Despre conceptul de opoziţie controlată am mai amintit atunci când am dat un citat din Lenin. La modul cel mai simplu, aceasta înseamnă că atât „băieţii răi”, cât şi „băieţii buni” slujesc la acelaşi stăpân, ei fiind de fapt doar nişte actori care interpretează un scenariu scris de păpuşarii din umbră. Scopul este evident acela de a păcăli şi de a amăgi masele naive să creadă că există şi cineva care este de partea lor şi le apără interesele.
Chiar şi la noi în România asistăm de mulţi ani la astfel de manipulări, făcute sub masca democraţiei şi a pluripartidismului. Ultima scenetă naţională este aceea a războiului dintre Ponta şi Băsescu şi între USL şi PDL. În viaţa de zi cu zi, ei par duşmani de moarte şi fiecare pretinde că luptă pentru binele poporului, dar atunci când avem de-a face cu „indicaţiile preţioase” venite de la FMI şi UE, absolut toată lumea joacă hora frăţiei (coabitează) şi ia poziţia „ghiocel” în faţa stăpânilor adevăraţi ai României.
Dar cred că Henry Makow explică asta mult mai bine în una din cărţile sale recente.
Să echivalezi Noua Ordine Mondială, cu sionismul este incorect. Sionismul este doar un braţ al cleştelui NOM, celălalt este opoziţia la sionism, reprezentată de Putin al Rusiei şi Ahmadinejad al Iranului. Clanul Rothschild le controlează pe amândouă prin MI-6.
Această dialectică o succede pe cea nazist-comunistă din Al Doilea Război Mondial. Nu poţi avea un Al Treilea Război Mondial, decât dacă ai două tabere. De data aceasta, Putin şi Ahmadinejad au fost prezentaţi ca apărători ai naţiunii şi religiei. Dar nu vă lăsaţi pacăliţi. Acesta este modus operandi al clanului Rothschild. Ei simulează de obicei opoziţia sau pretind că luptă ei înşişi. (Citiţi Protocoalele 12 şi 17 pentru exemple). În acest fel, ei pot iniţia conflicte profitabile şi orchestra rezultatul. Războaiele ne ţin în afara echilibrului şi în imposibilitatea de a aborda problema reală. În acest timp plebea idealistă luptă şi moare pentru o „cauză”.
Henry Makow – „Illuminati 2: Deceit and Seduction” (2010), pag. 72
nu cred ca ei controleaza absolut totul,Iran Rusia china tarile din america latina si tari pe care mass-media le considera totalitare si ‘nedemocratice’ care nici nu vor sa aiba relatii cu SUA si UE nu cred ca sunt controlate,se incearca in mod brutal asta,uita-te Dane de ex Venezuela,o tara cu resruse imense de petrol,l-au infectat deja de cancer pe hugo chavez,pe presedintele argentinei la fel dar a scapat usor,si pe multi alti presedinti care sunt impotriva politicii SUA sunt persectutati astfel incat sa nu afle opinia publica,ei controleaza majoritatea domeniilor dar nu tot