Fotografia adevărată se face pe film

By | 27 decembrie, 2010
Distribuie prietenilor!

Am lucrat ceva timp alături de domnul Francisc Mraz şi am putut trage cu ochiul la câteva dintre creaţiile sale realizate pe film, în special alb-negru. Nu am reuşit să aflu secretele din spatele fotografiilor cu care participa la expoziţii în ţară sau străinătate, pentru că am avut acces doar la rezultate, nu şi la procesul de creaţie. Am aflat însă, din spusele sale, că foloseşte o serie de tehnici de developare, expuneri multiple şi alte lucruri, care mie mi-ar fi inaccesibile în lipsa unei dotări tehnice corespunzătoare.

Nu am să mă refer acum la avantajele fotografiei pe film din punct de vedere al posibilităţilor tehnice de exprimare artistică şi la superioritatea filmului fotografic faţă de senzorul digital. Ceea ce vreau să subliniez este impactul pe care fotografia pe film îl are asupra formării unei persoane ca fotograf.

În cazul fotografiei digitale avem două mari avantaje: rezultatul este disponibil imediat şi orice greşeală facem, nu costă practic nimic, putând fi corectată pe loc. Acest lucru a dus la o adevărată explozie de fotografi amatori, impulsionaţi de dezvoltarea tehnologiei digitale şi accesibilitatea ei la nivel de consumator.

Totuşi consider că “epoca de aur” a fotografiei rămâne cea în care era folosit exclusiv filmul ca suport de imagine. În acele vremuri nu oricine se putea numi fotograf. Practicarea acestei meserii presupunea multă disciplină şi intuiţie din partea celor care o practicau. Şi asta deoarece orice greşeală în ceea ce priveşte parametrii expunerii, încadrarea şi compoziţia, însemna automat o poziţie pe film irosită şi implicit bani aruncaţi pe fereastră.

Acest lucru îi făcea pe fotografi să se gândească de zeci de ori înainte să apese declanşatorul aparatului. Trebuia să ai o intuiţie formidabilă şi o măiestrie de neegalat astăzi, în a alege diafragma şi timpul de expunere optime pentru a obţine la developare o imagine cât mai apropiată de ceea ce ai văzut atunci când ai făcut fotografia respectivă. Dealtfel se spune printre cunoscători că diferenţa dintre un fotograf amator şi unul profesionist este aceea că, cel din urmă, nu apasă aşa de des pe declanşatorul aparatului, aşa cum procedează cel dintâi.

Îmi amintesc că am citit mai demult despre legendarul fotograf american Ansel Adams, un maestru al peisajelor, cum căuta locuri nemaivăzute în vestul sălbatic şi aştepta zile întregi pentru a întruni condiţiile optime de lumină, căuta unghiurile şi poziţiile cele mai bune pentru aparatul foto şi de multe ori, în ultimul moment, rata fotografia pentru că nu avea la îndemână un element tehnic pe care el îl considera indispensabil.

Astăzi, cu tehnologia digitală, lucrurile par mult mai simple, dar rezultatele nu sunt la acelaşi nivel.

Câteva din capodoperele lui Ansel Adams


4 păreri la “Fotografia adevărată se face pe film

  1. Pingback: Fotografia adevărată se face pe film - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Film vs. Digital « Photo blog

  3. George

    Anumite greseli(extem de putine) se mai pot corecta in laborator, prin modul in care decidem sa utilizam aparatul de marit…dar daca nu stim ca am gresit si nu stim cum sa developam negativul, nu mai e nimic de facut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge