Nu am fost în viaţa mea în Moldova! Nu am fost la Costineşti, la 2 Mai sau Vama Veche. În vestul ţării, singurul oraş pe care l-am vizitat este Reşiţa. Mi-aş dori să cunosc şi eu cât mai multe locuri din România înainte ca acestea să fie distruse definitiv!
Plus de asta ar putea muri oameni şi animale deopotrivă, iar natura va fi distrusă definitiv! Vouă chiar nu vă pasă?!
Acum câteva zile m-am implicat într-o acţiune de sensibilizare a politicienilor, în legătură cu pericolele pe care le reprezintă exploatarea gazelor de şist. Este vorba de o campanie iniţiată pe Facebook. Tot ce trebuia să faci era să trimiţi un e-mail către parlamentarii din zona în care locuieşti, ce conţinea o scrisoare în care erau prezentate pericolele implicate de fracturarea hidraulică şi rugămintea pentru parlamentarul respectiv de a lua atitudine faţă de această problemă.
Am promovat acţiunea şi aici pe blog, dar până acum nimeni nu a dat semne că ar dori să participe. Pe Facebook au fost 3 – 4 prieteni care au participat, câteva zeci care au refuzat, iar restul au ignorat total acţiunea. Mă întreb, oare era chiar aşa un mare efort să trimiţi un simplu e-mail, cu textul gata pregătit?!
Ceea ce mi se pare şi mai dezamăgitor este că unii dintre cei care mi-au refuzat invitaţia pe care le-am lansat-o, continuă să posteze pe Facebook tot felul de mesaje alarmiste şi linkuri către articole despre exploatarea gazelor de şist care trebuie să înceapă în zona Bârladului şi pe litoral, sau despre cât de ieftin a fost vândut cel mai mare zăcământ de cupru din România de la Roşia Poieni.
Fraţilor, de dat din gură poate da oricine, ca să facă pe interesantul, dar dacă atunci când ai ocazia să iei atitudine şi să faci ceva efectiv, în calitate de cetăţean, tu te dai în lături, sau ai ceva mai bun de făcut, atunci toată pălăvrăgeala ta nu are nicio valoare! De dat din gură poate da oricine, însă numai faptele pot duce la rezultate!
Am primit o solicitare, într-un comentariu, să scriu un articol umanitar pentru o femeie care are nevoie de ajutor pentru o operaţie în Germania. Este vorba de o tumoră cerebrală, care i-a afectat nervul optic, punându-i în pericol vederea.
Ştiu ce înseamnă să fii bolnav, deoarece tatăl meu a murit de cancer acum 17 ani şi pot spune că, în România, dacă ai acest diagnostic, medicii te consideră deja mort şi comunică asta rudelor cu cea mai mare seninătate în priviri.
Gabriela Tudorache Dumitru, în vârstă de 42 de ani a fost diagnosticată cu meningiom-fomaţiune craniană, afecţiune care duce la orbire prin strangularea nervului optic. Singura şansă de a-şi recăpăta vederea este o operaţie, care se poate realiza în Germania, la Clinica de Neurochirurgie INI, din Hanovra, costurile ridicându-se la suma de 35 de mii de euro.
Persoanele cu suflet care vor să o salveze pe Gabriela o pot face donând bani în unul dintre conturile deschise :
La BRD
RO49BRDE300SV90134183000 în RON
RO37BRDE300SV90134423000 în EURO
La BCR
RO87RNCB0623123175680001 în RON
RO60RNCB0623123175680002 în EURO
La Banca Transilvania
RO07 BTRL 0300 1201 F865 57XX în RON
RO79 BTRL 0300 4201 F865 57XX în EURO
sau personal sunând la numerele de telefon: 0724342082, 0244582978
SAU DONEAZĂ ONLINE PRIN ASOCIAŢIA P.A.V.E.L
Puteţi afla mai multe informaţii despre acest caz şi cum puteţi ajuta intrând aici: http://gabrielatudorache.blogspot.com/
Pentru că ne tot mint unii, că de două decenii trăim în democraţie, vă provoc la o acţiune civică. Probabil aţi aflat de ieri, că circa 5.000 de oameni au protestat la Bârlad împotriva deschiderii în zonă a unor exploatări a gazelor de şist.
Haideţi să ne alăturăm lor şi să ne gândim că viitorul lor este şi viitorul nostru!
Am găsit pe Facebook o acţiune care mi se pare foarte bună şi cu şanse de succes. Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi pe e-mail o scrisoare parlamentarilor din zona de care aparţineţi. Pe pagina de Facebook respectivă veţi găsi, pe zone, listele cu adresele de e-mail ale parlamentarilor cărora trebuie să le trimiteţi scrisoarea.
Linkul aici: https://www.facebook.com/events/271435456272792/
Textul scrisorii îl găsiţi tot acolo şi îl voi posta şi eu, la sfârşit, aici. Nu uitaţi, pe pagina evenimentului, să daţi click pe butonul “Particip”, asta dacă aveţi cont Facebook bineînţeles!
Ca să îmi dau seama cât de implicaţi puteţi fi şi cât de dispuşi să luaţi atitudine, aş dori ca cei care vor participa la acţiune să mă anunţe despre acest lucru, după aceea, printr-un comentariu postat la acest articol (nu pe Facebook!). La luptă fraţi români!!! 
Stimate parlamentar,
În calitate de reprezentant al meu în Parlamentul Romaniei vă cer să luaţi poziţie faţă de exploatarea gazului de şist prin metoda fracturării hidraulice a rocilor, metodă neconvenţională şi poluantă.
În prezent, Uniunea Europeană nu dispune de o legislaţie care să reglementeze utilizarea metodei fracturării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist.
Experţii în domeniu atrag atenţia asupra pericolelor majore pe care le prezintă această metodă pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor, şi anume:
1. contaminarea pânzei freatice şi a surselor de apă potabilă;
2. epuizarea resurselor de apă datorate metodei fracturării hidraulice, care foloseşte cantităţi enorme de apă în procesul tehnologic;
3. contaminarea terenului;
4. apariţia explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele şi chiar a cancerului;
5. risc seismic asociat cu antrenarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră;
6. scoaterea terenurilor din circuitul agricol, precum şi degradarea florei şi faunei spontane.
Mai multe state din Europa au luat decizii împotriva utilizării metodei fracturării hidraulice, astfel:
1. în iulie 2011, FRANŢA a interzis prin lege folosirea acestei metode;
2. în noiembrie 2011, MAREA BRITANIE a suspendat toate explorările şi producţia de gaz de şist, ca urmare a seismelor produse în Blackpool;
3. în octombrie 2011, BULGARIA a impus un moratoriu permanent, iar în ianuarie 2012 a devenit a doua ţară, după Franţa, care a interzis complet, prin lege, explorarea şi exploatarea gazului de şist;
4. în GERMANIA, în landul Westfalia – Renania de Nord, parlamentul local se pregăteşte să adopte un moratoriu în acelaşi sens al interzicerii explorării şi exploatării gazului de şist.
Având în vedere atitudinea statelor europene de a-şi proteja cetăţenii şi mediile în care trăiesc aceştia prin interzicerea exploatării gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice cer ca eu si familia mea sa fim protejaţi de instituţiile statului român pentru a nu deveni eventuale victime ale utilizării în zonă a acestei metode.
Vă mulţumesc pentru atenţie,
Dacă aveţi o adresă de e-mail pe Yahoo s-ar putea ca diacriticele să nu fie afişate corect de aceea mai bine eliminaţi-le: în Word, selectaţi litera, pe urmă Ctrl–H şi apoi “Replace All” pentru fiecare ă, â, î, ş, ţ în parte. Eu le-am folosit totuşi în articol pentru a respecta eticheta blogului. 
Daţi mai departe să afle cât mai multă lume!
PS: Cei care nu ai cont pe Facebook şi nu pot accesa linkul evenimentului, pot lua de aici lista cu adrese de e-mail ale parlamentarilor. Adrese email parlamentari
Aseară am fost la o lansare. Este vorba de filmul de debut al regizorului Radu Jude, intitulat “Cea mai fericită fată din lume”. Evenimentul a avut loc la “Experimetal Bar” aflat în incinta “Orange Concept Store” de pe calea Victoriei.
Amfitrioni, ca de obicei, au fost Cătălin Anchidin şi Nora Dumitrescu, de la Hi Film, iar printre invitaţi s-au numărat, aşa cum era şi firesc, Radu Jude, actriţa din rolul principal, Andreea Boşneag şi cunoscutul şi îndrăgitul actor Vasile Muraru, care interpretează în film rolul tatălui.
După o prezentare foarte scurtă, atât de scurtă, încât abia am reuşit să-mi reglez aparatul foto şi să fac vreo 3 fotografii, a urmat proiecţia şi cam asta a fost totul.
Chiar nu mai văzusem filmul, dar ştiam unele lucruri despre el dintr-o emisiune de la televizor. Scenariul este inspirat dintr-o întâmplare reală, la care Radu Jude a participat în timpul filmărilor pentru un testimonial cu câştigătorii unui concurs, organizat de o firmă de băuturi răcoritoare.
Filmul este deci povestea, prezentată într-un mod cât se poate de simplu şi realist, a unei tinere din provincie, Delia Frăţilă, care a câştigat un automobil Dacia Logan la un concurs organizat de o firmă producătoare de sucuri de fructe.
Fata vine la Bucureşti, împreună cu familia, pentru a filma spotul testimonial de prezentare a câştigătorilor şi acţiunea întregii povestiri se concentrează în jurul acestor fimări, realizate în centrul Capitalei, într-o zi călduroasă de vară.
Marea ironie şi în acelaşi timp intriga filmului, constă în faptul că, deşi eroina noastră în filmările la spotul publicitar trebuie să repete la nesfârşit, cu un zâmbet larg, că este cea mai norocoasă şi fericită fată din lume, în realitate este cea mai nefericită fată din lume, aflată în cea mai nefericită zi din viaţa ei.
Asta deoarece, pe de-o parte, este prinsă în conflictul cu părinţii ei, care încearcă să o forţeze să vândă maşina câştigată, pentru a-şi ajuta familia, cu banii obţinuţi, să înceapă o afacere, iar pe de altă parte este copleşită de solicitările regizorului spotului şi ale patronului firmei care a organizat promoţia şi de tot felul de incidente neprevăzute, care prelungesc timpul de filmare.
Dialogurile abundă în limbaj licenţios, înjurături şi cuvinte ce nu ar putea fi difuzate niciodată pe un post de televiziune înainte de miezul nopţii. Dar de ce să fim ipocriţi şi să nu recunoaştem că aşa se vorbeşte în viaţa de zi cu zi, mai ales la locul de muncă! Însă, pe lângă faptul că replicile sună foarte realist, acestea conferă interacţiunii dintre personaje şi mult umor, mai ales într-o scenă absolut memorabilă pe care, dacă veţi vedea filmul, sigur o veţi remarca şi veţi dori să o povestiţi şi altora.
Este remarcabilă interpetarea plină de naturaleţe şi umor a lui Vasile Muraru, care interpretează aici un rol deosebit, faţă de cele cu care ne-a obişnuit.
De asemenea foarte bine intrat în rol este şi Andi Vasluianu, care se potriveşte perfect în pielea operatorului de imagine. Pot spune chiar că am întâlnit, în anii cât am lucrat în televiziune, camramani care arătau, vorbeau şi se comportau exact precum personajul său din film.
Iar despre Andreea Boşneag ce să mai zic? Tot filmul am avut impresia că nu este o actriţă care interpretează un rol, ci chiar fata din întâmplarea reală care a fost cooptată pentru a-şi juca propriul personaj. Înainte de film ea ne-a declarat că este studentă la actorie la Universitatea Spiru Haret şi, coincidenţă sau nu, personajul de pe ecran spunea acelaşi lucru, că vrea să dea la facultate, la actorie!
Din distribuţie mai fac parte Violeta Haret-Popa, în rolul mamei, Şerban Pavlu, în rolul regizorului, Diana Gheorghian, Alexandru Georgescu, Luminiţa Stoianovici, Petre “Bombardel” Constantin ş.a.
Lungmetrajul “Cea mai fericită fată din lume” a obţinut Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival şi Premiul FIPRESCI la IndieLisboa. Filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009.
Referitor la DVD, aflaţi că, pe lângă filmul propriu-zis, trailere şi galerie foto, mai găsiţi şi filmul “Lampa cu căciulă” (The Tube With a Hat), care este la ora actuală cel mai premiat scurt-metraj românesc.
DVD-ul îl veţi putea găsi în reţeaua de librării Cărtureşti, la Librăria Engleză “Anthony Frost” şi la The Place Concept Store.
Aşa cum am promis, azi voi vorbi despre premiera de luni a documentarului „Adio, tovarăşi!”, referindu-mă la ce s-a întâmplat în afara vizionării propriu-zise. Mai exact, prezentarea, conferinţa de după, bufetul etc.
Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematecă, sala Eforie, luni 14 noiembrie de la ora19:00, fiind difuzat în premieră mondială primul episod din cele 6 care alcătuiesc seria de documentare.
Înainte de proiecţie au şinut discursuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Andreas von Mettenheim, Christian Beetz, unul din producători şi din partea română, Alexandru Solomon, regizorul cunoscut la noi ca realizator al documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă”.
După film a urmat o conferinţă la care au participat Christian Beetz, Alexandru Solomon şi Ioan Stanomir, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A existat şi un microfon destinat celor din sală, pentru a adresa întrebări celor 3 invitaţi, sau a exprima opinii în urma vizionării. Discuţiile au fost în jurul modului în care s-a desfăşurat realizarea documentarului şi contribuţia pe care a adus-o fiecare parte implicată în producţie.
O echipă de la TVR a realizat înregistrarea conferinţei şi a luat câteva cadre pentru ilustraţie, din sală şi din holul de la intrarea cinematografului. Echipa tehnică a avut ceva probleme cu semnalul Vodafone pentru Internetul mobil, necesar prezentării platformei web a documentarului. De fapt, am constatat că în sala respectivă, aflată cumva la subsol, nu era semnal practic în nicio reţea de telefonie mobilă.
Am pierdut câteva momente din conferinţă pentru că am ieşit de câteva ori pe hol unde organizatorii pregătiseră un “bufet suedez”, sponsorizat de Institutul Cultural Francez. 
Am degustat un pahar de vin roşu excelent, am încercat câte un fursec, saleu, pateu şi ce mai era pe acolo, am făcut nişte poze şi am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu puţinele persoane pe care le cunoşteam pe acolo. Asta pentru că gaşca de “blogăraşi şi blogăriţe” care venea de obicei la astfel de evenimente s-a subţiat foarte mult în ultimul timp.
Am auzit chiar că bloggeri cu notorietate au început să ceară bani pentru a participa la astfel de evenimente. Vă vine să credeţi aşa ceva?! Să ceri bani ca să vezi un film pe gratis, să bei vin, bere şi să haleşti fursecuri???
E păcat că s-a diminuat participarea la acest gen de acţiuni, deoarece speram să se închege un fel de comunitate a bloggerilor cinefili, sau măcar a celor iubitori de artă şi cultură, că de blogăraşi, fani virale de pe Youtube, iPhone 4S şi blogging de dragul blogging-ului m-am săturat până în gât!
Mai multe imagini găsiţi pe Facebook. 
Ieri seară am participat la un eveniment deosebit, fiind invitat la lansarea în premieră mondială a seriei de documentare „Adio, tovarăşi!” (Farewell, Comrades!), o coproducţie internaţională de mare anvergură, în regia lui Andrei Nekrasov.
Proiecţia primului episod din seria celor şase, care alcătuiesc întregul documentar a avut loc la Cinemateca Bucureşti, sala Eforie (Jean Georgescu). Au fost prezenţi la eveniment o parte din cei care apar chiar în acest documentar, cum ar fi de exemplu Sergiu Celac, fostul translator al lui Nicolae Ceauşescu, câţiva dintre cei care au participat la realizarea acestei producţii, atât din partea străină (Gebrueder Beetz Filmproduktion), cât şi partea română (Hi Film şi TVR), de asemenea şi o echipă TVR care a luat o serie de imagini, aşa că s-ar putea să mă vedeţi şi pe mine pe acolo, dacă materialul va fi difuzat pe post.
Documentarul, a cărei realizare a fost începută acum trei ani, este rezultatul unei munci titanice, având la bază peste 700 de ore de materiale filmate provenind din surse atât din Europa de Vest cât şi din ţările fostului bloc comunist. Pentru a putea selecta materialul care urma să fie inclus la montaj, a fost nevoie de o bază de date indexată pe bază de cuvinte-cheie.
Din partea României, cu materiale de arhivă au contribuit TVR şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, reprezentat la eveniment de Ioan Stanomir.
Povestea documentarului este realizată cu imagini filmate în 12 ţări, care îl poartă pe spectator înapoi spre evenimentele ce au au determinat încheierea Războiului Rece şi care continuă să marcheze ordinea mondială.
Primul episod, pe care l-am vizionat aseară, intitulat „Victoria” prezintă perioada de apogeu a comunismului, când se credea că nimic nu va mai întoarce omenirea de pe acest drum. Este vorba de anii 1975 – 1979, care îl are în centru pe Leonid Ilici Breşnev, fostul lider comunist din perioada cea mai înfloritoare a Uniunii Sovietice.
În urma Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, este recunoscută în mod oficial dominaţia sovietică în Europa de Est şi inviolabilitatea graniţelor blocului comunist, cunoscută anterior sub denumirea de „finlandizare”. Totuşi, Vestul impune anumite condiţii, una dintre acestea fiind respectarea drepturilor omului, condiţie care a fost mai apoi ignorată cu uşurinţă de către statele comuniste.
Ceea ce îmi place în mod deosebit la acest documentar, pe lângă faptul că este amuzant, interesant şi inedit, este modul în care este tratat subiectul. Principalele sale calităţi sunt echilibrul şi obiectivitatea. Asta deoarece nu oferă satisfacţie nici nostalgicilor, care cred că era mai bine pe vremea comunismului, dar nici nu dă apă la moară fanaticilor anti-comunişti, care văd în acest sistem răul absolut.
În cele 52 de minute cât a durat primul episod, am savurat cu plăcere o împletire de poveşti, ilustrate cu interviuri, comentarii şi imagini de epocă, în care este prezentată atât latura romantică, într-un fel pozitivă a comunismului, în care oamenii, deşi nu erau liberi trăiau o viaţă boemă şi lipsită de grijile şi zbuciumul specifice materialismului capitalist, cât şi latura întunecată, reprezentată de opresiunea autorităţilor faţă de dizidenţi, „psihiatria politică” folosită ca metodă de reeducare sau eliminare a celor nealiniaţi la normele regimului, cenzura şi neajunsurile economiei socialiste, practicată în sistem închis.
Sunt prezentate portretele unor dizidenţi ai URSS cum ar fi Alexandr Soljeniţîn, scriitor sau Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi cantautor, un adevărat Bob Dylan sovietic, a cărui moarte prematură a declanşat o adunare spontană de admiratori de peste un milion de oameni.
Alteori dizidenţa în fostul bloc comunist îmbracă aspecte comice, aşa cum este cazul Cehoslovaciei, unde membrii unei formaţii de hipioţi intitulată „The Plastic People of The Universe” sunt arestaţi şi condamnaţi la închisoare deoarece prin muzica lor făceau propagandă capitalistă decadentă. Aceştia au încercat să se apere aducând ca argument citate din Marx şi Lenin, care în opinia lor ar fi reprezentat idei promovate în muzica lor.
Un alt dizident, tot din fosta Cehosolovacie, a făcut nouă ani de puşcărie deoarece a aruncat în aer, cu dinamită, statuia liderului comunist Klement Gottwald, un fel de Lenin autohton.
Mai sunt prezentate o serie de aspecte inedite ale vieţii din ţările comuniste ale acelei perioade, cum ar fi trocul cu mobilier şi electrocasnice din Polonia, sau cozile imense la alimente din România şi modul ingenios prin care autorităţile fereau aceste cozi de privirile lui Nicolae Ceauşescu.
Aş putea să vă mai dau acum o mulţime de informaţii despre întreaga serie de documentare, care se găsesc în kitul de presă pe care l-am primit de la organizatorii evenimentului, dar cred că cel mai bine e să vedeţi cu ochii voştrii episoadele care vor fi difuzate pe TVR 1 în fiecare joi de la ora 22:10, începând cu această săptămână.
Trebuie să vă mai spun că lansarea acestui documentar este un eveniment cross-media, deoarece, pe lângă faptul că este difuzat la o serie de televiziuni din mai multe ţări, mai beneficiază şi de o platformă web, disponibilă în curând pe HotNews şi mai apare şi sub forma unei cărţi.
Am să vă dau totuşi câteva detalii despre producţia ţi realizarea acestui documentar deosebit, care mi s-au părut interesante.
Regizor: Andrei Nekrasov
Producatori executivi: Christian Beetz, Olivier Mille
Scris de Jean-François Colosimo, György Dalos şi Andrei Nekrasov
Este o coproducţie Gebrueder Beetz Filmproduktion şi Artline Films
Site oficial: http://farewellcomrades.tv/
Detalii inedite despre producţie :
La final aş vrea să mulţumesc Hi Film Productions şi lui Cătălin Anchidin, pentru invitaţia la acest eveniment excepţional. Aspectele de culise, prezentarea dinaintea proiecţiei, conferinţa de după şi fotografiile le-am lăsat pentru un articol dedicat special pe care îl găsiţi aici.
Swizen este un tânăr din Uganda de 19 ani care a venit în România să studieze medicina. Dar pentru că şi la el în Africa sunt destui ţepari, agentul care i-a facilitat venirea în România l-a păcălit că aici facultatea este gratuită şi că va avea asigurat un loc de muncă plătit cu 7 euro pe oră.
După ce şi-a lăsat acasă o mamă bolnavă, patru fraţi şi un tată şomer, care a vândut vacile familiei pentru a-i plăti biletul de avion, Swizen este acum nevoit să meargă cu vacile la păscut pentru a se putea întreţine.
Dar slujba de îngrijitor la vaci nu îi permite să îşi achite şi taxele la facultate, în ciuda marilor eforturi pe care le face. Aşa că singura soluţie pentru tânărul ugandez este ajutorul umanitar.
Citiţi mai multe pe Click.ro
Dacă nu ştiaţi, azi s-a desfăşurat a doua ediţie a curăţeniei generale naţionale intitulată „Let’s Do It Romania”. Începută anul trecut, după o idee aplicată, se pare cu succes, de estonieni, acţiunea, după cât se vede, la noi este mai mult în stadiul de bune intenţii.
Azi am fost până la marginea Bucureştiului în comuna „1 Decembrie”, în vizită la sora mea. La ieşirea din oraş, în staţia de microbuze, tramvaie şi autobuze, era plin de pet-uri şi tot felul de alte ambalaje. De făcut curăţenie nu făcea nimeni, deşi era plin de ţigani pe acolo.
Pe drum, din mersul maşinii am zărit după 1 – 2 kilometri, un grup răzleţ de copii, probabil elevi de liceu, cu saci negri de plastic, adunând de pe marginea drumului diverse gunoaie şi ambalaje. Apoi, după încă vreo 2 kilometri încă un grup, care îşi făcea treaba într-o pădurice. În rest, linişte şi pace.
Şoferul microbuzului, observând activiştii la treabă, spunea cu voce tare, ca să-l audă toţi pasagerii, că „azi e ziua mondială a curăţeniei” şi de câte ori repeta acest lucru adăuga că acei elevi cu saci de plastic au fost aduşi aici de la Otopeni (?!)
Pe tot parcursul călătoriei, pe drumul către Giurgiu, am văzut tone de gunoaie pe marginea drumului. Nu ştiu cum s-a desfăşurat toată treaba la nivel naţional, dar la ce cantitate imensă de gunoi am văzut aici, chiar dacă aceşti copii ar munci încontinuu timp de o lună, nu cred că ar reuşi să termine de făcut curat în acea zonă.
Şi având în vedere cât de lejeri sunt unii români la capitolul păstrării curăţeniei publice, am sentimentul că „Leţ duit Romania” este doar „Cooperativa Munca în Zadar”. Eu aş opta mai bine pentru o campanie de educare a cetăţenilor, în locul acestei acţiuni de făcut curat în urma nesimţiţilor.
