Ziarul Gândul a publicat câteva fotografii de la întâlnirea lui Traian Băsescu cu Barack Obama în cadrul summit-ului NATO de la Chicago şi cu ocazia asta mi-a venit ideea să fac o analiză a acestor imagini din punct de vedere al limbajului trupului.

Mă voi rezuma doar la această imagine, pe restul putând să le admiraţi voi aici.

Se poate observa, la o primă analiză, privirea mijită a lui Băsescu şi rânjetul fals, care exprimă slugărnicie. Pe urmă, atitudinea lui Obama este, ca de obicei, una de superioritate: priveşte în altă parte, evitând contactul vizual direct cu preşedintele României, semn că nu îl recunoaşte ca pe un egal al său.

De remarcat este şi felul cum sunt poziţionate corpurile celor doi, cel al lui Băsescu exprimând interes, în vreme ce Obama are o atitudine mai degrabă neutră. Iar gestul de a-l atinge pe spate pe Băsescu semnifică controlul şi puterea exercitate asupra acestuia.

Dacă aţi urmărit serialul “Spartacus”, sunteţi familiari deja cu această relaţionare de tip dominus-sclav.

Am găsit această prelegere ţinută de Daniel Dennett, profesor de filozofie şi director al Centrului de Studii Cognitive de la Tufts University. Domnia sa prezintă aspecte legate de conştiinţa umană şi de obstacolele filosofice ce apar în calea înţelegerii acesteia.

Materialul, foarte interesant pentru cei pasionaţi de domeniul filosofiei, misterele minţii umane şi spiritualităţii, este bazat pe ideile expuse de profesor în cărţile sale “Consciousness Explained” (Conştiinţa explicată) şi “Sweet Dreams: Philosophical Obstacles to a Science of Consciousness” (Vise plăcute: Obstacole filosofice în calea unei ştiinţe a conştiinţei).

De mulţi ani tot studiez şi mă ocup cu subiecte ce ţin de puterea minţii, meditaţie, vizualizare creatoare, gândire pozitivă etc. Am citit o sumedenie de cărţi, articole şi am văzut multe documentare care abordează astfel de teme.

Aşa că, zilele astea, într-un moment de relaxare, m-am gândit şi am conceput şi eu, într-un moment de inspiraţie, un exerciţiu de vizualizare, menit să îmbunătăţească relaţiile cu cei din jur şi să aducă mai mult optimism şi bună dispoziţie în viaţa celui care îl practică.

Deci, ca la orice meditaţie şi exerciţiu mental, trebuie să vă retrageţi într-un loc în care puteţi petrece câteva minute relaxaţi şi liniştiţi fără ca cineva să vă deranjeze.

După cîteva minute de relaxare, calmare a minţii şi detaşare de grijile şi problemele cotidiene (dacă vă pricepeţi la tehnici de relaxare şi meditaţie este foarte bine, dacă nu puteţi asculta nişte muzică ambientală) imaginaţi-vă că vă întâlniţi, pe rând, cu cât mai multe persoane pe care le cunoaşteţi şi atunci când vă văd aceste persoane încep să zâmbească şi să îşi manifeste bucuria faptului că vă întâlnesc.

Practicaţi acest lucru câteva minute, atât timp cât vi se pare comod şi încercaţi să creaţi cât mai multe detalii, atât vizuale, cât şi auditive, tactile, olfactive, sau de altă natură. Acest lucru este necesar pentru a crea impresia că ceea ce vedeţi cu ochii minţii chiar se întâmplă în realitate. Cu cât veţi reuşi asta mai bine, cu atât rezultatele vor fi mai evidente.

După ce practicaţi câteva zile, săptămâni sau luni, aşteptaţi-vă la schimbări surprinzătoare în viaţa voastră. Sunt curios să văd şi eu cum funcţionează!

Înainte de a pleca să petreacă Sfintele Paşti la Neptun, Traian Băsescu a adresat un mesaj poporului român, care a fost intens dezaprobat şi înjurat pe diverse site-uri şi forumuri.

Deşi la început, citindu-l, nu mi-am dat seama, azi am remarcat că el conţine nişte mesaje subliminale legate de apropiatele alegeri.

Iată un fragment semnificativ:

Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acţiunile noastre cotidiene, să ne inspire în alegerile pe care le facem şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun.

După cum vedeţi, am folosit caractere îngroşate pentru anumite fragmente din acest citat. În limbajul hipnotic, folosit în programarea neuro-lingvistică, anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte, introduse într-un text sau discurs, aparent inofensive, se numesc “comenzi încorporate” (embedded commands). La nivel conştient receptorul mesajului percepe doar textul la vedere, dar aceste cuvinte, introduse “pe furiş”, sunt recepţionate la nivel subconştient şi constituie adevărate sugestii menite să manipuleze şi să influenţeze decizii şi acţiuni ulterioare.

În cazul de faţă avem “lumina învierii” (învierea PDL cumva, cu noua culoare verde?), “să ne inspire alegerile pe care le facem” şi “să lucrăm împreună”. O notă generală a întregului mesaj este că abundă în folosirea persoanei întâi plural, sugerând solidaritatea, complicitatea, cu Băsescu şi actuala putere. Mesajul cheie este cel care conţine cuvântul “alegerile”, făcând indirect referire, desigur, la alegerile locale şi parlamentare de anul acesta, întărit de această adresare la persoana întâi plural şi folosirea sintagmei “să lucrăm împreună”.

Deci mesajul ascuns s-ar traduce cam aşa: Această reînviere a PDL să ne inspire la alegerile din acest an (pe care le facem noi pdl-iştii) să lucrăm împreună, adică să votaţi tot PDL, fraierilor!

În ultimele apariţii pe la televiziuni, Traian Băsescu a dat de înţeles că se gândeşte serios la ce va face după ce îşi va încheia actualul mandat de preşedinte al României. Cred că cel mai bine ar fi să se ofere ca material didactic viu la Facultatea de Medicină. Ar fi un obiect de studiu foarte interesant şi util pentru studenţii care au ales specializarea în psihiatrie.

Băsescu ar putea oferi numeroase studii de caz pentru cele mai diverse tulburări de personalitate ori care ţin de domeniul cognitiv sau comportamental. Iată doar câteva dintre acestea pe care preşedintele le-a manifestat în diferite apariţii publice.

Paranoia. Traian Băsescu trăieşte tot timpul cu impresia că are duşmani. Chiar îşi doreşte acest lucru, iar dacă momentan nu îi poate identifica, atunci îi inventează. Peste tot, domnia sa vede conspiraţii şi uneltiri împotriva sa, şi la rândul său orchestrează şi regizează asemenea operaţiuni împotriva „duşmanilor”.

De curând a declarat că funcţia de preşedinte a reprezentat pentru el cea mai mare umilinţă a vieţii sale, deşi la rândul său a umilit, jignit şi batjocorit poporul care l-a ales, cu fiecare ocazie publică. De asemeni, Băsescu se face că uită că, în urmă cu două luni, mii de oameni au protestat în toată ţara cerându-i demisia şi condamnându-l pentru faptul că i-a minţit, i-a trădat şi i-a sărăcit, iar mulţi dintre ei au fost atunci bătuţi, arestaţi sau chiar răniţi.

Megalomanie. De multe ori Băsescu a declarat că este perfect, că nu are ce să-şi reproşeze şi că nu îi pare rău pentru felul în care a acţionat şi măsurile pe care le-a luat în calitate de preşedinte.

În ultima vreme este obsedat de rolul său mesianic şi arată că doreşte cu orice preţ să intre în istorie, asemeni altor mari domnitori, şefi de stat sau eroi ai neamului românesc. De multe ori s-a comparat pe sine cu foşti conducători, precum Regele Mihai sau mareşalul Ion Antonescu, odată spunând chiar că el ar fi mai presus decât aceştia, deoarece „un preşedinte nu abdică”.

În ultima sa apariţie de la B1 TV a spus că, după ce nu va mai fi preşedinte, va deschide o şcoală sau o fundaţie, în care îi va învăţa pe politicieni ce înseamnă politica, în special pe cei tineri, deoarece mulţi dintre cei care apar pe la televiziuni şi de dau mari profesori, habar nu au de politică şi problemele europene.

Masochism. Preşedintele, după primul mandat, a declarat că nu i-a plăcut deloc, dar ar mai vrea o dată. Mai recent a spus că, din 2007 încoace, a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa sa. Şi cu toate astea a mai candidat o dată la funcţia de preşedinte obţinând un al doilea mandat.

Sadism. Aici cred că toată lumea a observat nepăsarea, cruzimea şi totala lipsă de empatie a lui Traian Băsescu faţă de cei săraci şi necăjiţi, atunci când a luat cele mai dure şi mai drastice măsuri de austeritate din întreaga Europă. Sunt deja de notorietate anunţurile de tăieri făcute de preşedinte, cu un rânjet dispreţuitor pe buze şi desele cazuri în care îi certa pe ţăranii de la inundaţii că nu şi-au tencuit casele, sau cum o dojenea pe acea bătrânică, după ce l-a rugat să nu îi taie pensia, spunându-i că, fiind la ţară, poate să-şi facă şi singură pâinea.

Tulburare bipolară (maniaco-depresivă). Este bine cunoscut de toată lumea modul rapid şi surprinzător în care preşedintele trece de la o stare emoţională la alta. Într-o zi este abătut, deprimat, sau plânge cu lacrimi de crocodil, iar a doua zi este vesel, în mare formă şi hăhăie cu gura până la urechi.

Dedublarea personalităţii şi personalităţi multiple. Chiar ieri seară, în direct la TVR, Traian Băsescu s-a referit la sine folosind persoana a 3-a. După ce a declarat că s-a consultat anterior cu Emil Boc în problema majorării salariilor bugetarilor, dar că nu l-a informat despre acest lucru şi pe actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, moderatoarea l-a întrebat de ce a procedat în acest fel. Atunci Băsescu s-a schimbat brusc la faţă şi a replicat pe un ton aspru şi vizibil iritat: „Bun, până la urmă mesajele preşedintelui sunt problema lui”. Ce poate fi mai elocvent de atât?

În ceea ce priveşte personalităţile multiple, sunt atât de multe încât nici chiar Băsescu însuşi nu cred că le mai ţine socoteala. Avem aşa: Băsescu Preşedintele (Jucător), Băsescu Comandant de Navă, Băsescu Plângăciosul, Băsescu Regele, Băsescu Mareşalul, Băsescu Dansatorul, Băsescu Poetul, Băsescu Manelistul, Băsescu Smardoiul, Băsescu Filosoful, Băsescu Luptătorul, Băsescu Comediantul, Băsescu Soţul Devotat, Băsescu Tatăl etc.

Mitomanie. Aici cred că nu este prea mult de comentat. Traian Băsescu minte aşa cum respiră. Practic tot ceea ce spune este o minciună şi de multe ori se contrazice singur chiar în cadrul aceleiaşi fraze.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a avut o atitudine vizibil arogantă şi de superioritate în emisiunea “Sinteza zilei” la care a fost invitat. A încercat din greu să-l pună pe Mihai Gâdea în situaţii penibile şi să-l umilească prin erudiţia şi aerele sale de doctorand şi de ultra şcolit prin “străinătăţiuri”.

Presa portocalie a trâmbiţat la maxim acest lucru, titrând în mai multe articole despre “lecţia de gramatică”, sau “lecţia de logică” pe care premierul  i-a servit-o şefului de la Antena 3.

Chiar de la începutul emisiunii, MRU s-a legat de folosirea de către Mihai Gâdea a termenului “salutar”. Deşi în propoziţia acestuia cuvântul a fost folosit corect, explicaţia dată de Gâdea la insistenţele primului ministru a fost însă cea care l-a făcut pe acesta din urmă să aibă dreptate, spre ruşinea celui dintâi.

Ungureanu i-a ţinut apoi gazdei sale prelegeri despre cuvinte preluate în vorbirea curentă cu sens greşit din aceeaşi categorie cu “salutar”, cum ar fi, de exemplu, şi cuvântul “fortuit”. În acest sens a şi făcut referire  la o carte a academicianului Alexandru Graur.

Numai că, ilustrul şi îndelung cultivatul premier, dă şi domnia sa cu bâta-n baltă ceva mai încolo în emisiune. Provocat de Mihai Gâdea să dea un exemplu de un alt şef de serviciu secret din lume care a ajuns prim ministru, MRU a spus că există multe astfel de cazuri, unul dintre ele fiind în Germania, dar, nu poate preciza şi un nume deoarece are un… lapsus.

Ei, aici domnul prim ministru ar fi trebuit să ştie, dacă tot este în aşa hal de erudit, că “lapsus” este tot un termen preluat greşit în vorbirea curentă. Cu toate că în DEX definiţia este următoarea,

LÁPSUS, lapsusuri, s. n. Incapacitate momentană a cuiva de a-şi aduce aminte de un lucru ştiut. ♦ Eroare, inadvertenţă comisă din neatenţie de o persoană care vorbeşte sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus.

lapsus este totuşi un termen care provine din psihanaliză (pe care eu l-am întâlnit pentru prima oară în lucrările lui Freud) şi nu se referă la probleme de memorie, ci este legat de actele ratate şi de conţinutul psihic refulat.

Lapsus. Eroare comisă în vorbire (lapsus linguae “poticnire a limbii”) sau la scriere (lapsus calami, “poticnire a tocului”), care constă în înlocuirea unui cuvânt aşteptat cu un alt cuvânt. Lapsusul se poate explica printr-o tulburare a atenţiei din cauza oboselii sau excitării. El dezvăluie adesea conţinutul ascuns a ceea ce există în intenţie să se spună: psihanaliştii îl consideră drept un act ratat care traduce un compromis sau un conflict între intenţia conştientă şi dorinţa inconştientă.

Sursa

Ca să înţelegeţi şi mai bine am să vă dau un exemplu recent din politică. Acum câţiva ani, mi se pare în perioada primului său mandat, Traian Băsescu, probabil cu gândul la Elena Udrea, în loc să spună „vă urez“ a spus „vă udrez“. Acesta este un exemplu tipic de lapsus, conform definiţiei din psihanaliză.

În consecinţă, domnul prim ministru, dacă tot a adus discuţiile la un nivel excesiv de academic şi de pretenţios, şi voia într-adevăr să pară foarte deştept, trebuia să meargă până la capăt şi să recunoască şi definiţia ştiinţifică corectă a termenului „lapsus“ aşa cum a sesizat acest lucru, fără să fie cazul, atunci când Mihai Gâdea a folosit cuvântul „salutar“.

De când Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit prim-ministru şi prin urmare a devenit mult mai vizibil pe micul ecran, multă lume a observat că premierul aproape tot timpul îşi mişcă rapid privirea dintr-un punct în altul, dând impresia că nu ar avea control asupra acestui tremur al ochilor. În limbaj popular am putea spune că domnul MRU este tot timpul „cu ochii în patru” încercând să observe simultan orice mişcare se desfăşoară în jurul său.

S-a discutat mult pe tema asta pe diverse bloguri şi forumuri şi s-au emis diverse teorii. Unii spun că premierul ar fi posedat de diavol. Alţii cred că ar fi fost supus unui tratament de control al minţii şi ar fi rămas cu sechele. Alţii cred că e vorba de Nystagmus.

Eu am o altă teorie; cred că este vorba mai degrabă de o deformaţie profesională. Ca să mă fac înţeles voi apela la unele teorii şi noţiuni din programarea neuro-lingvistică (NLP).

După cum se ştie din popor, ochii sunt oglinda sufletului şi aş adăuga eu, de asemenea sunt oglinda stării mentale a unei persoane. O minte agitată se manifestă prin mişcări dese şi necontrolate ale ochilor, în timp ce o minte calmă şi clară se manifestă printr-o privire fixă şi blândă.

În cazul domnului Ungureanu lucrurile sunt ceva mai complexe. În NLP există aşa-numitele modalităţi. Acestea sunt moduri specifice de reprezentare internă a unui individ şi folosesc un anumit canal senzorial. Astfel avem trei modalităţi principale: vizuală, auditivă şi kinestezică (senzaţii interne).

În NLP există o teorie care spune că există o legătură între poziţia ochilor unei persoane şi modalitatea pe care o foloseşte în acel moment. În funcţie de poziţia ochilor avem 6 situaţii distincte:

• Stânga-sus – modalitate vizuală, imagini construite mental, vizualizare mentală.
• Dreapta-sus – modalitate vizuală, vizualizare imagini memorate.
• Stânga-orizontal – modalitate auditivă, sunete, cuvinte construite mental.
• Dreapta-orizontal – modalitate auditivă, sunete memorate,
• Stânga-jos – modalitate kinestezică, intrarea în contact cu propriile senzaţii, stări interioare.
• Dreapta-jos – modalitate kinestezică, dialog intern, “rumegarea propriilor gânduri”.

În afară de aceste poziţii ale ochilor există şi privirea neutră, aceea îndreptată direct către interlocutor, în care atenţia este îndreptată în exterior.

M-am uitat aseară la emisiunea “Sinteza zilei” unde invitat a fost premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Apropo, Mihai Gâdea a fost făcut K.O de către fostul şef al SIE, pregătirea specială a acestuia în domeniul comunicării spunându-şi cuvântul.

M-am uitat cu atenţie la mişcările oculare ale domnului Ungureanu şi am observat că privirea sa oscilează între poziţia neutră, spre interlocutor şi dreapta-jos, corespunzătoare dialogului intern. În opinia mea această atitudine este aceea a unei persoane care disimulează, care gândeşte una şi spune alta, o deformaţie profesională specifică celor care lucrează sau au lucrat în domeniul serviciilor secrete. Atunci când priveşte în jos şi spre dreapta, acesta se gândeşte ce trebuie să spună, apoi revine cu atenţia spre interlocutor.

În cazul premierului mai este vorba şi de o trăsătură personală de caracter, ce îşi pune amprenta asupra mişcărilor oculare. Domnia sa este din fire tipicar şi perfecţionist şi are o obsesie pentru control. De aceea simte mereu nevoia de a se interioriza şi de a verifica constant, dacă ceea ce spune este în concordanţă cu ceea ce a fost învăţat să spună, sau ceea ce şi-a pregătit dinainte să declare. De aici rezultă şi acele oscilaţii ale privirii, care au atras multora atenţia.

Este doar o teorie personală, aşa că nu am pretenţia că are valoare ştiinţifică sau că este infailibilă.

Am ajuns la concluzia că unii oameni sunt pur şi simplu răi de la natură. Nu au nevoie pentru asta de vreun motiv anume, nu este din cauza unei traume din copilărie, sau a unei împrejurări anume, care să favorizeze acest lucru.

Aceste persoane au doar un creier reptilian mai puternic decât creierul frontal caracteristic omului civilizat. Acest creier primitiv, care funcţionează pe principiul opoziţiei şi care are rolul primordial de conservare şi apărare a individului, este sediul instinctelor primare, animalice, specifice vieţuitoarelor preistorice.

Datorită presiunilor sociale, a nevoii de relaţionare şi trai în colectivitate, aceste persoane încearcă să îşi creeze o aparenţă umană, prietenoasă şi sociabilă. Astfel se nasc ipocrizia, disimularea, perfidia, manifestate prin atitudini binevoitoare, zâmbete şi complimente false, adeseori un altruism exagerat.

Această pojghiţă subţire de bunătate, menţinută artificial, uneori se rupe, în special în momentele critice, de tensiune emoţională maximă. Atunci iese la iveală adevărata personalitate până atunci reprimată: agresivitate, ură, dispreţ pentru ceilalţi, şuvoaie de venin, insulte şi jigniri.

Cei din jur se întrebă şocaţi: “Oare ce-o fi cu el (ea)?” De fapt nu e nimic cu persoana respectivă, doar masca socială a căzut şi adevăratul chip a ieşit la lumină.

Gândirea pozitivă este ca spray-ul de vopsea peste rugină, nu durează mult!

Gary Coxe – “Don’t Let Others Rent Space in Your Head”

Este ştiut faptul că celebra cântăreaţă Whitney Houston a avut mari probleme cu drogurile, fapt care i-a afectat cariera, sănătatea şi în final a costat-o şi viaţa. Dar cred că puţini sunt cei care ştiu că motivul pentru care vedeta a urmat această cale a fost un respect de sine scăzut şi o mare nesiguranţă interioară.

Actorul Kevin Costner, care i-a fost partener în filmul „The Bodyguard” spunea la ceremonia ei de înmormântare că, fiind „fără îndoială cea mai talentată cântăreaţă din lume, credea despre ea că nu era suficient de bună”.

Respectul de sine este acel sentiment care îţi dă încredere şi putere interioară şi care îţi spune că eşti valoros doar pentru faptul că exişti. Un respect de sine scăzut, le face pe persoanele afectate să simtă că nu sunt suficient de valoroase, că nu sunt demne să fie iubite, sau că nu se ridică la nivelul aşteptărilor celorlalţi, sau la nivelul la care sunt percepute de ceilalţi.

Un articol de pe NaturalNews având ca temă această problemă, cu care s-a confruntat şi inegalabila Whitney Houston, vorbeşte despre „capcana respectului de sine”.

Când ne-am propus să devenim ceva important, facem loc în mod automat unui anumit grad de îndoială de sine. Chiar şi marii lideri ai oricărei discipline spirituale s-au îndoit de sine la un anumit moment pe calea lor. Nimeni nu este imun.

Îndoiala de sine este amplificată dacă ne vom concentra pe un obiectiv egocentric (cu toate acestea nu cred că ego-ul în sine este “rău”). De exemplu, dacă îmi imaginez că sunt un diavol chipeş, ridic în acelaşi timp problema că s-ar putea să nu fiu, sau că altcineva ar putea fi mai frumos decât mine. Concentrându-mă pe a fi frumos, favorizez nesiguranţa. Acest lucru mă poate determina să iau măsuri tot mai mari pentru a-mi îmbunătăţi aspectul fizic. Insecuritatea cronică poate deveni destul de puternică şi îmi poate denatura chiar şi judecata.

Aceasta este capcana. Dacă am hotărât să devin cel mai bun, mă voi confrunta şi cu posibilitatea de a fi cel mai rău. Dacă am stabilit că voi câştiga, creez posibilitatea de a pierde. Eu nu creez posibilitatea de a pierde în mod intenţionat. Acest lucru este inerent procesului. Câştigul şi pierderea se definesc reciproc, la fel frumuseţea şi urâţenia, bogăţia şi sărăcia, amarul şi dulcele. O mare parte din experienţa umană este dualistă prin natura sa, după cum este determinată de creierul nostru primitiv. Chiar şi căutarea unicităţii include posibilitatea unei “multi-unicităţi.”

Acest principiu se aplică şi în cazul căutării respectului de sine. Când ne concentrăm să-l ridicăm până la cer, creăm şi posibilitatea ca acesta să poată cădea în adâncuri. Ajungem în final pe o bandă de alergare fără sfârşit, în încercarea de a ne dovedi iar şi iar că suntem valoroşi. Cei cu un talent de excepţie, sau care trăiesc în centrul atenţiei, ori ambele, ar putea avea parte de cele mai mari provocări.