O problemă nu vine niciodată singură

By | 23 septembrie, 2010
Distribuie prietenilor!

Săptămâna aceasta am reuşit în sfârşit să ajung la dentist. După ce am amânat problema până prin iulie-august, m-am trezit că dentistul este în concediu aşa că a trebuit să o mai amân încă o lună. Odată intrat în joc a trebuit să merg să fac şi o radiografie, aşa că am început să bag mâna tot mai adânc în buzunar pe aceste vremuri dureroase de criză.

Azi dimineaţă am avut o nouă surpriză. De vreo trei zile RADET face nişte remedieri la un bloc din apropiere. Culmea e că este vorba de aceeaşi remediere, în acelaşi loc, cam în fiecare an. În locul lor eu nu aş mai astupa groapa; i-a face un capac ca să pot intra acolo de câte ori e nevoie.

Azi dimineaţă, aşa cum spuneam, remedierea a fost terminată şi RADET a pornit din nou apa caldă. Apă care era aşa de caldă şi cu presiune aşa de mare, că mi s-a spart o ţeavă de la baie. Problema trebuia remediată urgent, deoarce riscam să fac ceva inundaţie pe la vecini.

Aşa am descoperit că rezultatul defecţiunii se datora lucrului de mântuială pe care îl făcuseră cei de la firma de apometre, care montaseră ţevi de pexal îndoite şi încălzite la foc, lucru care nu se prea face, deoarece acesta crapă în timp. Prin urmare a trebuit să cumpăr mai multe racorduri şi coturi, atât pentru apa caldă cât şi pentru apa rece, plus un metru de pexal.

Apoi, după ce a fost pornită din nou apa de la subsolul blocului, a început să curgă şi de la apometre, care aveau garniturile uzate. Când instalatorul a încercat să le demonteze fiind nevoit sp rupă şi sigiliile de la ele, a constatat că erau aşa de tare strânse (de cineva care făcuse mai demult o reparaţie) încât era aproape imposibil să le mai desfaci.

Mă rog, în final a trebuit să cumpăr şi garnituri noi, să pun şi sigilii noi la apometre şi am pierdut şi o jumătate de zi cu toată această poveste, care m-a costat ceva bani.

De aceea confirm încă o dată zicala, care spune că o problemă nu vine niciodată singură…

O părere la “O problemă nu vine niciodată singură

  1. Pingback: O problemă nu vine niciodată singură - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge