Democraţia directă este o aberaţie

Democraţia este un concept, o construcţie teoretică şi de aceea, atunci când este pusă în practică, rezultatul diferă mult faţă de ceea ce părea perfect valabil în teorie.

Democraţia pură, sau democraţia directă, cum mai este numită, este o aberaţie, deoarece presupune că gloata umană se poate autoguverna de la sine (scuzaţi pleonasmul!), fără să se delege puterea unor lideri şi reprezentanţi. Dacă cineva conduce, înseamnă că altcineva este condus. Prin urmare cine este condus, atunci când fiecare vrea să conducă?

Unii văd lucrurile mult mai simplu, fiin de părere că tot ce avem nevoie este un sistem de vot cât mai rapid şi automatizat, care să fie pus în practică de fiecare dată când este nevoie să fie luată o hotărâre de interes general.

Problema este însă că nu se pot lăsa hotărârile importante pentru societate în seama oricărui cetăţean, pentru că nu suntem toţi la fel de inteligenţi, pricepuţi şi competenţi în problemele ce ţin de organizarea şi conduccerea societăţii.

Prin urmare trebuie să delegăm puterea unei elite formată din cei mai inteligenţi şi abili dintre noi şi să îi lăsăm pe aceştia să decidă şi eventual doar să consulte opinia publică prin referendumuri. Este ceea ce unii numesc meritocraţie şi este estul de dificil e pus în practică.

Acum să vedem şi ce este în neregulă cu „democraţia“ noastră, reprezentativă, de inspiraţie masonică, care predomină în Occident. Ea se bazează pe reprezentanţi în Parlament, dar problema principală a acestora este că ei nu reprezintă popororul, ci nişte partide, adică nişte grupuri de interese private. Cetăţenii sunt puşi să voteze nişte liste propuse de partide, în loc să-şi propună propriii reprezentanţi, proveniţi din rândul celor mai străluciţi membri ai comunităţilor.

Chiar şi în cazul alegerilor locale, în loc să se propună pentru funcţia de primar cei mai oneşti, inteligenţi şi pricepuţi locuitori ai satelor, comunelor şi oraşelor sunt votaţi nişte indivizi care au singurul „merit“ că sunt propuşi de nişte partide.

Întrebarea care urmează, fireşte, este dacă există o alternativă mai bună la sistemul democratic actual. Este greu de răspuns, deoarece nu există sistem social în care să nu existe şi corupţie, dar un regim democratic în care poporul să fie reprezentat mai bine de către lideri se poate încerca. A se vedea modelul lui Gaddafi descris în „Cartea verde“ şi modelul democraţiei participative a lui Hugo Chavez.