Trăirea lăuntrică e singurul, unicul mijloc prin care ideile sunt transmise subconştientului. Astfel, cel care nu-şi controlează trăirile lăuntrice poate cu uşurinţă imprima subconştientului stări nedorite. Prin control al trăirilor lăuntrice nu se înţelege stăpânirea sau suprimarea lor, ci, mai degrabă, disciplinarea sinelui în a imagina şi întreţine numai acele trăiri care contribuie la fericirea ta. Controlul trăirilor lăuntrice este de maximă importanţă pentru o viaţă plină şi fericită. Nu întreţine o trăire lăuntrică nedorită, nici nu gândi solidar greşelii de orice fel. Nu stărui asupra imperfecţiunii tale sau a altora. A face asta înseamnă a imprima subconştientul cu aceste limitări. Ce nu vrei să ţi se facă ţie nu simţi că ţi se face nici ţie nici altuia. Aceasta e întreaga lege a unei vieţi pline şi fericite. Orice altceva este numai detaliu.

Neville Goddard – “Feeling Is the Secret” (1951)

Cei care citesc frecvent acest blog, cred că au putut remarca un comentator ce apare sub numele de Coolnewz/Ratatouille. Acesta mă agasează la fiecare articol, contrazicându-mă şi cerându-mi mereu dovezi concrete, făcând raţionamente şi relativizând la maximum subiectul pe care îl abordez.

Acest tip de gândire, specific persoanelor cu pregătire superioară tehnică, gen inginerie, informatică, economie, ştiinţe exacte etc, consideră că totul se poate explica şi trebuie să fie explicat numai pe bază de dovezi şi raţionamente. Pentru ei Dumnezeu este Intelectul, Cuvântul Domnului este Raţionamentul şi Sfântul Duh este dovada concretă, susţinută prin rapoarte şi tratate ştiinţifice.

Mai trist este că domnul/doamna Coolnewz/Ratatouille nu înţelege cum stau lucrurile, nici măcar într-un articol care explică cum stau lucrurile!

Zilele acestea am postat un citat aparţinând lui G. Edward Griffin, care mi-a plăcut pentru că explica tocmai o problemă ce ţine de tipul de gândire a lui Coolnewz/Ratatouille. Textul spunea că mintea umană funcţionează ca un computer şi de aceea, nu contează cât de inteligentă poate fi o persoană, pentru că, dacă la fel ca în cazul unui computer, datele de intrare sunt eronate, atunci şi rezultatele gândirii acelei persoane vor fi eronate.

La un articol anterior, referitor tot la G. Edward Griffin, Coolnewz/Ratatouille făcuse un raţionament eronat, despre care eu i-am spus că este un sofism.  În articol, eu scriam că cine nu crede în conspiraţii înseamnă că nu a deschis în viaţa lui o carte de istorie, de unde prietenul Coolnewz/Ratatouille a tras concluzia că cine crede (numai) în conspiraţii, a citit în viaţa lui (numai) o carte de istorie.

Amuzant este că articolul cu citatul din Griffin explică indirect exact ceea ce înseamnă un sofism! Sofismul este un raţionament corect din punct de vedere formal, dar care porneşte de la premise greşite sau incomplete, prin urmare rezultatul său fiind tot greşit.

De exemplu, dacă spun că boul este mamifer şi omul este mamifer, deduc de aici că omul este bou. Din punct de vedere al logicii formale raţionamentul este corect: dacă A = B şi C = B, rezultă că A = C. Numai că, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa… cel puţin pentru unii!

Toate înşelătoriile, manipulările, propaganda, ideologiile false, vicleniile satanice, se bazează pe sofisme şi pe credinţa în atotputernicia raţiunii.

Domnul/doamna Coolnewz/Ratatouille nu a înţeles şi ca dovadă stă faptul că m-a luat la mişto după ce i-am atras atenţia că face un sofism, iar într-un alt articol încheie comentariul cu remarca fermă şi categorică, „un raţionament poate fi corect sau greşit, indiferent de etichetele pe care i le pune unul sau altul”.

Da, un raţionament, din punct de vedere formal, poate fi doar corect, sau greşit, dar dacă datele cu care operează sunt greşite sau incomplete, rezultatul poate fi doar de un singur fel: GREŞIT.

Apropo de date incomplete. Amicul Coolnewz/Ratatouille, pe care am început să-l simpatizez, deşi mă contrazice tot timpul, doar din reflex şi face propagandă pro Băsescu, face un raţionament corect dar rezultatul este greşit, pentru că se bazează pe date insuficiente. Postasem un clip în care Băsescu ieşise să facă o „baie de mulţime” în parcarea unul hypermarket şi spuneam în textul articolului că pe lângă portocale şi banane împărţite spectatorilor, preşedintele a mai oferit şi o cutie cu bere unui cameraman, motivând că domnia sa nu bea bere. Coolnewz/Ratatouille se întreba, într-un comentariu, de ce a mai cumpărat Băsescu berea, dacă spune că nu îi place acest tip de băutură.

Raţionamentul lui a fost corect, dar, pentru că nu a vizionat clipul şi s-a bazat doar pe informaţiile oferite de mine, a ratat momentul în care Băsescu spunea că respectiva cutie cu bere i-a fost oferită cadou. Deci, raţionament corect, dar bazat pe informaţii incomplete, ceea ce duce la un rezultat greşit!

Concluzia este că nu trebuie să ne bazăm doar pe atotputernicia raţiunii şi să cădem în păcatul mândriei, care face multe victime în rândul intelectualilor cu educaţie materialistă, tehnico-ştiinţifică, care cred că toate lucrurile se pot explica doar folosind mintea ca pe un computer.

În aspectele mai profunde ale realităţii mult mai utilă şi mai cuprinzătoare este intuiţia, sau „cunoaşterea ne-mediată”, gândirea non-discursivă şi non-lineară. Eu folosesc intuiţia în teoriile mele de pe blog, pentru că în acest caz nu am nevoie de dovezi concrete şi complete, nu trebuie să fac raţionamente sofisticate şi nu trebuie să despic firul în patru, până când nu mai ştiu de unde am plecat. Intuiţia îţi oferă soluţia instantaneu, sub forma imaginii de ansamblu.

Ca să vă faceţi doar o idee despre diferenţa între puterea raţiunii şi puterea intuiţiei, imaginaţi-vă că trebuie să desenaţi harta unui oraş. Aveţi două posibilităţi:

1. Să luaţi la pas fiecare stradă, străduţă şi alee, să adunaţi date, să faceţi inventarul clădiriilor şi infrastructurii, să faceţi calcule şi să alcătuiţi apoi harta analizând toate aceste informaţii şi punându-le cap la cap.

2. Să vă urcaţi într-un elicopter, să zburaţi deasupra oraşului şi să faceţi o fotografie a imaginii de ansamblu.

Care credeţi că este metoda care oferă rezultate mai exacte şi mai rapide?

Am găsit această prelegere ţinută de Daniel Dennett, profesor de filozofie şi director al Centrului de Studii Cognitive de la Tufts University. Domnia sa prezintă aspecte legate de conştiinţa umană şi de obstacolele filosofice ce apar în calea înţelegerii acesteia.

Materialul, foarte interesant pentru cei pasionaţi de domeniul filosofiei, misterele minţii umane şi spiritualităţii, este bazat pe ideile expuse de profesor în cărţile sale “Consciousness Explained” (Conştiinţa explicată) şi “Sweet Dreams: Philosophical Obstacles to a Science of Consciousness” (Vise plăcute: Obstacole filosofice în calea unei ştiinţe a conştiinţei).

De câte ori guvernele din România vin cu o serie de măsuri cu efecte în plan social-economic, propagandiştii de serviciu vin cu diverse teorii economice ca argument în favoarea acestor măsuri. Susţinătorii puterii aşa-zise de dreapta, care a condus ţara în ultimii ani, pe baza indicaţiilor preţioase de la FMI, UE şi Banca Mondială, au justificat, în diverse dezbateri publice, măsurile de austeriate şi modificările legislative ale guvernelor, citind frecvent autori ca Milton Friedman, John Maynard Keynes, Friedrich von Hayek, Joseph Stiglitz etc.

În istoria omenirii, teoria evoluţiei speciilor a lui Charles Darwin a generat două războaie mondiale, numeroase genociduri şi crime rasiale oribile, sclavie modernă, programe de eugenie, experimente pe oameni, desfăşurate chiar şi în state civilizate. Asta în condiţiile în care, pe lângă faptul că este vorba doar de o teorie, neverificată nici până azi, a şi fost interpretată greşit şi preluată ca atare de ideologii crimei şi ai sclaviei umane.

Ce vreau să spun cu toate aceste lucruri este că se iau decizii care afectează state, naţiuni şi chiar întreaga omenire, doar pe baza unor teorii. Teoriile sunt doar rodul gândirii unor oameni, care, nefiind Dumnezeu în persoană, se pot înşela.

Pentru a putea avea valoare ştiinţifică şi aplicabilitate practică, o teorie trebuie să devină lege. Iar acest lucru se realizează prin experimente. De exemplu, teoria relativităţii a lui Einstein, ar fi rămas doar o teorie, dacă nu ar fi fost confirmată prin experimente, care în final au dus la crearea bombei atomice.

Aşadar, atunci când FMI vine în România şi propune o serie de măsuri de austeritate, scornite prin cine ştie ce think-tankuri globaliste, trebuie să înţelegem că instituţia respectivă şi celelalte, care se află în legătură cu ea, efectuează un experiment pe poporul român, pentru a verifica anumite teorii economice sau inginerii sociale, nu că doreşte să ne ajute pe baza unor legi economice cu valoare ştiinţifică.

La fel s-a întâmplat şi în America, unde câteva decenii de experimente neoliberale, au dus la o mega criză economică, care a devenit acum globală. Cu toate astea, pentru mulţi propagandişti şi naivi, Milton Friedman are valoarea unui apostol din Biblie, ce este purtătorul direct al Cuvântului lui Dumnezeu.

Un filozof întâlni într-o zi un maestru Zen şi vrând să-l pună în dificultate, îl întrebă: Fără cuvinte şi fără tăcere îmi poţi spune ce este realitatea? Maestrul îi dădu un pumn în faţă.

Găsită pe Internet.

Am citit azi un articol  pe Internet, care începea cu o serie de întrebări pe care oamenii nu prea şi le pun de obicei, iar unii  dintre noi nu au fost preocupaţi de ele nici măcar o singură dată în viaţă.

Cu toate astea, aceste întrebări sunt esenţiale pentru fiinţa umană care vrea să depăşească condiţia de “animal cu raţiune”.

1. Cine sunt eu şi pentru ce exist?

2. De unde suntem, unde mergem şi pentru ce am apărut aici?

3. E posibil oare să fi fost şi altă dată aici în lumea asta?

4. Putem oare să aflăm cine suntem noi şi ce reprezintă întregul univers?

5. De ce există suferinţă în lume şi e posibil oare să o evităm?

6. Cum putem atinge fericirea, perfecţiunea şi satisfacţia?

Sursa

Observ tot mai mulţi oameni, în special cei din generaţiile tinere, îndoctrinaţi cu ideea stupidă că singurul factor de progres în societate ar fi competiţia. Acest cult al puterii, al învingătorului şi al selecţiei „naturale” în societate este promovat în special în Statele Unite şi lumea occidentală, prin acea industrie a cărţilor şi a cursurilor de „dezvoltare personală”, de succes în afaceri, în viaţă şi în orice altceva, a „speakerilor motivaţionali”, care te învaţă cum e cu „gândirea pozitivă” şi „spiritul de învingător”, a filmelor comerciale, a transmisiilor sportive şi a emisiunilor-concurs de televiziune.

În realitate, competiţia ca factor de progres în societate este o gogomănie, deoarece societatea prin definiţie are la bază cooperarea şi beneficiul echitabil al tuturor membrilor săi. Chiar şi în natură, care este oferită ca model, competiţia apare în special la formele primitive de viaţă şi în general numai în condiţii extreme, atunci când este pusă în pericol supravieţuirea individuală.

Problema cu competiţia este că ea aduce beneficii numai unui grup foarte mic de indivizi, marea majoritate având doar de suferit şi fiind nevoită să suporte costurile câştigului celor aflaţi „pe podium”. Acesta este şi motivul pentru care, cei aflaţi în vârful piramidei sociale au tot interesul să promoveze competiţia, selecţia naturală şi „lupta pentru supravieţuire”.

Acest principiu este ascuns în două foarte cunoscute simboluri folosite de Oculta Mondială, care vrea să preia controlul deplin asupra asupra întregii planete: piramida şi triunghiul.

Piramida înfăţişează modelul după care este structurată societatea capitalistă. Un grup restrâns de oameni se află în vârf, deţinând tot controlul, puterea şi avantajele şi pe măsură ce coborâm spre bază, o masă tot mai mare de oameni, care se luptă pentru a ocupa un loc cât mai înalt în ierarhie sau măcar să supravieţuiască.

Această structură piramidală se auto-menţine prin acest mecanism al competiţiei care oferă celor aflaţi în vârf sursa puterii şi a controlului asupra societăţii. Promovând competiţia şi lupta pentru succes, se creează celor aflaţi la baza piramidei iluzia că au şansa de a ajunge şi ei cândva acolo sus, unde totul e minunat. Este aşa-numitul „vis american” al societăţii de consum.

Ceea ce nu ştiu cei aflaţi pe treptele inferioare este faptul că, cu cât te afli mai jos, cu atât este mai greu să ajungi în vârf, iar cu cât te afli mai sus, cu atât ai mai mult control asupra bazei şi cu atât este mai greu să fii dat jos de acolo.

Elitele aflate în vârful piramidei au doar de câştigat de pe urma acestei filosofii. Pe de-o parte, datorită faptului că cei aflaţi pe treptele inferioare se află mereu unii în luptă cu alţii şi astfel sunt tot timpul dezbinaţi, nu există pericolul ca cei de jos să se unească pentru a-i da jos pe cei din vârf deoarece nu conştientizează faptul că aceştia din urmă sunt de fapt adevărata cauză a problemelor celor mulţi şi săraci. Pe de altă parte de pe urma acestei lupte pentru supravieţuire şi „selecţii naturale” din rândul celor mulţi, cei aflaţi în vârful piramidei sociale îşi măresc şi îşi consolidează puterea, controlul şi bogăţia.

Un alt simbol universal foarte cunoscut este triunghiul. Dacă în creştinism acesta simbolizează Treimea Divină, în cadrul organizaţiilor secrete oculte el are semnificaţii legate de putere şi control.

Dacă privim imaginea unui triunghi vom observa că are la bază două puncte unite printr-o linie orizontală. Aceasta simbolizează opoziţia şi lupta contrariilor. Dinspre cele două puncte de la bază pleacă două linii oblice care converg într-un punct aflat deasupra celor două situat la jumătatea distanţei dintre ele. Acest lucru simbolizează faptul că cel aflat în afara conflictului deţine controlul. Această structură al putea fi ilustrată mai popular prin proverbul „Când doi se ceartă al treilea câştigă” sau anticul dicton „divide et impera” (dezbină şi cucereşte).

Tehnica de control ilustrată mai sus este folosită de sute de ani de bancheri spre exemplu, care împing două  state să între în război, apoi le împrumută pe ambele cu bani, pentru, a-şi finanţa armatele, apoi, după război, le mai împrumută încă o dată pentru a reclădi ţările distruse. La fel procedează şi Traian Băsescu, atunci când pune în conflict două categorii sociale, pentru ca apoi să adopte măsuri care le dezavantajează pe amândouă, fiecare tabără crezând că măsura împotriva ei a fost luată din cauza celeilalte (de ex. pensionari vs. tineri, bugetari vs. privaţi etc.)

Elitele şi-au perfecţionat de-a lungul secolelor această ştiinţă a conflictului, pentru a-şi consolida poziţia, pentru a-şi mări puterea asupra maselor şi a-şi spori bogăţiile. Ideologia fascistă a competiţiei, care stă la baza capitalismului corporatist actual este metoda prin care cei mulţi şi săraci sunt păcăliţi să participe de bunăvoie la acest sistem al sclaviei de pe urma căruia profită doar cei puţini şi foarte bogaţi.

În concluzie, ce trebuie să facem cu competiţia, să o desfiinţăm definitiv? Răspunsul este, fireşte nu. Dar competiţia nu trebuie să fie niciodată între membri sau categorii ale societăţii, ci doar cu noi înşine, la nivel individual şi cu provocările şi obstacolele pe care ni le pune în faţă natura, la nivel colectiv. Dar şi în acest caz, nu trebuie să încălcăm legile armoniei şi echilibrului universal.

1. Părerea că un om poate beneficia de pe urma zbrobirii altuia.

2. Înclinaţia de a-şi face griji cu privire la lucruri pe care nu pot să le schimbe.

3. Tendinţa de a insista că un lucru anume este „imposibil” , pentru simplul motiv că ei nu îl pot face, ei nu îşi pot imagina cum ar putea fi realizat.

4. Agăţarea de motive de mândrie, preferinţe şi prejudecăţi triviale.

5. Faptul că se opresc din învăţat şi nu continuă să-şi ascută mintea, îndeosebi creându-şi obiceiul de a citi şi studia.

6. Încercările constante şi insistente de a-i constrânge pe alţii să creadă ce cred ei şi să trăiască aşa cum trăiesc ei.

Am găsit aceste idei într-o carte pe care am citit-o acum ceva timp. Nu ştiu dacă exact acestea sunt cuvintele cu care s-a exprimat Cicero, dar cu siguranţă aceste principii sunt folositoare şi bune de urmat. Când spun asta, evident mă gândesc la principiile contrare acestor greşeli care sunt enumerate aici.

Din punctul de vedere al corporaţiilor, a obţine din ce în ce mai mult este impulsionat parţial de lăcomie, parţial de dinamica obţinerii de profit, capitalismul, dar este impus şi de frică, pentru că, dacă n-o faci, dacă nu te poţi extinde mai repede decât corporaţia următoare, aceea va primi bani pentru cercetare şi pentru reclamă, te va învinge şi te poate scoate din joc.

“Nu sunteţi destul eficienţi ca fabrică, cum ar trebui să fiţi conform calculelor noastre!” Aşa vorbeşte bancherul! “Deci, ca atare, fie vom mări costurile creditului dumneavoastră, fie vă vom obliga să faceţi lucruri rele lucrătorilor sau comunităţii sau mediului înconjurător, pentru a vă stimula veniturile şi valoarea acţiunilor. Şi vă vom credita numai în acele condiţii!” Modul frumos de a o spune este că “băieţii drăguţi ajung ultimii”.

Dacă vă comportaţi dur cu alţii, aveţi un potenţial în dezvoltare. Aveţi şansa de a putea concura. Dacă vă pasă şi sunteţi îngrijoraţi social de alţii, aveţi un dezavantaj imens. Deci, cred că această concurenţă dinamică, pe care o avem, chiar împiedică anumiţi oameni să aibă succes, dar aş spune că ceea ce te împiedică să ai succes nu este legat de competenţă, creativitate, sau inteligenţă, ci de absenţa cruzimii, cel mai adesea.

Din documentarul “The Money Fix” (Repararea banilor)

Comentariul meu:

Promotorii acestui sistem spun că asta e firea naturală a lucrurilor, că supravieţuieşte cel mai puternic, că la baza progresului ar sta conflictul şi competiţia etc. În realitate această teorie este falsă, baza societăţii fiin cooperarea şi sprijinul reciproc.

Această luptă pentru supravieţuire este creată artificial de bănci, mai exact de sistemul monetar actual. Banii sunt creaţi de bănci prin creditele acordate firmelor şi persoanelor fizice, dar prin acest mecanism se creează numai banii care trebuiesc returnaţi, nu şi dobânda. De aceea întotdeauna în circulaţie vor fi mai puţini bani decât este nevoie.

Prin urmare, oamenii şi companiile vor trebui să se bată efectiv unii cu alţii pe aceşti bani, care, deşi sunt creaţi din ce în ce mai mult, sunt totdeauna insuficienţi pentru a asigura nevoile tuturor membrilor societăţii. Deci sistemul financiar este un imens joc Caritas, care, în momentul în care se opreşte, vor exista întotdeauna un număr de membri ai societăţii care vor fi scoşi din joc, adică vor da faliment, nu vor putea să-şi plătească datoriile, vor rămâne pe drumuri etc.

Asta se întâmplă indiferent de cât de mult au luptat persoanele respective pentru a se descurca, cât de inteligenţi, creativi, sau harnici au fost în „lupta pentru supravieţuire”, de obicei câştigând în acest joc cei care sunt cei mai cruzi, imorali, escroci, în general cei care trădează normele şi convenţiile care stau la baza funcţionării societăţii. Adică paraziţii…

În ultimii ani, regimul Băsescu a dat naştere la o categorie socială aparte, un om de tip nou, pe care l-aş numi corporatistul fascisto-băsist.

Corporatistul fascisto-băsist este un individ total rupt de societate, total lipsit de empatie şi solidaritate faţă de cei cu probleme sau aflaţi în suferinţă, care nu este interesat deloc de lumea în care trăieşte şi ce se întâmplă în jurul lui.

CFB-iştii trăiesc într-o bulă fericire pe care şi-au construit-o în universul lor autist, limitat şi izolat de restul lumii. Atât timp cât afacerea de familie merge, sau jobuleţul la multinaţională e satisfăcător, bănuţul curge lin şi constant, prietenii şi rudele sunt fericiţi şi sănătoşi, restul nu mai contează.

Îşi petrec aproape fiecare noapte în cluburi, unde fac poze cu prietenii lor snobi şi le postează pe Facebook sau Twitter, iau masa numai la restaurante cu specific, unde îşi etalează gadget-urile scumpe şi hainele de firmă, în fiecare week-end merg la munte sau la mare, cu maşinile luate în leasing şi cel puţin de două ori pe lună merg în excursii în străinătate… Atât timp cât în lumea lor totul e roz, strălucitor şi minunat nu îi mai interesează ce se petrece cu restul lumii.

Ceea ce îi defineşte pe aceşti indivizi este un dispreţ total faţă de cei care sunt mai săraci ca ei şi au probleme în asigurarea traiului. Fiind educaţi în spritul cretin, insuflat de cultura americană de sorginte fascistă, a competiţiei, a mitului supraomului şi învingătorului, aceştia se cred cumva superiori majorităţii membrilor societăţii. Ei sunt cei care au reuşit, iar ceilalţi sunt „luzării”, rataţii societăţii, sau cum ar spune anumiţi politicieni pdl-işti, „viermii” şi „ciumpalacii”.

În realitate, în cele mai multe cazuri aceşti parveniţi, nu sunt nici supraoameni, nici exemple de succes în viaţă ci doar nişte profitori, oportunişti şi paraziţi sociali ai sistemului.

Aseară, Mircea Badea, la emisiunea „În gura presei”, le-a dat o replică acidă acestor specimene, care se bat cu pumnul în piept că ei nu se duc la proteste, pentru că muncesc şi au tot ce le trebuie. Nici eu nu puteam să exprim mai bine în cuvinte ceea ce aş fi vrut să le spun acestor personaje triste ce se autoiluzionează să creadă că ei sunt total independenţi de societatea în care trăiesc şi ceea  ce îi afectează pe ceilalţi nu are efect şi asupra lor.

De data asta sunt perfect de acord cu Mircea Badea şi îi acord puncte în plus pentru că, din punct de vedere al statului social se apropie şi chiar îi depăşeşte pe mulţi dintre aceşti neo-fascişti băsisţi, dar totuşi nu aderă la mentalitatea lor găunoasă.

Vizionaţi aici fragmentul de emisiune!