Aseară am fost la o lansare. Este vorba de filmul de debut al regizorului Radu Jude, intitulat “Cea mai fericită fată din lume”. Evenimentul a avut loc la “Experimetal Bar” aflat în incinta “Orange Concept Store” de pe calea Victoriei.

Amfitrioni, ca de obicei, au fost Cătălin Anchidin şi Nora Dumitrescu, de la Hi Film, iar printre invitaţi s-au numărat, aşa cum era şi firesc, Radu Jude, actriţa din rolul principal, Andreea Boşneag şi cunoscutul şi îndrăgitul actor Vasile Muraru, care interpretează în film rolul tatălui.

După o prezentare foarte scurtă, atât de scurtă, încât abia am reuşit să-mi reglez aparatul foto şi să fac vreo 3 fotografii, a urmat proiecţia şi cam asta a fost totul.

Chiar nu mai văzusem filmul, dar ştiam unele lucruri despre el dintr-o emisiune de la televizor. Scenariul este inspirat dintr-o întâmplare reală, la care Radu Jude a participat în timpul filmărilor pentru un testimonial cu câştigătorii unui concurs, organizat de o firmă de băuturi răcoritoare.

Filmul este deci povestea, prezentată într-un mod cât se poate de simplu şi realist, a unei tinere din provincie, Delia Frăţilă, care a câştigat un automobil Dacia Logan la un concurs organizat de o firmă producătoare de sucuri de fructe.

Fata vine la Bucureşti, împreună cu familia, pentru a filma spotul testimonial de prezentare a câştigătorilor şi acţiunea întregii povestiri se concentrează în jurul acestor fimări, realizate în centrul Capitalei, într-o zi călduroasă de vară.

Marea ironie şi în acelaşi timp intriga filmului, constă în faptul că, deşi eroina noastră în filmările la spotul publicitar trebuie să repete la nesfârşit, cu un zâmbet larg, că este cea mai norocoasă şi fericită fată din lume, în realitate este cea mai nefericită fată din lume, aflată în cea mai nefericită zi din viaţa ei.

Asta deoarece, pe de-o parte, este prinsă în conflictul cu părinţii ei, care încearcă să o forţeze să vândă maşina câştigată, pentru a-şi ajuta familia, cu banii obţinuţi, să înceapă o afacere, iar pe de altă parte este copleşită de solicitările regizorului spotului şi ale patronului firmei care a organizat promoţia şi de tot felul de incidente neprevăzute, care prelungesc timpul de filmare.

Dialogurile abundă în limbaj licenţios, înjurături şi cuvinte ce nu ar putea fi difuzate niciodată pe un post de televiziune înainte de miezul nopţii. Dar de ce să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem că aşa se vorbeşte în viaţa de zi cu zi, mai ales la locul de muncă! Însă, pe lângă faptul că replicile sună foarte realist, acestea conferă interacţiunii dintre personaje şi mult umor, mai ales într-o scenă absolut memorabilă pe care, dacă veţi vedea filmul, sigur o veţi remarca şi veţi dori să o povestiţi şi altora.

Este remarcabilă interpetarea plină de naturaleţe şi umor a lui Vasile Muraru, care interpretează aici un rol deosebit, faţă de cele cu care ne-a obişnuit.

De asemenea foarte bine intrat în rol este şi Andi Vasluianu, care se potriveşte perfect în pielea operatorului de imagine. Pot spune chiar că am întâlnit, în anii cât am lucrat în televiziune, camramani care arătau, vorbeau şi se comportau exact precum personajul său din film.

Iar despre Andreea Boşneag ce să mai zic? Tot filmul am avut impresia că nu este o actriţă care interpretează un rol, ci chiar fata din întâmplarea reală care a fost cooptată pentru a-şi juca propriul personaj. Înainte de film ea ne-a declarat că este studentă la actorie la Universitatea Spiru Haret şi, coincidenţă sau nu, personajul de pe ecran spunea acelaşi lucru, că vrea să dea la facultate, la actorie!

Din distribuţie mai fac parte Violeta Haret-Popa, în rolul mamei, Şerban Pavlu, în rolul regizorului, Diana Gheorghian, Alexandru Georgescu, Luminiţa Stoianovici, Petre “Bombardel” Constantin ş.a.

Lungmetrajul “Cea mai fericită fată din lume” a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009.

Referitor la DVD, aflaţi că, pe lângă filmul propriu-zis, trailere şi galerie foto, mai găsiţi şi filmul “Lampa cu căciulă” (The Tube With a Hat), care este la ora actuală cel mai premiat scurt-metraj românesc.

DVD-ul îl veţi putea găsi în reţeaua de librării Cărtureşti, la Librăria Engleză “Anthony Frost” şi la The Place Concept Store.

Aşa cum am promis, azi voi vorbi despre premiera de luni a documentarului „Adio, tovarăşi!”, referindu-mă la ce s-a întâmplat în afara vizionării propriu-zise. Mai exact, prezentarea, conferinţa de după, bufetul etc.

Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematecă, sala Eforie, luni 14 noiembrie de la ora19:00, fiind difuzat în premieră mondială primul episod din cele 6 care alcătuiesc seria de documentare.

Înainte de proiecţie au şinut discursuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Andreas von Mettenheim, Christian Beetz, unul din producători şi din partea română, Alexandru Solomon, regizorul cunoscut la noi ca realizator al documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă”.

După film a urmat o conferinţă la care au participat Christian Beetz, Alexandru Solomon şi Ioan Stanomir, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A existat şi un microfon destinat celor din sală, pentru a adresa întrebări celor 3 invitaţi, sau a exprima opinii în urma vizionării. Discuţiile au fost în jurul modului în care s-a desfăşurat realizarea documentarului şi contribuţia pe care a adus-o fiecare parte implicată în producţie.

O echipă de la TVR a realizat înregistrarea conferinţei şi a luat câteva cadre pentru ilustraţie, din sală şi din holul de la intrarea cinematografului. Echipa tehnică a avut ceva probleme cu semnalul Vodafone pentru Internetul mobil, necesar prezentării platformei web a documentarului. De fapt, am constatat că în sala respectivă, aflată cumva la subsol, nu era semnal practic în nicio reţea de telefonie mobilă.

Am pierdut câteva momente din conferinţă pentru că am ieşit de câteva ori pe hol unde organizatorii pregătiseră un “bufet suedez”, sponsorizat de Institutul Cultural Francez.

Am degustat un pahar de vin roşu excelent, am încercat câte un fursec, saleu, pateu şi ce mai era pe acolo, am făcut nişte poze şi am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu puţinele persoane pe care le cunoşteam pe acolo. Asta pentru că gaşca de “blogăraşi şi blogăriţe” care venea de obicei la astfel de evenimente s-a subţiat foarte mult în ultimul timp.

Am auzit chiar că bloggeri cu notorietate au început să ceară bani pentru a participa la astfel de evenimente. Vă vine să credeţi aşa ceva?! Să ceri bani ca să vezi un film pe gratis, să bei vin, bere şi să haleşti fursecuri???

E păcat că s-a diminuat participarea la acest gen de acţiuni, deoarece speram să se închege un fel de comunitate a bloggerilor cinefili, sau măcar a celor iubitori de artă şi cultură, că de blogăraşi, fani virale de pe Youtube, iPhone 4S şi blogging de dragul blogging-ului m-am săturat până în gât!

Mai multe imagini găsiţi pe Facebook.

Ieri seară am participat la un eveniment deosebit, fiind invitat la lansarea în premieră mondială a seriei de documentare „Adio, tovarăşi!” (Farewell, Comrades!), o coproducţie internaţională de mare anvergură, în regia lui Andrei Nekrasov.

Proiecţia primului episod din seria celor şase, care alcătuiesc întregul documentar a avut loc la Cinemateca Bucureşti, sala Eforie (Jean Georgescu). Au fost prezenţi la eveniment o parte din cei care apar chiar în acest documentar, cum ar fi de exemplu Sergiu Celac, fostul translator al lui Nicolae Ceauşescu, câţiva dintre cei care au participat la realizarea acestei producţii, atât din partea străină (Gebrueder Beetz Filmproduktion), cât şi partea română (Hi Film şi TVR), de asemenea şi o echipă TVR care a luat o serie de imagini, aşa că s-ar putea să mă vedeţi şi pe mine pe acolo, dacă materialul va fi difuzat pe post.

Documentarul, a cărei realizare a fost începută acum trei ani, este rezultatul unei munci titanice, având la bază peste 700 de ore de materiale filmate provenind din surse atât din Europa de Vest cât şi din ţările fostului bloc comunist. Pentru a putea selecta materialul care urma să fie inclus la montaj, a fost nevoie de o bază de date indexată pe bază de cuvinte-cheie.

Din partea României, cu materiale de arhivă au contribuit TVR şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, reprezentat la eveniment de Ioan Stanomir.

Povestea documentarului este realizată cu imagini filmate în 12 ţări, care îl poartă pe spectator înapoi spre evenimentele ce au au determinat încheierea Războiului Rece şi care continuă să marcheze ordinea mondială.

Primul episod, pe care l-am vizionat aseară, intitulat „Victoria” prezintă perioada de apogeu a comunismului, când se credea că nimic nu va mai întoarce omenirea de pe acest drum. Este vorba de anii 1975 – 1979, care îl are în centru pe Leonid Ilici Breşnev, fostul lider comunist din perioada cea mai înfloritoare a Uniunii Sovietice.

În urma Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, este recunoscută în mod oficial dominaţia sovietică în Europa de Est şi inviolabilitatea graniţelor blocului comunist, cunoscută anterior sub denumirea de „finlandizare”. Totuşi, Vestul impune anumite condiţii, una dintre acestea fiind respectarea drepturilor omului, condiţie care a fost mai apoi ignorată cu uşurinţă de către statele comuniste.

Ceea ce îmi place în mod deosebit la acest documentar, pe lângă faptul că este amuzant, interesant şi inedit, este modul în care este tratat subiectul. Principalele sale calităţi sunt echilibrul şi obiectivitatea. Asta deoarece nu oferă satisfacţie nici nostalgicilor, care cred că era mai bine pe vremea comunismului, dar nici nu dă apă la moară fanaticilor anti-comunişti, care văd în acest sistem răul absolut.

În cele 52 de minute cât a durat primul episod, am savurat cu plăcere o împletire de poveşti, ilustrate cu interviuri, comentarii şi imagini de epocă, în care este prezentată atât latura romantică, într-un fel pozitivă a comunismului, în care oamenii, deşi nu erau liberi trăiau o viaţă boemă şi lipsită de grijile şi zbuciumul specifice materialismului capitalist, cât şi latura întunecată, reprezentată de opresiunea autorităţilor faţă de dizidenţi, „psihiatria politică” folosită ca metodă de reeducare sau eliminare a celor nealiniaţi la normele regimului, cenzura şi neajunsurile economiei socialiste, practicată în sistem închis.

Sunt prezentate portretele unor dizidenţi ai URSS cum ar fi Alexandr Soljeniţîn, scriitor sau Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi cantautor, un adevărat Bob Dylan sovietic, a cărui moarte prematură a declanşat o adunare spontană de admiratori de peste un milion de oameni.

Alteori dizidenţa în fostul bloc comunist îmbracă aspecte comice, aşa cum este cazul Cehoslovaciei, unde membrii unei formaţii de hipioţi intitulată „The Plastic People of The Universe” sunt arestaţi şi condamnaţi la închisoare deoarece prin muzica lor făceau propagandă capitalistă decadentă. Aceştia au încercat să se apere aducând ca argument citate din Marx şi Lenin, care în opinia lor ar fi reprezentat idei promovate în muzica lor.

Un alt dizident, tot din fosta Cehosolovacie, a făcut nouă ani de puşcărie deoarece a aruncat în aer, cu dinamită, statuia liderului comunist Klement Gottwald, un fel de Lenin autohton.

Mai sunt prezentate o serie de aspecte inedite ale vieţii din ţările comuniste ale acelei perioade, cum ar fi trocul cu mobilier şi electrocasnice din Polonia, sau cozile imense la alimente din România şi modul ingenios prin care autorităţile fereau aceste cozi de privirile lui Nicolae Ceauşescu.

Aş putea să vă mai dau acum o mulţime de informaţii despre întreaga serie de documentare, care se găsesc în kitul de presă pe care l-am primit de la organizatorii evenimentului, dar cred că cel mai bine e să vedeţi cu ochii voştrii episoadele care vor fi difuzate pe TVR 1 în fiecare joi de la ora 22:10, începând cu această săptămână.

Trebuie să vă mai spun că lansarea acestui documentar este un eveniment cross-media, deoarece, pe lângă faptul că este difuzat la o serie de televiziuni din mai multe ţări, mai beneficiază şi de o platformă web, disponibilă în curând pe HotNews şi mai apare şi sub forma unei cărţi.

Am să vă dau totuşi câteva detalii despre producţia ţi realizarea acestui documentar deosebit, care mi s-au părut interesante.

Regizor: Andrei Nekrasov

Producatori executivi: Christian Beetz, Olivier Mille

Scris de Jean-François Colosimo, György Dalos şi Andrei Nekrasov

Este o coproducţie Gebrueder Beetz Filmproduktion şi Artline Films

Site oficial: http://farewellcomrades.tv/

Detalii inedite despre producţie :

• Au avut loc 70 de zile de filmare în 12 ţări.
• Au fost realizate peste 70 de interviuri pentru serialul TV şi peste 30 de interviuri speciale pentru platforma web.
• Interviurile s-au desfaşurat în 13 limbi.
• Au fost accesate peste 33 de arhive publice din Est şi Vest, 35 de arhive private şi au fost selecţionate peste 310 de ore de material de arhivă.
• Sunt implicaţi 5 co-producători est-europeni: Eureka Media (PL), Havas Films (HU), Hi Film Productions (RO), Trigon Production (SK), Hyper Market Film (CZ).
• Serialul va fi difuzat pe 7 canale de televiziune est-europene: TVP, MTV, TVR, Czech TV, Slovak TV, LRT, ERR.
• ”Adio, Tovaraşi!” este programat de 16 canale de televiziune din 14 ţări: Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Cehia, Slovacia, Lituania, Grecia, Finlanda, Norvegia, Elveţia, Estonia, România, Ungaria.

La final aş vrea să mulţumesc Hi Film Productions şi lui Cătălin Anchidin, pentru invitaţia la acest eveniment excepţional. Aspectele de culise, prezentarea dinaintea proiecţiei, conferinţa de după şi fotografiile le-am lăsat pentru un articol  dedicat special pe care îl găsiţi aici.

Swizen este un tânăr din Uganda de 19 ani care a venit în România să studieze medicina. Dar pentru că şi la el în Africa sunt destui ţepari, agentul care i-a facilitat venirea în România l-a păcălit că aici facultatea este gratuită şi că va avea asigurat un loc de muncă plătit cu 7 euro pe oră.

După ce şi-a lăsat acasă o mamă bolnavă, patru fraţi şi un tată şomer, care a vândut vacile familiei pentru a-i plăti biletul de avion, Swizen este acum nevoit să meargă cu vacile la păscut pentru a se putea întreţine.

Dar slujba de îngrijitor la vaci nu îi permite să îşi achite şi taxele la facultate, în ciuda marilor eforturi pe care le face. Aşa că singura soluţie pentru tânărul ugandez este ajutorul umanitar.

Citiţi mai multe pe Click.ro

Dacă nu ştiaţi, azi s-a desfăşurat a doua ediţie a curăţeniei generale naţionale intitulată „Let’s Do It Romania”. Începută anul trecut, după o idee aplicată, se pare cu succes, de estonieni, acţiunea, după cât se vede, la noi este mai mult în stadiul de bune intenţii.

Azi am fost până la marginea Bucureştiului în comuna „1 Decembrie”, în vizită la sora mea. La ieşirea din oraş, în staţia de microbuze, tramvaie şi autobuze, era plin de pet-uri şi tot felul de alte ambalaje. De făcut curăţenie nu făcea nimeni, deşi era plin de ţigani pe acolo.

Pe drum, din mersul maşinii am zărit după 1 – 2 kilometri, un grup răzleţ de copii, probabil elevi de liceu, cu saci negri de plastic, adunând de pe marginea drumului diverse gunoaie şi ambalaje. Apoi, după încă vreo 2 kilometri încă un grup, care îşi făcea treaba într-o pădurice. În rest, linişte şi pace.

Şoferul microbuzului, observând activiştii la treabă, spunea cu voce tare, ca să-l audă toţi pasagerii, că „azi e ziua mondială a curăţeniei” şi de câte ori repeta acest lucru adăuga că acei elevi cu saci de plastic au fost aduşi aici de la Otopeni (?!)

Pe tot parcursul călătoriei, pe drumul către Giurgiu, am văzut tone de gunoaie pe marginea drumului. Nu ştiu cum s-a desfăşurat toată treaba la nivel naţional, dar la ce cantitate imensă de gunoi am văzut aici, chiar dacă aceşti copii ar munci încontinuu timp de o lună, nu cred că ar reuşi să termine de făcut curat în acea zonă.

Şi având în vedere cât de lejeri sunt unii români la capitolul păstrării curăţeniei publice, am sentimentul că „Leţ duit Romania” este doar „Cooperativa Munca în Zadar”. Eu aş opta mai bine pentru o campanie de educare a cetăţenilor, în locul acestei acţiuni de făcut curat în urma nesimţiţilor.

Sursa foto

Am câştigat recent, în urma campaniei pentru zibo.ro, un voucher de 50 de RON, ce poate fi folosit la achiziţionarea unor produse de la un magazin online cu articole pentru nou-născuţi şi femei gravide.

Din păcate nu posed nici bebeluşi, nici femei gravide şi nici nu cunosc printre rude, prieteni, cunoscuţi, persoane în această situaţie. Şi pentru că nu am nici fetişuri bizare cu suzete, pamperşi sau babeţici, m-am gândit să donez premiul, cuiva care chiar are nevoie de astfel de produse.

Dacă eşti interesat/ă să obţii acest voucher, tot ce trebuie să faci este să-mi laşi aici un comentariu în care să mă anunţi că doreşti premiul. După ce te voi desemna, îţi voi indica adresa magazinului online, unde trebuie să-ţi faci un cont. După ce faci contul, îmi comunici pe e-mail sau prin formularul de la pagina Contact, numele de utilizator şi adresa de e-mail cu care te-ai înscris şi eu le voi da mai departe celor de acolo pentru a-ţi încărca contul cu 50 de RON.

Desemnarea posesorului se va face pe criteriul primul venit, primul servit!

Dacă ar fi să vorbesc despre Zibo.ro la modul cel mai serios, aş spune că este un proiect online original şi ambiţios. În principiu, ideea pe care o are la bază este aceea a unei reţele de socializare online, dar, la o analiză mai atentă, platforma zibo.ro este mult mai complexă şi pune la îndemâna utilizatorilor multe alte instrumente valoroase.

Pe lângă comunicare şi divertisment pentru copii, proiectul online poate fi privit şi ca un mediu pentru dezvoltarea afacerilor pe această nişă, un magazin virtual online şi un mijloc de promovare pentru proiecte asemănătoare.

Ideea creării unei reţele de socializare, similară Facebook sau altora de acest gen, care să fie destinată doar copiilor, a fost pusă în practică de doi tineri antreprenori români, Aurel Răcăuţanu si Radu Christian. Ambii au circa 40 de ani şi sunt absolvenţi de Universităţi cu profil tehnic.

Investiţia iniţială, de 50.000 de euro, a fost făcută exclusiv din resurse proprii, la aceasta mai urmând să se adauge încă 10.000 de euro pentru dezvoltarea ulterioară.

Până la sfârşitul lunii trecute site-ul avea deja 11.400 de utilizatori, iar traficul pe care îl are în prezent este de circa 23.000 de vizitatori unici pe lună.

Deşi este abia la început echipa zibo.ro s-a pus pe treabă şi a organizat deja câteva concursuri cu premii substanţiale. Cel mai nou concurs pe care vi-l recomand vă oferă ocazia de a câştiga 25.000 de euro buget de promovare pe zibo.ro şi instrumente de lucru găzduite de platforma Zibo.

Concursul se adresează în special celor care deţin, sau vor să înceapă o afacere pentru copii. Intraţi pe acest link, sau daţi click pe bannerul de mai jos şi veţi putea afla toate detaliile legate de ceea ce vă oferă concursul şi ce trebuie să faceţi pentru a intra în competiţie! Multă baftă!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.

Avertisment: Acest material poate fi citit de persoanele cu vârsta mai mare de 30 de ani, numai cu acordul copiilor. Vă avertizez că poate dăuna grav morocănoşilor, blazaţilor şi celor lipsiţi de fantezie!

Am aflat de curând o povestioară cu extratereştri pe care vreau să v-o spun şi vouă. De fapt este doar în parte o poveste şi am să vă explic de ce, dar mai încolo.

Cică într-o galaxie foarte îndepărtată, atât de îndepărtată încât nici un savant de pe Pământ nu a descoperit-o, se află o planetă micuţă şi frumos colorată numită Zibo. Planeta este locuită, dar ceea ce este cel mai interesant e că pe ea nu trăiesc decât copii! Şi nu pentru că părinţii lor i-au trimis acolo, pe planetă, să se joace ca într-o grădiniţă uriaşă, ci pentru că aşa s-au născut ei, copii şi au rămas copii cu trecerea timpului.

Nimeni nu ştie exact cum se nasc copii pe acea planetă, dar cine a stat să observe asta, când ei nu fac altceva toată ziua decât să se joace! Ceea ce mai trebuie să ştiţi este că ziborienii sunt nemuritori! Singura lor problemă este că, fiind toţi copii, nimeni nu are părinţi. Lucru care îi cam întristează puţin, dar asta le dă posibilitatea să se joace toată ziua şi să inventeze lucruri pe care adulţii din lumea noastră nu le-ar putea imagina în veci!

Pe planeta Zibo totul este joacă şi jucării. Casele sunt jucării, maşinile sunt de jucărie, fabricile sunt de jucărie, chiar şi jucăriile sunt jucării! Desenele animate nu stau doar în televizor, ci umblă pur şi simplu pe stradă, vorbesc şi se joacă cu copii, aşa cum pe Pământ se întâmplă doar la Disneyland.

De curând savanţii de pe planeta Zibo au reuşit, cu aparatura lor ultra avansată, să descopere planeta noastră şi chiar au stabilit legătura cu doi pământeni, care, n-o să vă vină să credeţi, sunt din România!

Aflând despre copii de pe Terra, ziborienii s-au gândit să le facă un dar şi le-au dezvăluit celor doi secretul unei tehnologii avansate prin care copiii pământeni pot să comunice între ei pe Internet, aşa cum fac adulţii pe Facebook, Google+ sau alte chestii de acest gen. Aşa s-a născut Zibo.ro – prima reţea de socializare online dedicată în exclusivitate copiilor.

De fapt Zibo.ro este mult mai complex de atât, oferind copiilor multe surprize şi posibilităţi de a se distra şi de a comunica între ei pe Internet. Ca dovadă, echipa Zibo s-a pus deja pe treabă şi a lansat mai multe concursuri. Concursul pe care vi-l prezint eu aici oferă ca premiu nu mai puţin de 25.000 de euro, buget de promovare pe Zibo.ro

Toate detaliile, cum puteţi participa, ce trebuie să facţi şi ce vi se oferă le puteţi afla aici: http://www.zibo.ro/planeta-concurs/sponsor/Castiga-25-000-de-euro-buget-de-promovare-pe-zibo-ro-527

Concursul, ce-i drept, se adresează mai mult tăticilor şi mămicilor, care vor să facă viaţa tuturor copiilor mai frumoasă şi mai amuzantă! Nu mai pierdeţi vremea şi intraţi în minunata lume Zibo!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.

Am aflat de chestia asta ieri, de pe blogul lui Sorin Tudor şi mi se pare o cauză pentru care merită să te implici. Este vorba despre un “microsite care permite fanilor să-şi sprijine echipele naţionale prin intermediul Twitter, postând mesaje, fotografii sau filme. Fiecare tweet trebuie să includă hashtag-ul #1YearToGo şi numele ţării” (ROU pentru România).

Azi am văzut că şi Chinezu a preluat ideea. Ar fi un lucru frumos să arătăm lumii şi sportivilor noştri că ne pasă de ţara noastră şi de valorile ei. Aşa că nu mai staţi pe gânduri, intraţi pe acest site şi postaţi un scurt mesaj de încurajare, o fotografie sau chiar un filmuleţ, dacă vă ţine cureaua, pentru echipa României care va participa în 2012 la Jocurile Olimpice care se vor desfăşura la Londra!

La început, nici eu nu prea ştiam ce să scriu şi cum să procedez, dar am realizat că este foarte simplu şi uşor! Ajutaţi România să urce în top!

Îmi amintesc de copilăria mea, când, deşi nu eram înclinat prea mult spre activităţi sportive, mă mai jucam şi eu, ca orice copil, ba la un fotbal, ba mă căţăram prin copaci, cu ceilalţi copii, în spatele blocului, sau mă plimbam cu trotineta.

Primisem de ziua mea o trotinetă mai specială. Era de import, lucru rar pe vremea aceea şi era din metal, cu aripi nichelate şi spre deosebire de celelalte trotinete ale copiilor, avea şi un sistem de frânare şmecher. Tocmai aici era problema, acel sistem de frânare, care era cam brusc de felul lui şi mă făcea să mă poticnesc adesea şi să mă trezesc zburând prin aer pe deasupra trotinetei.

Aşa se face că mai mereu aveam coatele şi genunchii pline de julituri, care se transformau în timp în nişte cruste maronii, care se rupeau şi sângerau, apoi, după cicatrizare, rămâneau mult timp nişte semne destul de urâte, până pielea revenea la normal.

Mama mă doftoricea de fiecare dată, cum se pricepea mai bine, cu rivanol şi tetraciclină, dar rănile se vindecau destul de greu, mai ales că nu puteam să iau pauză sau „concediu” de la programul de joacă.

Astăzi mă gândesc că adolescenţii şi copii au mult mai multe probleme cu căzăturile şi juliturile, având în vedere că au apărut o serie de sporturi extreme mult mai riscante decât „datul” cu trotineta. Acum tinerii se dau cu placa, fac extreme biking, mountain biking, sar cu parapanta, fac bungee-jumping, iar accidentările sunt la ordinea zilei.

Din fericire, acum Bionect a creat un produs revoluţionar, care ajută la vindecarea rapidă şi estetică a rănilor, favorizând cicatrizarea lor într-un mod natural. Atunci când este utilizat, produsul are un puternic efect de hidratare, susţine regenerarea completa şi formarea unui nou ţesut sănătos, limitează zona lezionată şi formează un film protector.

La baza cremei Bionect, pentru tratarea rănilor uşoare, zgârieturilor, tăieturilor şi arsurilor de gradul I şi II stă acidul hialuronic prezent în concentraţie de 0,2%. Sunt sigur că aţi mai auzit de acest acid hialuronic. Este o substanţă naturală aflată în mod fiziologic la nivelul pielii, cunoscută pentru  efectul său antioxidant şi hidratant. Atunci când se află în concentraţie mare, susţine refacerea rapidă şi estetică a pielii, accelerând vindecarea. În plus, datorită stratului protector pe care îl realizează pe suprafaţa cutanată, acidul hialuronic protejează terminaţiile nervoase, în acest mod atenuând durerea apărută în urma leziunilor suferite.

Crema Bionect poate fi achiziţionată din farmacii fără prescripţie medicală şi este disponibilă pe piaţă şi în formula Silverspray, cu acid hialuronic şi argint coloidal.

Acum, pentru că tot am amintit de acidul hialuronic şi pentru că acest compus este cunoscut mai mult pentru utilizarea sa în tratamentele cosmetice, datorită proprietăţilor sale de regenerare şi întinerire a pielii, precum şi pentru efectul său antioxidant şi hidratant, am o veste bună pentru doamne, domnişoare, dar şi pentru oricine este interesat de frumuseţea şi sănătatea pielii. Bionect a iniţiat o campanie ce are ca premii tratamente faciale şi produse Bionect Crema. Premiile vor fi acordate în funcţie de numărul de like-uri pe care le obţine fiecare dintre persoanele  participante la concurs.

Dacă tot v-am făcut curioşi(oase), acum trebuie să vă dau şi informaţii despre modul în care puteţi participa la această campanie, nu?! J Concursul se desfăşoară pe www.bionect.ro pe baza datelor dvs. din contul de Facebook (deci, dacă nu aveţi, să vă faceţi neapărat unul!) şi a testului „Cât de pasionată de estetică eşti?” (toate informaţiile despre participare le găsiţi pe site, la Campanie / Regulament.)

Pentru a intra efectiv în concurs, tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi adresa, http://www.bionect.ro/concurs-facebook/ şi să urmaţi indicaţiile. O aplicaţie asigură legătura cu contul vostru de Facebook şi contorizează numărul de like-uri pe care le veţi primi pe www.bionect.ro şi pe Facebook. În funcţie de numărul acestora se vor stabili şi câştigătorii.

Nu mai pierdeţi timpul! Grăbiţi-vă şi înscrieţi-vă cât mai repede la concurs! Mie nu-mi rămâne decât să vă urez multă baftă la această campanie şi să vă păstraţi pielea tânără, frumoasă şi sănătoasă!

PS: Totodată vreau să mulţumesc echipei Blogal Initiative pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie informaţii detaliate despre această campanie.