Ce sărbătorim de Crăciun? Mai ştie cineva? În urmă cu câţiva ani încă mai auzeam vorbindu-se despre Iisus şi naşterea sa, în iesle, cu cei trei magi de la răsărit veniţi să vestească minunea etc. Crăciunul era pe vremuri o sărbătoare religioasă creştină. Chiar exista obiceiul să mergi la biserică în ajun de Crăciun.

Anul acesta chiar nu am mai auzit nimic pomenindu-se despre naşterea Mântuitorului. Pe lângă nelipsitul Moş Crăciun Coca-Cola de prin hypermarket-uri sau de la Pro TV, care aduce de toate pentru toţi şi goleşte portofelele consumatorilor şi nemuritorul Ştefan Bănică Jr. care ne asigură de fiecare dată că “Crăciunul e magie”, am fost, din nou, agasat până la scârbă şi saturaţie cu cântece americane de Crăciun: “Jingle Bells”, “LetIt Snow”, “It’s The Most Wonderful Time Of The Year” bla, bla, bla.

Prin jurul blocului au mişunat vreo 5 “moşcrăciuni”, care cântau la trombon, tubă şi trompetă, cântecele meţionate mai sus. În rest câţiva ţigănuşi prin tramvai, cu “Dom’, dom’ să ‘nălţăm” şi nişte moldoveni cu ursu’ şi capra prin cartier.

Dacă continuăm în stilul ăsta, peste câţiva ani, dacă întrebăm un copil ce sărbătorim de Crăciun, cred că ne va spune că “noi, de Crăăăciuuun, îl sărbătorim pe Moş Crăciun care ne aduce cola şi produse minunate de la Carrefour”.

Hai, Kinky Tom şi ă meri, meri crismăs!

Related posts:

  1. Pasibil de închisoare după ce şi-a făcut pom de Crăciun dintr-o tufă de cannabis
  2. Urări de Crăciun de la politicieni
  3. Elton John a născut un băieţel chiar în ziua de Crăciun
  4. Informaţii utile pentru perioada Crăciunului şi Revelionului
  5. Colinde de Crăciun cu Blogatu