Adrian Păunescu – Marş de adio

By | 22 ianuarie, 2011

La muncă, derbedei, că trece anul
Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
Cristosul  mamii voastre de nemernici.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
Si i-aţi distrus averile şi steagul.
S-ajungem colonia de ocară
Care-şi  va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
V-aş desena cu acul, să vă sperii.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
Ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
Cum v-au putut părinţii voştri face?
Ce condimente le-au picat în spermă
De e trădarea voastră-atât de fermă ?
Aţi pus nenorocita voastră labă
Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
S-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
Aţi inventat examene severe,
Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba
Că-n nas mai marii v-au închis taraba.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
Actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,
Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,
Mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
Si nu albanizaţi această ţară .
Băgaţi viteză, că vă trece anul
Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
Decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
„La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Adrian Păunescu (6 iunie 1997, Dăbuleni)

Primită pe e-mail.

2 păreri la “Adrian Păunescu – Marş de adio

  1. baba yaga

    mare om Paunescu….
    poezia asta ar trebui printata de fiecare roman care lucreaza cu sau pe langa un xerox , fax si tapetata cladirea in care dorm parlamentarii tarii

  2. mannixg

    Si A. Vlahuta, acum 133 de ani, in 1881, cam tot la fel vedea conducatorii, liderii.

    Carmacii

    Din bordei de langa vatra unde sta nenorocirea
    Ca o straja neclintita ridicatu-mi-am privirea
    Sus, spre sfetnici, si vazut-am a lor fete luminoase,
    S-am vazut maimutaria, strambaturile gretoase
    Astor molii, astor ciocli, dezmatati copii ai spumei,
    Care-n aur vad, smintitii, sufletul si cinstea lumei,
    Inimi dogorate-n para poftei de-a se-navuti,
    Stand ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mputi.
    I-am vazut papusi gatite, tologiti in jeturi moi,
    Trantori, fara nici o grija, si straini de-orice nevoi,
    Rascolind in a lor cuget ale tarii maruntaie
    Si catand, nesocotitii, ca din trupul ei sa taie
    Partea ce-a mai ramas buna, membrul ce-a mai
    ramas teafar.
    Pieptul lor, plin de medalii, stralucea ca un luceafar.
    Dar innuntru sub medalii si sub hainele bogate
    Clocoteste-n oala carnei, otravita de pacate,
    La a negrelor lor pofte, la a infamiei para
    Clocoteste crima . . . . . . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    . . . . . . Stoarceti, stoarceti maduva din tara!
    Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate maini
    O sa pierdeti carma tarii s-or sa vina alti stapani.
    Deci, parjol si jaf! Opinca hoitul sa ramana os
    Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Voi, cucoane mari, avute, ce-n matasuri si-n dantele
    Va-nveliti a voastra carne, voi, ce-n cateva inele
    Purtati hrana ce lipseste unei jumatati de tara,
    Spuneti, nu cumva vrodata s-a-ntamplat sa vi se para
    Ca a voastre diamante se topesc si vi s-arata
    Ca atatea lacrimi curse dintr-o geana intristata?
    Vai, acele pietre scumpe ochi focosi sub geana serii
    Credeti voi ca sunt podoabe? Nu! sunt lacrimile tarii!
    Dar te-a-ncalecat de-acuma, cal, te du unde te mana
    Calaretul, o maimuta, care tine-n a ei mana
    Fraul tau a ta viata. Du-o unde vrea sa mearga!
    Cand uscatele-i calcaie bat in burta ta, alearga,
    Iar cand fraul tau il strange, de-ti trosnesc dintii din gura,
    Te opreste: sa rasufle vrea scarboasa pocitura.
    Vai, nenorocita tara, rele zile-ai mai ajuns!
    A lor gheare-nfipte-n pieptu-ti fara mila l-au strapuns
    Si-n bucati impart, infamii, carnea ta, avutul tau!
    Tot ce s-a gasit pe lume mai stricat, mai crud, mai rau,
    Asti nemernici fara suflet, fara nici un capatai,
    Tin a tale zile-n mana, s-a ta cinste sub calcai.
    Si calari pe tine, tara, se cred zei aceste bestii,
    Cum se cred ades copiii imparati calari pe trestii.
    Ei sunt mari si tari, si nu au nici rusine, nici sfiala
    Ca-ntr-o zi, poate, urmasii le vor cere socoteala
    De-a lor fapte. Ce le pasa? Lopatari, la carma tarii
    Sunt stapani pe vas, pe vanturi, si pe valurile marii!
    Si cand cugeti c-acesti trantori, asta haita de samsari
    Prin tertipuri si prin intrigi au ajuns puternici, mari,
    Si cand vezi pe-a vietii scara unde-au fost si unde sunt,
    Cand ii vezi cu ce mandrie, cu ce ochi semeti si crunt
    Privesc azi din inaltime spre norodul tavalit
    In mizeriile-n care ei, calaii, l-au trantit,
    Cand te uiti cum se rasfata, cum isi fac de cap miseii,
    Vai, incepi sa crezi ca-n ceruri adormit-au de mult zeii!
    S-apoi, dupa ce-au dat palme, si-au scuipat in fata tarii,
    Dupa ce-a-mbrancit poporul in prapastia pierzarii,
    Dupa ce n-a ramas lucru nebatjocorit de ei,
    Au curajul acesti oameni de nimic, acesti misei
    Au curaju-n fata lumii ca sa strige-n gura mare:
    Ne vrea tara! Ii vrea tara? Auziti nerusinare!
    Vai, de-ar fi pe voia tarii, stiti voi unde v-ati trezi!
    Intr-o ocna da! acolo oasele v-ar putrezi!
    Cum sa mai vedem in tara cinste, munca, propasire,
    Cand spoiala azi e totul, cand vezi ca prin lingusire
    Si fatarnicii, netotii, au ajuns asa departe!
    Cum sa-ti mai trudesti viata ca sa-nveti putina carte
    Cand te uiti ca-n asta tara, data prada celor rai,
    Inteleptii sunt victime, ticalosii sunt calai!
    Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ti masca, fa-te bland,
    Pleaca-ti fruntea ta cucernic, bate-ti pieptul tau strigand:
    Scumpa, draga Romanie, idolul vietii mele!
    Si cand vei fi Leu, pisica, scoate-ti ghearele din piele!
    Iata norma dupa care poti s-ajungi unde poftesti!
    S-apoi, ca sa n-ai mustrare, nici vreodata sa rosesti,
    Inainte de-a purcede pe-ale crimei negre cai,
    Cearca-ti sabia in gatul constiintei tale-ntai!
    Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!
    Ah, cumplit v-ati ras de lege si de cumpana dreptatii,
    Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfant pe lume!
    Peste veacuri departate vor pluti a voastre nume,
    Si vor spune ca sub soare n-au stat rai, calai, banditi,
    Nici atat de cruzi la suflet, nici atat de iscusiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge