Un lucru foarte important în fotografie, atunci când realizaţi un portret, este să fiţi foarte atenţi la fundalul din spatele subiectului. Pentru că, dacă nu faceţi asta, puteţi avea tot felul de surprize neplăcute.

În cazul de faţă, Traian Băsescu, fotografiat cu sigla SRI în fundal, pare că are coarne, sau este într-un soi de emblemă ocultă în genul unei pentagrame şi un fel de aureolă în jurul capului.

În acest video este prezentat modul în care puteţi confecţiona o sursă de lumină de tip softbox, foarte utilă într-un studio foto. Tot ce aveţi nevoie este o cutie din polistiren expandat (scârţâietoare), un material reflectorizant (parasolarul de la maşină), alte câteva materiale uşor de procurat şi puţină îndemânare manuală.

Începând de azi, 29 aprilie şi până duminică, 1 mai se desfăşoară în Parcul Obor din Capitală, “Târgul Anticarilor”, ajuns la cea de-a 13-a ediţie. Zilnic, între orele 10:00 – 18:00, iubitorii de antichităţi, pot vizita cele aproximativ 70 de corturi amenajate pe aleile parcului şi alte 10 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2, pe ritmurile muzicii de altă dată. Tot aici sunt expuse 20 de maşini de epocă, din diferite perioade, care mai de care mai dichisite şi mai strălucitoare.

Profitând de faptul că azi a fost ultima zi din acest week-end cu vreme cât de cât frumoasă, am dat şi eu o fugă pe acolo şi am făcut nişte fotografii. Ideea iniţială era să fotografiez maşinile de epocă, dar am tras şi câteva cadre cu antichităţi, tablouri şi alte chestii.

Cu maşinile a fost mai greu, pentru că erau acolo o grămadă de ţigani, cocalari şi piţipoance, chiar şi pensionari, care nu voiau să pozeze maşinile, ci să se pozeze pe ei alături de maşini! Aşa că a trebuit să am răbdare până îşi termina fiecare treaba şi de dădea la o parte de lângă “bijuteria” pe care voiam să o fotografiez. Pentru că m-am enervat, am plecat fără să mai intru şi în clădirea Primăriei, unde erau alte exponate de văzut.

După cum probabil aţi aflat, astăzi, la iniţiativa primarului Sorin Oprescu a fost permis accesul publicului în incinta noului Stadion Naţional, între orele 10:00 şi 18:00.

Ieri am aflat, cu ocazia anunţului din presă, că noua construcţie nu se mai numeşte Stadionul Naţional „Lia Manoliu”, nici „Arena Naţională”, ci „Naţional Arena”!

Am fost şi eu mai spre sfârşit şi am avut noroc, pentru că, dacă nu mă grăbeam suficient, ratam ocazia. La intrarea în parcul stadionului era o coadă kilometrică, iar accesul se făcea prin două filtre, care permiteau accesul unui grup de persoane cam din 5 în 5 minute.

Până la urmă a fost un „fâs” toată treaba, pentru că accesul în stadion era permis numai pe platoul de la nivelul inferior şi la tot pasul erai îndrumat de tot felul de ghizi, poliţişti comunitari şi jandarmi, care îţi spuneau pe unde ai voie, dar mai ales, pe unde nu ai voie să mergi. Toată vizita a durat cam 10 minute, timp în care am făcut câteva fotografii, mai mult pe fugă.

Am selectat câteva dintre ele şi le postez, pentru cei care încă nu au văzut cum arată.

Zilele trecute am simţit nevoia să marchez primele semne de primăvară adevărată cu câteva fotografii macro/close-up. Am selectat câteva dintre cele care îmi plac cel mai mult.

Făcute azi, în comuna 1 Decembrie, sat Copăceni (la conacul lui Cumnatu’).

Mă pasionează fotografia în general, dar cel mai mult mă atrage fotografia de noapte. Culmea ironiei face că în ultimul timp am devenit prea leneş ca să plec de acasă doar pentru a face fotografii, mai ales noaptea şi pe un vânt rece cum este acum.

În această seară am făcut o ieşire până la Orange, ca să îmi încarc cartela şi am avut un implus de a lua cu mine şi un aparat foto. Am făcut câteva fotografii, pe orbeşte, pentru că nu aveam ochelarii la mine. Am rezistat până ce vântul şi frigul m-au biruit şi am fugit spre casă.

Am reuşit să scot două poze chinuite din tot ce am tras. Aparatul folosit este un Panasonic DMC-LS2, cu rezoluţia de 5 Mpx, care a cam “îmbătrânit” şi a început să dea rateuri. Am folosit modul “peisaj de noapte”, cu declanşare întârziată 2 sec. şi un mini-trepied aşezat pe o bordură mai înaltă.

Un tânăr de 17 ani a spus într-un comentariu aici, că vrea să vândă un aparat foto Smena 8M pentru a-şi cumpăra un DSLR. De multe ori am constatat această opinie, la cei care vor să se apuce de fotografie sau să avanseze în acest domeniu, anume că trebuie să achiziţionezi aparatură performantă pentru a face fotografii reuşite.

Este total greşit să crezi că dacă ai un DSLR „şmecher” te transformi dintr-o dată într-un fotograf genial, de parcă aparatul ar fi dotat din fabricaţie cu talent şi alte calităţi specifice omului. Am mai spus asta şi o repet: 20 – 25% în fotografie contează tehnica, abilităţile tehnice ale fotografului şi simţul său estetic, iar restul de 75 – 80% înseamnă multă răbdare şi perseverenţă.

Prima şi cea mai mare greşeală pe care o fac începătorii şi amatorii este că vor să fie geniali din prima zi. Cred că, dacă au pus mâna pe un DSLR, se duc într-un parc şi trag la foc automat 30 de cadre, se vor întoarce acasă cu 30 de fotografii senzaţionale. Dacă îşi vor dezvolta însă simţul critic şi vor învăţa şi câteva reguli de bază ale compoziţiei, vor constata, după ce vor descărca imaginile de pe cardul de memorie, că în loc de fotografii, se vor alege doar cu câteva „poze”.

Fotograful profesionist, spre deosebire de amatorul începător, se gândeşte mult mai mult înainte să apese pe declanşatorul aparatului foto. Dacă veţi întreba orice mare maestru fotograf – care are la activ premii, expoziţii şi sute de fotografii publicate – câte fotografii reuşite scoate într-un an, vă va răspunde, mai mult ca sigur, că nu mai mult de 3 – 4 fotografii. Asta în condiţiile în care realizează efectiv câteva mii sau zeci de mii de cadre în anul respectiv.

În concluzie, munca de bază a unui fotograf presupune mai mult răbdare şi perseverenţă decât creativitate, inspiraţie şi un aparat foto scump. Din sutele de fotografii făcute în cele mai diverse momente şi condiţii, după ore de testare a diferitelor combinaţii de încadraturi, unghiulaţii şi diferite setări pentru parametrii aparatului foto, urmează alte ore de muncă, de selecţie a celor mai reuşite cadre, apelând ulterior, bineînţeles şi la serviciile Photoshop-ului.

Am lucrat ceva timp alături de domnul Francisc Mraz şi am putut trage cu ochiul la câteva dintre creaţiile sale realizate pe film, în special alb-negru. Nu am reuşit să aflu secretele din spatele fotografiilor cu care participa la expoziţii în ţară sau străinătate, pentru că am avut acces doar la rezultate, nu şi la procesul de creaţie. Am aflat însă, din spusele sale, că foloseşte o serie de tehnici de developare, expuneri multiple şi alte lucruri, care mie mi-ar fi inaccesibile în lipsa unei dotări tehnice corespunzătoare.

Nu am să mă refer acum la avantajele fotografiei pe film din punct de vedere al posibilităţilor tehnice de exprimare artistică şi la superioritatea filmului fotografic faţă de senzorul digital. Ceea ce vreau să subliniez este impactul pe care fotografia pe film îl are asupra formării unei persoane ca fotograf.

În cazul fotografiei digitale avem două mari avantaje: rezultatul este disponibil imediat şi orice greşeală facem, nu costă practic nimic, putând fi corectată pe loc. Acest lucru a dus la o adevărată explozie de fotografi amatori, impulsionaţi de dezvoltarea tehnologiei digitale şi accesibilitatea ei la nivel de consumator.

Totuşi consider că “epoca de aur” a fotografiei rămâne cea în care era folosit exclusiv filmul ca suport de imagine. În acele vremuri nu oricine se putea numi fotograf. Practicarea acestei meserii presupunea multă disciplină şi intuiţie din partea celor care o practicau. Şi asta deoarece orice greşeală în ceea ce priveşte parametrii expunerii, încadrarea şi compoziţia, însemna automat o poziţie pe film irosită şi implicit bani aruncaţi pe fereastră.

Acest lucru îi făcea pe fotografi să se gândească de zeci de ori înainte să apese declanşatorul aparatului. Trebuia să ai o intuiţie formidabilă şi o măiestrie de neegalat astăzi, în a alege diafragma şi timpul de expunere optime pentru a obţine la developare o imagine cât mai apropiată de ceea ce ai văzut atunci când ai făcut fotografia respectivă. Dealtfel se spune printre cunoscători că diferenţa dintre un fotograf amator şi unul profesionist este aceea că, cel din urmă, nu apasă aşa de des pe declanşatorul aparatului, aşa cum procedează cel dintâi.

Îmi amintesc că am citit mai demult despre legendarul fotograf american Ansel Adams, un maestru al peisajelor, cum căuta locuri nemaivăzute în vestul sălbatic şi aştepta zile întregi pentru a întruni condiţiile optime de lumină, căuta unghiurile şi poziţiile cele mai bune pentru aparatul foto şi de multe ori, în ultimul moment, rata fotografia pentru că nu avea la îndemână un element tehnic pe care el îl considera indispensabil.

Astăzi, cu tehnologia digitală, lucrurile par mult mai simple, dar rezultatele nu sunt la acelaşi nivel.

Câteva din capodoperele lui Ansel Adams

Îmi este cunoscută această metodă, cu banda adezivă, dar eu nu am folosit-o niciodată. Dacă prinzi bine filmul pe mosor, întroducând capătul filmului în fanta de pe axul său şi rulezi strâns filmul pe el, nu mai alunecă după aceea.

Totuşi încercaţi mai bine metoda din filmuleţ.