Eram cu spatele şi nu am văzut incidentul

By | 18 aprilie, 2011

Aşa cum spuneam, ieri am vizitat noul Stadion Naţional cu ocazia “Zilei porţilor deschise”.  La intrare o coadă uriaşă, aglomeraţie, toată zona împânzită de maşini de poliţie, poliţişti comunitari, jandarmi, agenţi de pază…

Şi cum stăteam eu la acea coadă kilometrică, văd un papiţoi cu un BMW-eu care, prin toată vânzoleala aia de oameni, vrea să arate ce demaraj are maşina lui şi ce mare şmecher cocalar este el. Prin urmare, aproape că era să intre în plin într-un cetăţean aflat în raza de acţiune a bolidului, chiar când trecea prin dreptul unui grup de poliţişti. Prima reacţie a tipului agresat a fost să se ia după el şi probabil să îi zică vreo două, sau să încerce să-l dea jos din maşină, dar s-a răzgândit şi s-a dus la grupul de poliţişti să-i întrebe de ce nu au reacţionat, din moment ce au fost aduşi acolo ca să menţină ordinea.

Răspunsul unei doamne agente a fost prompt: „Eram cu spatele şi nu am văzut incidentul!“ După care şi-a văzut mai departe de discuţie, iar ciumpalacul cu BMW şi-a văzut şi el mai departe de drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge