Sistemul bancar funcţionează asemeni unui parazit

În ediţia din 2012 a „Occupy Money” lansată săptămâna trecută, profesorul Margrit Kennedy scrie că o surprinzătoare proporţie de 35% până la 40% din tot ceea ce cumpărăm merge la dobânzi. Aceste dobânzi se duc la bancheri, finanţatori şi deţinătorii de obligaţiuni, care iau o bucată de 35% – 40% din PIB-ul nostru. Aceasta ajută la explicarea modului în care bogăţia este sistematic transferată de pe „Main Street” pe „Wall Street”. Bogaţii ajung din ce în ce mai bogaţi în detrimentul celor săraci, nu doar din cauza „lăcomiei Wall Street”, ci şi din cauza matematicii inexorabile a sistemului nostru bancar privat.

Acest bir ascuns către bănci va veni ca o surpriză pentru cei mai mulţi oameni, care cred că, dacă plătesc facturile la cardul de credit la timp şi nu iau împrumuturi, ei nu plătesc dobânzi. Acest lucru, spune Dr. Kennedy, nu este adevărat. Comercianţii, furnizorii, distribuitorii şi comercianţii cu amănuntul de-a lungul lanţului de producţie se bazează pe credit pentru plata facturilor. Ei trebuie să plătească pentru munca salariată şi materiale înainte de a avea un produs pentru a-l vinde şi înainte ca cumpărătorul final să plătească pentru produs, 90 de zile mai târziu. Fiecare furnizor în lanţul economic adaugă dobândă la costurile sale de producţie, care sunt transmise spre consumatorul final. Dr. Kennedy menţionează că dobânzile variază de la 12% pentru colectarea gunoiului, la 38% pentru apă potabilă şi până la 77% pentru închirierea locuinţelor, în Germania ei natală.

Cifrele sale sunt întocmite pe baza studiilor economistului Helmut Creutz, redactate în limba germană, în urma interpretărilor publicaţiilor Bundesbank. Acestea se aplică la cheltuielile de zi cu zi din gospodăriile germane pentru bunuri şi servicii din 2006, dar cifrele sunt similare celor observate la profiturile din sectorul financiar din Statele Unite, care au reprezentat un enorm procent de 40% din profiturile afacerilor din SUA în 2006. Aceasta înseamnă de cinci ori mai mult decât cei 7% realizaţi de sectorul bancar în 1980. Activele bancare, profiturile financiare, dobânzile şi datoriile, toate au fost în creştere exponenţială.

Creşterea exponenţială a profiturilor din sectorul financiar a avut loc pe seama sectoarelor non-financiare, în cazul cărora veniturile au crescut în cel mai bun caz liniar.

Până în 2010, 1% din populaţie deţinea 42% din avuţia financiară, în timp ce 80% din populaţie deţinea doar 5% din această bogăţie. Dr. Kennedy arată că cei 80% de la bază plătesc dobânzile ascunse pe care le colectează cei 10% din vârf, ceea ce face dobânda să fie un impozit regresiv puternic pe care săracii îl plătesc celor bogaţi.

Creşterea exponenţială este nesustenabilă. În natură, o creştere durabilă progresează într-o curbă logaritmică, care creşte din ce în ce mai încet până când ajunge la nivelul limită. Creşterea exponenţială face exact invers: ea începe încet şi creşte în timp, până când curba explodează vertical. Creşterea exponenţială este observată in cazul paraziţilor, unor tipuri de cancer… şi în cazul dobânzii compuse. Atunci când parazitul rămâne fără sursă de hrană, curba de creştere se prăbuşeşte brusc.

Oamenii, în general, presupun că în cazul în care plătesc facturile la timp, nu plătesc dobânzile compuse, dar, din nou, acest lucru nu este adevărat. Dobânda compusă este inclusă în formula de calcul pentru majoritatea ipotecilor, care compun 80% din împrumuturile din SUA. Şi dacă cardurile de credit nu sunt plătite în perioada de graţie de o lună, cheltuielile cu dobânzile sunt amplificate cu fiecare zi.

Chiar dacă plătiţi în perioada de graţie, plătiţi 2% până la 3% pentru utilizarea cardului, deoarece comercianţii transferă taxele lor comerciale spre consumator. Cardurile de debit, care sunt echivalentul cecurilor de hârtie, de asemenea, implică taxe. Visa-MasterCard şi băncile de la ambele capete ale acestor tranzacţii interbancare percep o taxa medie de 44 cenţi per tranzacţie, deşi costul real este de aproximativ 4 cenţi.

Sursa: GlobalResearch.ca