Ieri am avut încă două examene, aşa că dis-de-dimineaţă, eram în holul facultăţii, la parter, aşteptând unul din cele două lifturi care urmau să mă ducă până la etajul 8, unde era sala de examen.

Aglomeraţie mare, studenţi agitaţi, cu pahare de cafea de la automat, aşteptând ca şi mine liftul. Aştept ce aştept, dar lifturile nu veneau, sau dacă ajungeau din întâmplare la parter, erau deja pline ochi. După câteva minute, a început să mi se pară suspect şi să-mi fac griji că voi întârzia la examen.

Am observat, împreună cu câţiva colegi, că lifturile se opreau la etajul 1 şi rămâneau acolo, sau porneau în sus, dar nu ajungeau aproape deloc la parter. Nu mi-a trebuit mult să-mi “pice fisa”, că băieţii şmecheri, urcau până la etajul 1 pe scări, apoi luau liftul de acolo şi urcau lejer mai departe, fără să le pese de fraierii care aşteptau la parter.

Aşa că am urcat şi noi la etajul 1 să ne luăm de nesimţiţii de acolo, dar, spre norocul lor, nu am găsit pe nimeni în flagrant.

Nu fac parte din categoria celor care ponegresc ceea ce este românesc, nu scriu “România” sau “român” cu doi de “r”, nu spun că mi-e ruşine că m-am născut aici, dar povestea asta mă face să mă gândesc la un fel de parşivenie care ne caracterizează, pe noi, sau spaţiul blacanic în care trăim. Parcă avem această plăcere de a-l înşela pe cel de lângă noi, de a da “ţepe”, pentru a ajunge mai în faţă şi a arăta că suntem mai şmecheri.

Related posts:

  1. Care-i şmecheria cu offroad-ul?
  2. Mizeria incredibilă din politica românească
  3. Gigi Becali şi mentalitatea tipic românească
  4. Înţelepciune pur românească
  5. Calul troian din economia românească