Poezie ardelenească

By | 21 martie, 2010

Mărturisire

– Apăi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe seară,
Vin cu tata în peţit!

– Înainte de-a mă cere,
Musai, dragu’ meu, să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere…
Nu vreu rostu’ să ţi-l stric!

S-o ’ntâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din Ştei.
Coboram pe firul apei,
Când m-am pomenit cu trei…

M-au ajuns la Fundătură,
Şi m-au dezbrăcat pe loc,
Şi mi-au pus năframa-n gură,
Şi tăţi tri ’şi bătură joc…

– Numa’ spune-mi-i degrabă,
Că pe tăţi îi trag prin şiş!
– Păi nu-i ştiu, Ioane dragă,
Era noapte, n-auzişi?…

O umblat şi bietu’ tata,
(Şi tu ştii că el nu bea),
Ba-ntr-o crâşmă, ba în alta,
Doar de o afla ceva…

Zile au trecut destule,
Şi nimica n-o aflat…
Da’ io zic că, după scule,
Nu-s de pe la noi din sat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge