Despre mine

dan lee

M-am născut în Bucureşti, într-o vineri dimineaţa, pe 27 septembrie 1968. Părinţii m-au botezat Daniel, ca pe vestitul sfânt sihastru, dar toată lumea mi-a spus, de când mă ştiu, Dan.

Încă din copilărie am avut o dorinţă nemăsurată de a citi, de a învăţa şi de a acumula informaţii. Pot să spun că am ceva din spiritul enciclopedic al Renaşterii. Nu cred că aş putea să fac toată viaţa un singur lucru, sau să am o singură pasiune. La fel cum Leonardo Da Vinci nu a putut să fie numai pictor, sau numai inventator, nici eu nu aş putea să fiu numai fotograf, programator sau astrolog, de exemplu.

Dacă ar fi să mă gândesc la ceva de care am fost legat toată viaţa, fără întrerupere, acest lucru ar fi cu siguranţă cărţile. Prima mea carte am primit-o la 6 ani şi era un volum cu poezii de Mihai Eminescu. La 9 ani, preferam – în loc să joc fotbal în faţa blocului – să colind librăriile, unde frunzăream cărţi de fizică cuantică, astrofizică, fizica laserilor, electronică şi multe altele. Nu înţelegeam chiar tot ce scria acolo, în special formulele matematice, dar reuşeam să-i uimesc pe adulţi cu cunoştinţele mele.

E adevărat că mă mai jucam şi ca ceilalţi copii, cu capace de bere şi cartoane de la cutiile de chibrituri, cu cornete de hârtie trase cu ţeava, sau cu pocnitori făcute din şuruburi şi piuliţe, umplute cu fosfor de la beţele de chibrit. Dar ce mă fascina cel mai tare era să decupez din reviste şi ziare, fotografii şi articole despre Univers, planete şi galaxii, iar seara stăteam până târziu în faţa blocului cu ochii îndreptaţi spre cer, în speranţa că voi vedea un OZN, împreună cu alţi copii pe care îi convinsesem că extratereştrii există.

După ce am citit cartea lui Ovidiu Zotta, „Operaţiunea Hercule”, am luat exemplul eroului principal şi am început să ţin un jurnal personal în care povesteam cam ce mi se întâmpla în viaţa de zi cu zi, sau ce fantezii aveam eu la vârsta aia, cu nave spaţiale, prinţese extraterestre şi alte aberaţii.

Din acei ani de fragedă copilărie şi până azi am acumulat un număr imens de pasiuni şi preocupări, unele dintre ele păstrându-le până astăzi.

În anii de şcoală generală eram obsedat de montaje electronice şi tot felul de dispozitive pe care le construiam după schemele din revistele „Strat spre viitor” şi „Tehnium”.

În liceu am prins pasiunea pentru muzică şi am învăţat să cânt (după partitură) la flauto dolce (blockflöte) şi chitară. Tot atunci mi-am cumpărat o chitară electrică şi visam să am o formaţie, aşa ca Iris sau Holograf. Mai târziu, după Revoluţie, am făcut „Şccoala Populară de Artă”, la secţia chitară, unde am învăţat, pe lângă muzică clasică şi ceva muzică uşoară şi jazz.

În armată, după câteva bătăi în care am constatat că tehnicile mele de apărare nu erau prea eficiente, m-am apucat să studiez artele marţiale. Mai întâi singur, apoi în cadru organizat pe la diverse săli. Am făcut Karate Shotokan cu sensei Paica Adrian, apoi am început să îndrăgesc tot mai mult latura spirituală a artelor marţiale şi am urmat cursurile de Tai Chi Chuan ale profesorului Zhu Rhong Fu, printre primele de acest gen din România. Am descoperit cu ocazia asta şi Qi Gong-ul şi l-am practicat la cursurile ţinute de Cranta Adrian şi de maestrul Lin Kai Ting.

Am mai făcut cursuri de radiestezie şi inforenergetică la şcoala lui Claudian Dumitriu, ajungând până la gradul 3. Am învăţat singur astrologie, numerologie, psihologie, ocultism, încercând să fac o punte de legătură între ştiinţă şi misticism. Am urmat şi un curs de masaj şi reflexoterapie, dar nu am apucat să practic pentru că am avut nişte probleme de sănătate care mi-au încheiat cariera în acest domeniu.

Din 1997 am luat contact cu lumea calculatoarelor. După câteva cursuri de iniţiere, am învăţat să mă descurc cu operarea şi am trecut la lucruri mai serioase: programare, web design, grafică computerizată ş.a.

În cei patru ani în care am lucrat în televiziune am învăţat o mulţime de lucruri legate de tehnica video-audio, montaj, lumini, producţie TV, jurnalistică şi mi-am dezvoltat în continuare pasiunea pentru fotografie pe care am dodândit-o în scurta perioadă în care am lucrat într-un laborator foto.

În ceea ce priveşte Internetul, primul contact cu web-ul l-am avut în 2000, chiar în ziua alegerilor pentru primarul general al capitalei, când am fost prima oară într-un Internet Cafe.

Primul site personal l-am făcut în 2001, folosind un editor HTML de pe un CD al revistei „Computer World”. Era alcătuit din câteva pagini în care vorbeam despre preocupările mele, una din acestea fiind CV-ul cu care speram să sparg piaţa muncii. Mai postasem şi o pagină cu o aplicaţie scrisă de mine în JavaScript, cu care vizitatorii puteau să-şi prezică viitorul prin metoda Yi-King. După ce portalul care găzduia contul meu s-a relansat, site-ul meu a dispărut fără posibilitatea de a recupera datele de pe el.

Al doilea site l-am făcut în 2004 la serviciu, în pauzele de masă, utilizând numai editorul Notepad din Windows, iar butoanele şi grafica le-am conceput cu utilitarul Paint. De data aceasta tematica era axată pe arte marţiale, filosofie, masaj şi reflexoterapie. Foloseam ceva JavaScript pentru animarea butoanelor şi pentru un meniu de navigare în stilul site-ului Microsoft. După ce am mai adăugat nişte CSS şi am făcut nişte butoane mai mişto în Xara Webstyle, site-ul arăta chiar drăguţ. Din păcate şi acesta a fost şters fără să fiu anunţat şi fără să primesc explicaţii.

Primul blog l-am început în mai 2008, pe platforma celor de la ablog.ro. După câteva luni m-am mutat pe wordpress.com sub numele Dan Lee (citiţi povestea aici), unde am scris până să-mi cumpăr domeniu şi să deschid blogul de faţă. Voi continua să mă ocup şi de blogul anterior, dar voi scrie mai rar, aşa că treceţi-mă în blogroll cu ăsta nou. 😀

În vara lui 2010 am susţinut examenul de licenţă la Facultatea de Jurnalism din cadrul „Universităţii Hyperion” din Bucureşti, în prezent fiind fericitul posesor al unei diplome de licenţă pentru specializarea jurnalism şi ştiinţele comunicării.

Dacă voi avea noroc de bani în viitor, mă voi înscrie din nou la „Şcoala de Arte” din Bucureşti, probabil la artă fotografică sau improvizaţie jazz, ori şi mai bine la amândouă. 😆  După care am de gând să învăţ spaniola, portugheza şi germana. Cam atât deocamdată…

ö

26 păreri la “Despre mine

  1. Partizanu

    Un smarald neslefuit. Avem aceiasi copilarie si chiar „istorie” comuna pina la un moment dat. Sa ne intilnim cu bine. DOAMNE AJUTA.

  2. Gabriela

    Nu prea suferiti de modestie, domnule Tanasescu, dar e bine…macar sunteti vizibil si public, spre deosebire de alti blogeri care sunt mai mult sau mai putin anonimi. Am ajuns aici de pe „ceicunoi”, ca oamenii cu aceleasi preocupari trebuie sa-si faca reclama unii altora. Mi-a placut pana acum, mai trec pe aici.
    Numai bine si Doamne ajuta!

  3. Lucian

    Sunteti precum un înger care mi-ati deschis ochii să văd adevărata realitate. Vă multumesc cu multă stimă și respect pentru toată munca dvs. Doamne ajută !

  4. Dan Tănăsescu Post author

    Mulţumesc! Nu aş spune că sunt analize în sensul strict, ci mai mult opinii personale. 🙂

  5. ioan

    suneti ce l mai tare si adevarate si in realitae ok.

  6. mihai

    Buna ziua,
    Am citit autobiografia Dvs.
    Semanati mult cu fratele meu si deaceea va transmit o recomandare privind prezentarea mentionata.
    Inainte de asta, consider putin aroganta compararea cu Leonardo da Vinci in prezentare….suna putin arogant si da o nota de frustrare personala.
    Concret: ati studiat constant diverse domenii fiind aplecat catre cunoastere, studiu fiind curios. Ati gasit in final ceva care va satisface sau ideea este ca trebuie mereu experimentat ceva nou?
    Ati atins maximum de nivel in karate, muzica etc si apoi ati virat catre altceva sau ati fost doar curios…cautand mereu ….necontand faptul ca nu ati atins sau nu nivelul mentionat. E mai bine sa fi superficial in 20 domenii sau profesionist desavarsit intr unul?
    Ideea e sa experimentezi neincetat?
    Dupa ce veti invata portugheza urmeaza chineza? Cred ca psihologic se ascunde o frustrare undeva in adincul sufletului dvs….sugerez sa va duceti si la un psiholog, asta daca nu va tenteaza sa va apucati urgent si de psihanaliza etc.
    Cam asta era recomandarea mea, recunosc rautacioasa. Posibil ca si eu sa am ceva frustrari de vreme ce pierd timpul sa scriu unui necunoscut

  7. Dan Tănăsescu Post author

    Despre credinţă se poate citi pe larg în multe din articolele acestui blog. Nu se poate rezuma totul pe o singură pagină! Ce ar fi trebuit să scriu aici, de câte ori mă duc la biserică, ce rugăciuni spun, câte lumânări am aprins în această viaţă, sau ce? E puţin ridicol. 🙂

  8. Pulbere de stele

    Mie imi place caracterizarea si ma recunosc in ea, fiind o fire foarte asemanatoare. I-as spune dlui Mihai (cel care a lasat comment un pic mai sus) ca fiecare face asa cum simte. E mai bine sa faci performanta intr-un domeniu daca te simti atras spre performanta si e mai bine sa fii „superficial” daca mereu simti nevoia unei schimbari si ai nevoie de un nou hobby. Nu suntem toti la fel si e bine ca e asa. By the way, profesia mea, de exemplu, e aceeasi de peste 25 de ani, dar hobby-urile sunt mereu altele.

    Iar comparatia cu Leonardo cred ca se refera doar la multitudinea de indemanari si a fost aleasa pt ca acesta este foarte cunoscut de catre publicul larg, si nu din alt motiv. Cu adevarat e frustrat acela care s-a simtit atins cumva de aceasta autobiografie si s-a plasat automat mai jos decat autorul acestui blog …
    Pulbere de stele´s last blog post ..Tradarea episodul 46, rezumat

  9. Ambru

    Trebuia neapărat sa apară unu cu credința… aia nu se baga cu tolceriu în țestos uăi ‘nea’ Iacob-oaie!
    Cu ea te naști, pur și simplu ‘apari’ pregătit în lumea asta.
    toți care propovaduie povesti despre credință sunt clar niște maniPULEtori. Cine mă poate obliga pe mine sa mă trântesc de 3 ori în jerunţi și sa sparg cu fruncia sticle de icoane?! NIMENI!
    Ce a zis Gizăs despre;
    „Imparatia lui Dumnezeu nu vine in asa fel ca sa izbească privirile. Nu se poate zice: Uite-o aici! sau: „Uite-o acolo!” Caci iata că Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru” (Luca 17.20-21; Rom.144.17; Vers.23)].

  10. Doina

    mihai , m-a surprins neplăcut comentariul tău mai ales când ai spus că ce se compară cu Leonardo da Vinci . Și ce , Leonardo da Vinci nu e singurul om extraordinar de pe Pământ și nu mai are nimeni voie să aibă atâtea însușiri ca el ; așa cum Dumnezeu i-a dat aceste calități, tot așa și alți oameni au dreptul să fie ca el .
    În concluzie, cred c-ar trebui să -i apreciem pe semenii noștri care se întrec pe ei înșiși și poate să luăm exemplu de la ei ca să facem și noi mai mult pentru a ne autodepăși.
    PS Eu dacă iubesc ceva pe lumea asta , atunci iubesc oamenii deștepți și cei care se autoeducă , ceea ce duce la evoluarea lumii și ca oamenii să nu fie manipulați de nimeni .

  11. tiagar

    Sunt nascut cu 10 ani mai devreme decat dumneavoastra. Am ajuns azi (13 aprilie 2015) sa scriu cateva vorbe aici dupa ce ieri intamplarea a facut sa citesc niste cosideratii ale dvs despre Ayn Rand si filozofia obiectivista.
    Toti oamenii sunt curiosi sa inteleaga pe ce lume se afla, doar gradul intensitatii acestei curiozitati facand (din start) diferenta (una din multiplele diferente).
    Raspund (indirect) si lui Mihai (postatorul din 27 iul 2014) spunand ca cea mai grea profesie este cea de om, este o profesie care include toate celelalte profesii, si ca profesia de om este comparabila unui pom fructifer in timp ce oricare dintre celelalte profesii nu este mai mult decat o ramurica (sau alta) a acestui arbore.
    Prin comparatie cu sistemul de punctuatie „elo”, din sah, e de spus ca cel mai mic elo ca om, este mai mare decat cea mai mare punctuatie la care te poate ridica vreun elo al oricarei alte profesii luate in parte.
    Dar ma intorc la ceea ce m-a adus aici si anume concluziile diametral opuse la care au putut ajunge doi cautatori (doi exploratori) asupra unui acelasi subiect „Ayn Rand”.
    In timp ce mie Ain Rand imi apare . . . sa zicem pe o diagrama a democratiei, ceva analogic varfului Everest, am gasit ca domnului Tanasescu ii apare ca un fel de punct maxim al Gropii Marianelor.
    Am lucrat intre altele si in foraj, si stiu din multiple experiente proprii, ca una e sa tintesti cu explorarea ta un punct anume, si alta e locul in care ajungi, putandu-se ajunge la asfel de deviatii ca desi insurubezi prajina dupa prajina si insumate iti dau ca ai ajuns la adancimea de 3000 de metri, in realitate te poti trezi ca ai explorat atat de bine ca freza din capul coloanei de foraj ajunge sa te caute pe la propriu-ti fund.
    Ca sa ajungi sa aduci acuze unui om care nu mai exista, ca si cum i te-ai adresa personal, dar fara ca acela sa mai poata sa iti poata demonta deviatele-ti presupuneri, cred ca este o mare contra-performanta. Sa ajungi a vedea fascism in filozofia Ayn Rand este acelasi lucru cu a vedea unul fascism in filozofia lui Isus, este un acelasi lucru cu a vedea la semafor verde cand e de fapt rosu si rosu cand este de fapt verde.
    Este un daltonism pe care nici un om cu vedere normala nu il poate contrazice cuiva pe care natura l-a dotat asa, dar exista repere universal valabile care poate demonstra ca normalul uman este unul iar daltonismul nu este o situatie ce incape in „normalul uman” ci este o situatie accidentala. Am incercat sa scriu despre obiectivism intr-un blog care se numeste „ego-obiectivism” dar furtunile politice m-au deviat de la axul principal al acestei teme. Acum am deschis un alt blog care se numeste „obiectivism” si in care incerc sa ma restrang pe tema, desi valurile te clatina cum vor ele si nu cum vrei tu, frunza prezenta in mijloc de ocean.

  12. Liviu Pavel

    Apreciez munca care o depui. Complimente si succes.
    Cu stima Un Fan

  13. Marius

    Daca te lauzi ca citeai fizica cuantica la 6 ani e clar ca habar nu ai ce e aia, deci chiar esti un pseudo-rahat-intelectual

  14. alex

    De ce apelati la acest vocabular? Va puteti exprima in mod intelectual mult mai puternic daca mai cititi si dvs!

  15. vizionatorul

    bravo..nu e chestie de modestie sau nemodestie, cine te critica n-a apreciat SINCERITATEA si EZXPUNEREA…cred ca e mai bine sa stii cate ceva din toate decat sa excelezi intr-un domeniu…marile spirite care intr-adevar excelau intr-un domeniu, nu erau bate in ceallat…cred ca memoria interna e pur si simplu mai mare la unii si mai mica la altii…si daca tu ALEGI sa le umpli cu de toate , iarasi, bravo tie ..inseamna ca ACESTA e drumul tau : „e” mai multe…si poti face muuult mai multe conexiuni daca esti avansat in fiecare dopmeniu pana la punctul deunde perspectiva se largeste suficient ca sa le vezi si pe celelate .cine te critica nu a urcat nici un munte inalt pana in varf, sau mai multe mai mici .Adica n-a urcat (insumat) cat tine, sau mai mult decat tine. Pt.ca atunci ti-ar zice-o mai altfel, tocmai ca sa te determine sa avansezi in continuare, nu sa fii nevoit sa ripostezi.
    da, poate mai trebuie sa tai din coada vulpii la faza cu fizica cuantica….desi n-ai zis 6 ani, ai zis 9..si n-ai zis „citeam’ , ai zis „frunzaream”…normal ca formulele alea sunt cam greu de reprodus[ eu unul ma intreb cum ar incapea, in lungime, pe un A5]…dar probabil te-ai prins de atunci ca poti sti mai mult decat altul….si/sau sa arati asta. Si acela nu te poate contrazice „pe text” pt ca nu stie nici cat stii tu.
    ti-am scris astea t ca acum citesc la alea cu satanismul din muzica rock si iti multumesc pt documentare

  16. Daniel Mois

    Mi-e clar, vei ajunge life coach! Esti deja un mentor, care observa adevarul, si il traduce in limbaj accesibil tuturor. Mai ai de parcurs un mic drum, numit dezvoltare personala, de dezvoltata capacitatea emitionala de a ignora agresivitatea unora dusi cu capul, si de a-ti urmari scopurile indiferent de directia din care bate vantul.
    Spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge