Am primit azi o leapşă de la Horea Bădău. Cu toate că nu mă prea dau eu în vânt după lepşe şi alte activitîţi de mare angajament „blogheristic”, subiectul mi s-a părut important şi demn de luat în considerare.

Concret, este vorba de manipularea practicată în mass-media, pentru atragerea de audienţă sau alte scopuri, în care populaţia este panicată, terorizată şi isterizată cu tot felul de ştiri alarmiste, de multe ori fără fundament în realitate.

Deci ar trebui să spun ce subiect de ştiri de la televizor mă sperie pe mine cel mai tare. Fiind din fire foarte sceptic în legătură cu informaţiile din mass-media şi având capacitatea de a discerne între informaţia autentică şi manipulare/dezinformare, sunt foarte greu de păcălit în această privinţă. De obicei doar analizez aceste manipulări, le demontez şi scriu despre ele pe blog.

Totuşi există două subiecte care mă îngrijorează, dar datorită faptului că pericolele sunt reale, nu pentru că sunt amplificate şi distorsionate de presă.

Primul este pericolul unui cutremur de intensitate mare în România. Au trecut 35 de ani de la dezastrul din 4 martie 1977 şi cu cât distanţa temporală de la acest eveniment este mai mare, probabilitatea ca el să se repete creşte, mai ales că activitatea seismică s-a intensificat pe întreaga planetă şi cea vulcanică de asemenea.

Al doilea potenţial pericol de care mă tem este cel al izbucnirii unui război mondial, mult mai distructiv decât primele două. Deocamdată este vorba doar de propagandă, dar faptul că se fac declaraţii belicoase, marile puteri se înarmează şi se menţine în conştiinţa publică ideea unui conflict global arată că acolo sus, la vîrful puterii mondiale, sunt anumite grupuri care doresc acest lucru şi asta este ceea ce mă îngrijorează cu adevărat.

Acum, că v-am spus şi eu care sunt fricile mele, dau leapşa mai departe la Chavalito, Bucur Ion, Ratatouille, Oana Pasat, NG şi cine mai doreşte, că văd că alţii au primit-o deja!

Jurnalistul independent Vlad Ursulean povesteşte pe blogul său, într-un articol amplu, cum a început mişcarea de protest a bârlădenilor împotriva firmei Chevron, care vrea să deschidă acolo mai multe exploatări ale gazelor de şist.

Se pare că totul a început în timpul protestelor din Piaţa Univeristăţii, la iniţiativa mai multor tineri absolvenţi de sociologie şi bârlădeni din Bucureşti, care au observat nişte bannere pe care erau scrise mesaje de protest împotriva gazelor de şist. Cred că erau ale celor de la Occupy Romania, pentru că la vremea aceea, în afară de mine, ei şi alte câteva bloguri, nimeni nu auzise de gazele de şist şi de fracturarea hidraulică.

Sunt şi câteva momente amuzate pe parcursul articolului, în care aflăm că primarul Bârladului, Constantin Constantinescu iniţial era împotriva manifestaţiilor, crezând că este vorba despre compania Chevrolet, nu Chevron, fapt pentru care a căpătat ulterior porecla “Primarul Chevrolet”!

Citiţi întreaga poveste aici.

Din când în când mai dau şi pe site-uri şi bloguri băsiste, doar aşa, din curiozitate, ca să văd cât pot rezista unii împotriva logicii, realităţii şi bunului simţ. Dar când vine vorba să şi comentez este practic imposibil. Dacă nu mimez că mă integrez în echipa solidară a propagandiştilor băsişti, dacă am o opinie diferită şi nu pup în fund puterea, comentariile mele nu sunt aprobate în veci şi deci nu apar pe site.

Am găsit totuşi un blog colectiv de propagandă portocalie şi de luptă înverşunată împotriva comunismului – mai precis duşmanii de clasă Iliescu, Ponta, Antonescu – care spune că este un loc unde libera exprimare este deplină şi oricine este invitat să comenteze chiar dacă nu este de aceeaşi părere:

Aici libertatea de expresie este adevarată. Cenzura nu există! Vă mulţumim că ne citiţi şi sperăm să şi comentaţi, chiar dacă sunteţi de altă părere. Vă respectăm ca să ne respectaţi!

Doar că, de câte ori am comentat până acum, evident cu o opinie diferită, comentariile mele nu au apărut. În schimb comentează de zor băsiştii şi se felicită între ei pentru minunatele articole în care le-o trag neîncetat lui Iliescu-Ponta-Antonescu şi tuturor usl-iştilor şi laudă măreţele împliniri ale partidului oranj în frunte cu conducătorul său iubit Traian Băsescu. Asta da libertate de exprimare!

Acum câteva luni am postat pe blog acest articol, pe care l-am tradus de pe un site străin. În marea mea dobitocenie, fiind bolnav de cinste şi corectitudine, am precizat la sfârşit şi sursa textului, oferind şi un link către articolul original în limba engleză.

Pentru că subiectul a fost unul de mare interes, articolul a început să circule rapid pe bloguri, site-uri, forumuri, pe e-mail, messenger sau pe Facebook. Numai că, unii bloggeri şi administratori de site-uri, au considerat că nu este necesar să precizeze şi sursa de unde au copiat, intergral, cuvânt cu cuvânt, textul, ba mai mult, au folosit şi acelaşi titlu ca şi mine.

Aşa se face că unii au precizat ca sursă articolul original în limba engleză uitând să mai menţioneze că idiotul de Dan Tănăsescu s-a chinuit câteva ore ca să-l traducă în dulcea limbă românească. Alţii l-au copiat pur şi simplu, fără să ofere nicio sursă de provenienţă, iar alţii, nici mai mult nici mai puţin, s-au declarat pe sine ca autori ai textului!

Printre cei care au preluat articolul fără să precizeze sursa se numără şi profesorul Ion Coja şi Daniel Roxin. Aceştia, fiind ceva mai cunoscuţi ca mine, au fost imediat preluaţi ca sursă de multe site-uri, bloguri şi forumuri şi consideraţi ca fiind autori ai respectivului articol. Cu Daniel Roxin am reuşit să iau legătura şi m-a citat mai apoi ca traducător al articolului, dar fără link direct către acesta, ci doar către pagina „Home” a blogului.

Rezultatul este că, în urma acestui furt de conţinut online, nu numai că nu sunt recunoscut ca sursă originală a textului, dar, dacă daţi o căutare pe Google după textul China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012, nici măcar nu veţi mai găsi blogul meu în rezultatele căutării, acesta fiind devansat de multele site-uri care au copiat în mod neautorizat articolul. Asta se întâmplă deoarece, articolul meu fiind cel mai vechi şi neprimind un număr suficient de „backlinkuri”, nu este considerat cel mai relevant de către motoarele de căutare, printre zecile de „copii pirat” aflate pe Internet.

Mă întreb, după toate acestea, cum aş putea proceda ca să îmi protejez conţinutul de pe blog de astfel de furturi şi ce măsuri aş putea lua împotriva celor care, fără a fi autorizaţi de mine şi fără să precizeze sursa, îmi fură articole întregi, articole care reprezintă multe ore de muncă şi de efort intelectual nerecompensate în vreun fel. Voi ce aţi face în locul meu?

După ce ministrul de externe Teodor Baconschi a fost revocat din funcţie de către Emil Boc prin SMS, foarte probabil via Traian Băsescu, aşa cum era firesc blogul ex-ministrului a fost asaltat de o mulţime de utilizatori Internet, fapt care a determinat blocarea acestuia.

După ce blogul şi-a revenit, postarea în care Baconschii îi jignea pe protestatari a dispărut. Totuşi articolul poate fi găsit în cache-ul Google şi îl puteţi accesa aici.

Eu l-am salvat şi pentru a nu se pierde cuvintele memorabile cu care guvernantul pdl-ist îşi alinta electoratul le redau aici sub formă de citat:

După ce ani de zile şi-a etalat figura uzată exclusiv pe ecranele bătrânei Securităţi, Crin Antonescu a trecut în sfârşit la fapte. Mă rog, nu direct – asta ar fi cerut prea mult curaj –, ci prin interpuşi, simpatizanţi ai ordinii noi pe care ne-o pregătesc locotenenţii şi caporalii lui Ion Iliescu. Alături de copilotul său Ponta, a lansat un apel la manifestaţii pentru suspendarea Preşedintelui “în stradă” şi răsturnarea guvernării PDL.

Acţiunea a culminat ieri seară în centrul Bucureştiului. Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democraţiei de macadam au spart, incendiat, bătut şi au aruncat cu piatră cubică. Nu ştiu dacă au dus democraţia până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu.

Să fi declanşat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu şi Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?

Habar n-am. Ştiu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii.

Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic.

Anul care începe va fi crucial pentru România. Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.

Milogeala şi tupeul în online au ajuns sport naţional în mediul online românesc. E plin Internetul de „cyber-cerşetori” care te inoportunează peste tot şi la orice oră cu tot felul de cereri de ajutor, sau pentru servicii gratuite şi unilaterale.

De când blogul meu a crescut în popularitate, topuri şi număr de vizitatori, am început să fiu asaltat tot mai mult de tot felul de astfel de milogi, oportunişti şi profitori, unii dintre ei dând dovadă chiar de obrăznicie.

Nu mă refer aici în mod special la clasicul schimb de linkuri, devenit deja cotidian. Această formă de milogeală mi se pare a fi printre cele mai „cinstite”. Persoana respectivă îţi cere un serviciu în schimbul altui serviciu, deci, în principiu, este o afacere cât de cât onestă.

Problema apare atunci când solicitantul are un blog lansat de câteva săptămâni şi în jur de 20, maximum 50 de vizitatori unici pe zi, comparativ cu mine, care am, în medie, cam de 30 de ori mai mult. Evident, avantajul acestui schimb de linkuri este mult mai mic pentru mine şi evident mai mare pentru cel care îl solicită.

Pe urmă, este puţin cam aiurea să faci schimb de linkuri între bloguri/site-uri care nu au nicio legătură între ele în ceea ce priveşte tematica. Nu are nicio relevanţă pentru blogul meu, unde scriu în general despre conspiraţii, manipulare şi propagandă, un blog unde se postează articole despre maşini, pariuri sportive, jocuri sau modă.

Adevăraţii milogi sunt însă cei care îţi cer, sau te roagă să scrii un articol despre ei, să postezi un link, să le dai un vot, doar aşa, pentru că ei sunt simpatici şi au tupeu. Adică, ei nu îţi oferă nimic în schimb, dar tu, dacă eşti fraier şi/sau milostiv, s-ar putea să dai curs cererii lor.

În acestă categorie intră cei care îşi lansează diverse bloguri sau site-uri de afaceri, trupe care lansează videoclipuri, posturi de radio online şi au nevoie de publicitate. În loc să investească bani în campanii de promovare, aşa cum ar fi normal, încearcă să îşi facă publicitate gratuit profitând de numărul mare de bloguri existente pe Internet.

Aici un rol deosebit în au agenţii de PR, care vor să folosescă bugetul alocat pentru orice, numai pentru promovare nu. Aceşti piarişti şi piariste, trăiesc cu impresia că, dacă îţi trimit un comunicat de presă şi îţi cer să îl postezi pe blog, îţi fac chiar o favoare, tu, ca un blogger amărât ce eşti, fiind mereu în pană de subiecte şi dornic să fii luat în seamă de nişte profesionişti ca ei.

O altă formă mascată de a-şi face publicitate gratuit, o practică unele site-uri de afaceri, care postează comentarii pe bloguri, cu unicul scop de a lăsa acolo un link către site-ul respectiv, sau de a lăsa în comentariu un text care prezintă afacerea, sau informaţii despre serviciile oferite.

Uneori este postat un comentariu scurt şi imbecil, referitor la articolul de  pe blog, după care urmează linkul către afacerea proprie, alteori este postat cu tupeu pur şi simplu un anunţ publicitar urmat de linkul de rigoare.

Există o categorie cu totul aparte, care îmbină cerşeala cu obrăznicia şi se găseşte în rândul bloggerilor începători. Aş numi-o, „eu sunt mic tu fă-mă mare”. Am primit şi astfel de mesaje în care un oarecare blogăraş mă anunţă că şi-a făcut şi el blog şi vrea să devină celebru. Iar pentru asta mă roagă să îl includ în blogroll, să îi dedic un articol de recomandare cu linkurile aferente, sau orice altceva, care l-ar putea scoate şi pe el din anonimat. Asta ca şi cum eu aş avea vreo obligaţie în acest sens, ar fi cumva o datorie de la sine înţeleasă din partea mea şi a altora care sunt ceva mai avansaţi decât el!

Dacă intru pe blogul celui care îmi face solicitarea, în 99% din cazuri voi găsi un blog cu câteva articole, postate o dată la câteva zile în care sunt scrise câteva aberaţii cu multe greşeli de ortografie, iar în rest multe clipuri de pe Youtube, fotografii sexy sau amuzante, bancuri şi alte fleacuri culese de pe Internet.

Fenomenul cerşetoriei online se manifestă la fel de frecvent şi în cadrul reţelelor de socializare, unde ne întâlnim şi aici cu o grămadă de milogi „independenţi”, dar şi mulţi piarişti, antreprenori online etc. Pe Twitter sunt asaltat de cei care te roagă din suflet să le dai şi lor un RT. Pe Facebook gama de cereri este ceva mai diversă, aici fiind prezenţi atât „antreprenorii” care şi-au făcut pagină şi tu eşti obligat automat să le dai „like”, cât şi amatorii de concursuri şi topuri, care te roagă sau îţi cer de la obraz să le dai şi lor acolo, un „like”, un „share”, un vot ceva, indiferent dacă îi cunoşti, sau nu, indiferent dacă îţi place blogul lor, sau comentariul cu care participă la nu-ştiu-ce concurs tâmpit!

Aş vrea ca toţi aceşti oportunişti, profitori, milogi şi tupeişti din mediul online să ştie că bloggingul, antreprenoriatul online, promovarea şi PR-ul în social media sunt activităţi care necesită multă muncă, perseverenţă şi răbdare şi la fel ca în orice altă activitate care implică relaţionare şi socializare sunt valabile regulile de bun simţ, politeţe şi conduită.

Cei care cred că blogging-ul este o activitate prin care poţi câştiga bani rapid, uşor şi fără efort se înşeală amarnic. Şi în acest caz este nevoie de foarte multă muncă, poate chiar mai multă decât în alte domenii, de perseverenţă şi mult timp dedicat acestei activităţi.

Dacă postezi zilnic câteva articole, chiar şi în week-end şi de sărbători, dacă îţi promovezi cu bun simţ blogul pe Internet, dacă comentezi constant pe alte bloguri şi site-uri, căutând să te faci cunoscut şi cel mai important, dacă ai ceva de spus şi ai talent, după 2 – 3 ani vor începe să apară şi rezultatele. Dar nimeni nu îţi poate garanta că vei câştiga o groază de bani, sau că te vei putea menţine mereu în centrul atenţiei.

Deci ţineţi minte, dragi bloggeri şi antreprenori online începători: fără multă muncă asiduă şi fără răbdare, făcând doar şmecherii mărunte şi umblând cu miloaga, pentru a profita de pe urma muncii celor mai vechi şi mai harnici decât voi, nu veţi ajunge la niciun rezultat şi mai devreme sau mai târziu vă veţi plictisi şi veţi abandona ceea ce aţi început.

După cum se poate observa, în sidebar, în partea dreaptă, a apărut un nou widget. Am inclus un top 10 al comentatorilor pe blog pentru a-i recompensa pe cei mai activi cititori ai mei, care au postat comentarii. Este practic un blogroll dinamic, pentru că cei care se află în acest top şi au la rândul lor blog, primesc automat un link către blogul lor.

Până în prezent cei mai activi comentatori au fost:

1. Alex (23 comentarii)
2. Bucur (14 comentarii)
3. ChavaLito^ (11 comentarii)

Vă anunţ cu mândrie că azi, cu 2 zile înainte ca acest blog să împlinească 2 ani de existenţă, am depăşit numărul de 2000 de articole postate pe blog.

Este rezultatul a 2 ani de muncă voluntară aproape neîntreruptă, cu toate că satisfacţiile de ordin personal nu au fost prea mari. Sper că informaţiile pe care le-am postat aici sunt interesante, utile şi apreciate de cei care le citesc.

Dacă aveţi propuneri, sugestii, preferinţe pentru anumite subiecte, vă rog să nu ezitaţi şi să mi le transmiteţi. De asemenea dacă aţi găsit sau deţineţi diverse materiale interesante în limba română sau engleză, le puteţi comunica pe e-mail, pe pagina de contact sau prin comentarii pe blog.

Acum, în perioada sărbătorilor, voi slăbi ritmul un pic, pentru că mă simt foarte obosit şi am nevoie de puţină relaxare şi plus de asta sunt şi în toiul pregătirilor pentru Crăciun.

Vă urez tuturor un Crăciun Fericit şi un An Nou mai bun şi mai plin de satisfacţii şi realizări!

Eterna rivalitate dintre bloggerii A-list şi veşnica dispută: Contează mărimea, atunci când faci blogging? Mărimea traficului, bineînţeles!

Via Oana Pasat

Aşa cum am promis, azi voi vorbi despre premiera de luni a documentarului „Adio, tovarăşi!”, referindu-mă la ce s-a întâmplat în afara vizionării propriu-zise. Mai exact, prezentarea, conferinţa de după, bufetul etc.

Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematecă, sala Eforie, luni 14 noiembrie de la ora19:00, fiind difuzat în premieră mondială primul episod din cele 6 care alcătuiesc seria de documentare.

Înainte de proiecţie au şinut discursuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Andreas von Mettenheim, Christian Beetz, unul din producători şi din partea română, Alexandru Solomon, regizorul cunoscut la noi ca realizator al documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă”.

După film a urmat o conferinţă la care au participat Christian Beetz, Alexandru Solomon şi Ioan Stanomir, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A existat şi un microfon destinat celor din sală, pentru a adresa întrebări celor 3 invitaţi, sau a exprima opinii în urma vizionării. Discuţiile au fost în jurul modului în care s-a desfăşurat realizarea documentarului şi contribuţia pe care a adus-o fiecare parte implicată în producţie.

O echipă de la TVR a realizat înregistrarea conferinţei şi a luat câteva cadre pentru ilustraţie, din sală şi din holul de la intrarea cinematografului. Echipa tehnică a avut ceva probleme cu semnalul Vodafone pentru Internetul mobil, necesar prezentării platformei web a documentarului. De fapt, am constatat că în sala respectivă, aflată cumva la subsol, nu era semnal practic în nicio reţea de telefonie mobilă.

Am pierdut câteva momente din conferinţă pentru că am ieşit de câteva ori pe hol unde organizatorii pregătiseră un “bufet suedez”, sponsorizat de Institutul Cultural Francez.

Am degustat un pahar de vin roşu excelent, am încercat câte un fursec, saleu, pateu şi ce mai era pe acolo, am făcut nişte poze şi am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu puţinele persoane pe care le cunoşteam pe acolo. Asta pentru că gaşca de “blogăraşi şi blogăriţe” care venea de obicei la astfel de evenimente s-a subţiat foarte mult în ultimul timp.

Am auzit chiar că bloggeri cu notorietate au început să ceară bani pentru a participa la astfel de evenimente. Vă vine să credeţi aşa ceva?! Să ceri bani ca să vezi un film pe gratis, să bei vin, bere şi să haleşti fursecuri???

E păcat că s-a diminuat participarea la acest gen de acţiuni, deoarece speram să se închege un fel de comunitate a bloggerilor cinefili, sau măcar a celor iubitori de artă şi cultură, că de blogăraşi, fani virale de pe Youtube, iPhone 4S şi blogging de dragul blogging-ului m-am săturat până în gât!

Mai multe imagini găsiţi pe Facebook.