Astăzi am dedicat întreaga zi “curăţeniei de toamnă” în calculator. Am făcut back-up la 16 GB şi ceva de date, tot felul de porcării. După care am formatat harddisk-ul, reinstalat sistem de operare, reinstalat programe etc.

Cu ocazia asta am observat că Firefox a ajuns o mizerie de browser la versiunea 3 şi ceva cât are acum. Se mişcă mult mai greu, iar dacă ai mai multe tab-uri deschise simultan se blochează din când în când.

Am instalat şi o versiune trial de anti-virus Kaspersky 2011. Înainte consideram Kaspersky cel mai eficient antivirus, iar resursele consumate erau acceptabile. Acum, pe lângă faptul că viteza scanner-ului este mult mai mică (o scanare completă a calculatorului 8 – 9 ore), mănâncă şi cam 99% din procesor, făcând lucrul la calculator, dacă nu imposibil, cel puţin exasperant.

De ce oare întotdeauna în lumea produselor software, un program începe excelent şi ajunge să fie catastrofal, după mai multe versiuni?!

Related posts:

  1. Cum puteţi afla care sunt zilele bune pentru a lua o decizie
  2. Cândva poate vom trăi şi noi bine
  3. Ţara în care şi morţii sunt jefuiţi
  4. Uite că poţi să iei BAC-ul şi pe bune!
  5. Directorul NSA susţine că gruparea “Anonymous” ar putea cândva să atace reţelele de energie electrică