Atunci când ideologia este o tâmpenie

By | 3 aprilie, 2010
Distribuie prietenilor!

Am citit un articol scris de domnul Dinu Patriciu, pe site-ul ziarului Adevărul. Scria acolo despre filosofia managementului corporatist, care la noi se bazează pe modelul turmei conduse de un ţap, măgar sau cioban, spre deosebire de modelele occidentale care se bazează pe modelul, „haitei”, al „stolului” sau al „caracatiţei” (lol).

Un comentator de pe forum vorbea şi despre un model de management folosit la un curs de la nemţi, în care se studia o haită formată din 9 lupi.

Toate acestea m-au dus cu gândul la ideologia liberală care susţine că mijloacele de producţie şi proprietatea trebuie să aparţină celor mai puternici, dotaţi, adaptaţi, inteligenţi, după modelul „selecţiei naturale”, postulat de Charles Darwin.

Concluzia mea este că ideologia după care se modelează un sistem social-economic-politic, poate fi o tâmpenie, să provoace multe nenorociri şi suferinţe şi cu toate astea modelul să fie aplicat, doar de dragul respectivei ideologii.

Mie mi se pare o aberaţie să organizezi şi să ierarhizezi o corporaţie, companie, sau instituţie luând ca model animalele. În primul rând că omenirea aspiră spre progres continuu şi civilizaţie, iar animalele se află sub noi, pe scara evoluţiei. A doua mare idioţenie este să compari oamenii cu oile, lupii sau caracatiţele. Dacă ar fi să ne luăm tot după Darwin, ar trebui cel mult să ne comparăm cu maimuţele şi prin urmare ar trebui să studiem comportamentul social al acestora, dacă vrem să ne inspirăm în domeniul managementului şi leadership-ului. Dacă am face acest lucru, am vedea că pe scara ierarhiei în grupurile de primate, cu cât eşti mai sus ai o responsabilitate mai mare în ceea ce priveşte protecţia şi siguranţa membrilor grupului. Mai mult, în cazul maimuţelor, predomină raporturile de cooperare şi afective şi mai puţin cele de putere.

2 păreri la “Atunci când ideologia este o tâmpenie

  1. Pingback: Tweets that mention Atunci cand ideologia este o tampenie | Dan Tănăsescu -- Topsy.com

  2. Pingback: Dinu Patriciu face din nou confuzii | Dan Tănăsescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge