Despre manipularea cu lanţul trofic şi supravieţuirea celui mai puternic

Unul dintre subiectele populare, învăţate de copiii şcolilor occidentale, tratează lanţurile şi reţelele trofice. Mulţi copii sunt învăţaţi despre un sistem ierarhic al formelor de viaţă şi li se arată diagrame, ce înfăţişează diverse ranguri. Plantele sunt adesea la bază, ierbivorele sunt superioare plantelor şi prădătorii se află la vârf.

Când copiii învaţă despre lanţurile trofice, adesea simplificate şi numite doar „lanţul trofic”, unii elevi întreabă: „Dar cum rămâne cu oamenii ?” Concluzia comună pare să fie că nimeni nu mănâncă oamenii şi că ei se află la vârful lanţului trofic. E destul de satisfăcător şi pare să fie adevărat, nu-i aşa ?

Ei bine, există creaturi care trăiesc în aproximativ 85% dintre oameni, jefuindu-i, lent, de substanţe nutritive, cum ar fi hrana sau sângele. Unele pot trăi zeci de ani şi altele pot ucide gazda, destul de rapid. Unii oameni au clasificat aceste creaturi ca paraziţi, totuşi, deşi se pare că nu contează tot atât cât oamenii. Deşi parazitismul este cel mai comun comportament animal, nu i se dă mare atenţie.

Unii oameni par a se teme, să nu fie mâncaţi doar de animale precum leii. Dar ei nu mai sunt capabili să mănânce oameni de obicei. Deci, dacă excludem, convenabil, cele mai populare forme de viaţă de pe planetă, nimeni nu pare să mănânce oameni, de fapt.

Mass-media pare să propage ceea ce omit şcolile şi prezintă copiilor şi adulţilor o lume cu peşti mari şi mici, care concurează pentru poziţii în lanţul trofic. Peştii mari înving întotdeauna! Interesant este că unii indivizi, care afirmă că peştii mari au un avantaj, par să fie îngrijoraţi şi de mediu, din când în când.

Dar, dacă abilitatea de a mânca alte forme de viaţă reprezintă idealul, cui îi mai pasă de micile forme de viaţă? Să fie posibil ca specii care consumă, devorează sau îşi domină prada, să depindă totuşi de ea?

Până la urmă, cum ar mai supravieţui un lup fără pradă? Cum s-ar descurca o vacă fără plante? Se pare că lanţurile şi reţelele trofice nu sunt tranzacţii cu sens unic, toate conducând la învingătorul de la vârf. Toate sunt, mai degrabă, reţele interdependente. De fapt, scopul reţelei trofice este de a arăta interdependenţa, dar mass-media pare să considere o idee ierarhică, simplistă, a lanţului trofic, ca fiind mult mai atrăgătoare.

Până şi Darwin a descris natura ca pe o reţea de relaţii complexe. Ceea ce unii oameni nu par să realizeze este că, pentru ca o specie să existe, ca prădător, biomasa totală a prăzii trebuie să fie de 10 ori mai mare decât a prădătorului. Deci, dacă un peşte mare mănâncă unul mai mic, populaţia acestora trebuie să fie, tipic, de 10 ori mai mare decât populaţia peştilor mari şi dacă peştii mai mici trăiesc mâncând alge, populaţia algelor trebuie să fie, tipic, de 10 ori mai mare, ca biomasă, decât populaţia peştilor mai mici.

Consumatorii depind foarte mult de prada lor, care trebuie să fie foarte numeroasă şi de succes, pentru a supravieţui ca specie. Dacă prada are probleme, e foarte posibil ca creaturile care o consumă să-i împărtăşească problemele.

Din documentarul “The Superior Human” de Samuel McAnallen. Traducerea: Marian Matei