Reflexele comuniste nu mor niciodată

By | 19 ianuarie, 2012

Îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută imediat după “loviluţia” din decembrie 1989, prin 1990 parcă, în timpul primelor mineriade. Atmosfera în Bucureşti semăna mult cu cea de acum.

Un vechi prieten se întorcea de la serviciu pe la 11 noaptea prin zona Gării de Nord. La un moment dat este acostat de vreo 2 indivizi, tunşi perie, solizi, cu alură sportivă şi îmbrăcaţi civil.

Fiind întrebat unde se duce, acesta le-a spus că merge acasă de la muncă. I-au cerut să se legitimeze şi uitându-se la numele din buletin, li s-a părut că acesta ar avea oarece rezonanţă ungurească. “Aha, deci eşti ungur, ai venit la Bucureşti să faci vandalisme!”

Aventura s-a încheiat cu o alergare prin parc câţiva pumni şi o rangă în picior, care au avut ca rezultat câteva coaste fisurate, o contuzie la picior şi un semn la arcadă, care cred că se mai vede şi azi. Măcar dacă idioţii s-ar fi uitat mai bine să vadă că amicul meu avea trecută pe actul de identitate o adresă de Bucureşti!

Când a venit vremea ca minerii (a se citi securişti cu lămpaşe îmbrăcaţi în salopetă) să degajeze Piaţa Revoluţiei de “golani”, criteriile de bază pentru selectarea candidaţilor la ciomăgeală au fost barba, părul lung şi ochelarii (de preferinţă cu ramă metalică), aceste detalii simbolizând intelectualul, deci duşmanul poporului.

Azi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Jandarmii lui Băsescu, în seara lui 15 ianuarie, au primit ordin să facă normă la reţineri, amenzi şi procese verbale, aşa că băieţii, plini de zel, au început să ridice lumea de pe străzi, fără să-i mai întrebe pe respectivii ghinionişti cum îi cheamă, sau să constate că au comis ceva ilegal.

Aşa se face că printre cei urcaţi în dube s-a numărat şi Augustus Costache, fost jurnalist la “Ziua” şi Radio “Contact”, acutalmente funcţionar public în aparatul de stat. Motivul? Are părul lung.

Deşi lucrează în sistemul de stat, Augustus Costache nu a renunţat la frizura sa cu care este cunoscut aproape de-o viaţă: pletele! Plete care l-au trimis direct în duba Jandarmeriei Române, aşa cum îi trimiteau pe vremuri Miliţia şi Securitatea pe cei cu plete.

Sursa: Cotidianul

De aici putem trage foarte uşor concluzia că, nici după 22 de ani de aşa-zisă democraţie, reflexele comuniste totalitare încă nu au dispărut.

O părere la “Reflexele comuniste nu mor niciodată

  1. Alex

    In primul rand, nu exista intelectuali, categorie in care ar trebui sa ma numar si eu. O inteleg pe fetitza lu Basel in buna parte, cred ca era ridiculizata de violenta simbolica pe care o are elita societatii fata de prostime. Complexele de superioritate sunt inzecit „justificate” cand insul se crede intelectual. Comunistii au impartit lumea in burghezi si proletari, in intelectuali si muncitori, dar segregatia asta fortata mereu a functionat in lume, opunand una/niste categorii alteia/altora.
    Practic intelectualilor ca si categorie li se imputa o superioritate pe care multi n-o manifesta. Ce-i drept multi dintre ei folosesc limbajul ca forma de impunere simbolica-vezi la teveu neologisme fortate, aduse in engleza de-am boulea.
    Cine sunt cei mai exploatabili? Marginalii, exclusii, defavorizatii, care parca au aproape toata societatea impotriva lor, si mi se pare logic sa aiba o boala cu intelectualii. Era sa-mi iau smardoiala din cauza unor rame metalice. Strigau Ba ochelaru’!:) Fenomenul asta e peste tot in lume, si ies bani buni pe seama lui.
    Meseriasii au si ei „contramasura” lor, jargoanele profesionale. Ermetismul jargoanelor profesionale si a argoului, in genere, se opune discursului ermetic elitist, observat de toti la analistii politici, politologi bla bla.
    In ansamblu, functioneaza in continuare schema: fa-i dependenti, creeaza-le probleme, incat sa nu fie in stare sa scape de tine; altfel nu s-ar descurca singuri. Totul se reduce, rezuma la educatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge