Muma lui Boc cel mic

By | 29 decembrie, 2010

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
Chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,
Plânge şi suspină o bătrână mică,
Care are un fiu, cât un puştiulică.
Căci la guvernare fiul ei iubit,
A plecat aseară şi n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totuşi:
– Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit,
N-a mai mers Taromu’ şi n-am mai venit
Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier!
Căpi­tan e dânsu’, e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfărâma­tă.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.
– Ce spui tu, străine? Emil e departe,
Cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă, dar era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu!
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus, fiindcă omul chel,
Se joacă cu tine cum do­reşte el.
Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan!
Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe moş:
După tine vine Leana lu’ Cocoş.
Du-te la Bă­sescu, fă-i un ultim sluj,
Apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!

Primită pe e-mail.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge