Califul şi diavolul

By | 11 august, 2010

Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit. Într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:

-Măria Ta, scoală-te, că întârzii de la ceasul de rugăciune!
-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat.
-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.
-Nu-mi vine a crede… Tu eşti un om cu gânduri ascunse… Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul (sentimentul), căinţa (contemplarea ), căldura (glasul inimii) şi lacrimile (emoţia). Din rugăciunea ta lipseşte puterea (trăirea). Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întârzia ceasul rugăciunii. Când se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva. în inima lui se va aprinde o mare părere de rău… Va începe să se roage cu duh (sentiment), cu căldură (glasul inimii) şi cu lacrimi (emoţii) fierbinţi de căinţă (contemplare), iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem”. Astfel judecându-ne – încheie diavolul – iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere (trăire).

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut…. iar califul abia acum se trezise la rugăciunea cea vie (lucrătoare).

Notă: Am primit această povestioară pe e-mail. Mi se pare plină de profunzime şi învăţături folositoare. Dar mai ales, ea este utilă tuturor credincioşilor, nu numai celor aparţinând religiei musulmane.

2 păreri la “Califul şi diavolul

  1. Pingback: Califul şi diavolul - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge