bătut protestatarii cu bastoanele şi efectiv i-a târât pe străzi. Zeci dintre ei au fost răniţi cu gloanţe de cauciuc. Mai mult de 40 de persoane au fost arestate începând de luni, unii dintre ei fiind minori.
Organizaţiile „Amnesty International” şi „Salvaţi Copiii” au solicitat guvernului condus de primul-ministru Mariano Rajoy să investigheze posibilele abuzuri ale poliţiei, în special în cazul minorilor.
Protestatarii insistă că reformele, convenite de guvern în luna ianuarie, exploatează muncitorii şi ar putea distruge locurile de muncă, făcând mai uşoară modificarea programului angajaţilor, a salariilor şi ar favoriza concedierile de personal.
Afirmând contrariul, oficialii guvernamentali susţin că reformele forţei de muncă vor reduce şomajul şi vor oferi angajaţilor mai multe drepturi, cum ar fi, de exemplu, un concediu anual plătit, de 20 de ore, pentru formarea profesională.
Sursa: RT
„Reforma” asta a muncii nu seamănă cumva cu ceea ce s-a întâmplat şi în România, sau mai nou în Italia? Cum se face că totul în lume se petrece azi în acelaşi timp, parcă la comandă? Oare a cui comandă?…
e doar inceputul si o sa se extinda si in alte tari… priveste ce brutal intervine politia intr’o tara in care somajul depaseste 20% cei de la UE,SUA nu comenteaza violenta politistilor si in siria intr’o tara care sunt sigur ca nu prea are probleme economice oamenii sunt lasati sa devasteze totul in cale dar UE si SUA acuza fiecare miscare a guvernului sirian
ChavaLito^´s last blog post ..“Democratia” europeana nu suporta vocile dizidente!