Al Treilea Război Mondial, pe 11 noiembrie?

By | 11 octombrie, 2010

Mai multe publicaţii online, printre care se numără Adevărul, România Liberă şi Realitatea, au publicat azi o ştire conform căreia Al Treilea Război Mondial, sau oricum, un mare conflict, ar putea izbucni pe data de 11 noiembrie.

Ştirea este puţin trasă de păr, deoarece se bazează pe predicţiile celebrei prezicătoare Vanga, după care conflagraţia mondială ar începe în luna noiembrie 2010 (fără să specifice ziua), catrenele lui Nostradamus, care spun că Al Treilea Război Mondial va începe pe 11 noiembrie (fără să specifice anul) şi predicţiile web-boţilor care analizează informaţia care circulă pe Internet şi sugerează ca interval pentru producerea evenimentului  8 – 11 noiembrie, acest an.

Dacă e să analizăm data de 11 noiembrie 2010 (11.11.2010), din punct de vedere numerologic,  avem de-a face cu o zi tensionată, datorită prezenţei de două ori a numărului 11 (dominaţie, tensiune, nervozitate, dezechilibru). Dar să nu uităm că data de 11 noiembrie, apare în fiecare an, iar anul trecut, pe 11.11.2009, cifra 11 a fost prezentă de 3 ori (9 + 2 = 11, în cifra anului) şi cu toate acestea nu au fost incidente majore la acea dată.

Din punct de vedere astrologic trecem de ceva timp printr-o situaţie tensionată care a avut un maxim în luna septembrie, dar, cu toate acestea, data de 11 noiembrie nu mi se pare a avea o configuraţie astrală mult mai tensionată ca a altor zile din acest an, ba dimpotrivă, aş zice chiar că este o zi destul de bună!

11 nov 2010

Astrogramă 11 noiembrie 2010

Deci până la urmă, va fi război, sau nu? Eu zic să nu ne grăbim cu presupunerile, deoarece, evenimentele de mare importanţă pentru soarta omenirii, nu se pot prezice cu exactitate fără a avea un număr foarte mare de elemente care trebuie luate în calcul, atunci când facem o predicţie. Cel mai bine e să lăsăm timpul să ne arate adevărul. 🙂

4 păreri la “Al Treilea Război Mondial, pe 11 noiembrie?

  1. Pingback: Fenomenul 11:11 | Dan Tănăsescu

  2. tanase marian

    excelentei sale domnului dan tanasescu cu respect , au mai ramas deja putine zile de parcurs pana la evenmentul an cauza,. sa nu uitam ansa ca el a fost prezis de o personalitate verificata an istorie ,,vanga,,……….. fealtfel si celalalt subiect 2012 este demn de a fi luat an seama acela esteun fenomen cosmic an sine,.2012,……… scuze excelenta pentru scrisuldificil,,nu agramat,, am o disfunctie neurologica datorita unui,,a. v. c. ,, petrcut acum sase ani si la care un medic colonel de la dpitalul m. i. mia spus fara sa se apropie de mine,,ala daca are creierul inflamat vine altadata,,……… untcalos care a pozat antr o clona sinistra a dr. mengele criminalul nazist an serie al istoriei,…………….eu observ excelenta ca traimantr o lume murdara sunt entitati si murdare care aduc o energie negativa asupra romanie,,metefizic discutand aceasta,.va fi necesara o situatie de purificare la nivelul romaniei, peste tot an media se vorbeste urat, dau un simpluexemplu dar sunt sute zilnic de pilda un anume,,c. v. t. ,, si europarlamentar spunea relativ recent ca el stie 11 limbi straine ca peste cateva secunde sa vorbeasca urat ca un puscarias sadea,………….. un al mizerabil care nu merita un nume a ampanzit capitala cu cosuri de gunoi cu aspect de clopot divin vorbind si el ca un puscarias,……… nu s a gandit dementul bolnav ca ansasi creatorulal va antreba antr o zi ca si pe toti dealtfel de ce si bate joc de numele sau,……………..daca studiati astrologia stiti desigue si metafizica cuvintele cu vibratie negativa aduc mult rau an mediul cotidiam,. excelenta multumesc pentru permisivitate cu respect domnule,……..

  3. tanase marian

    excelenta,.cu respect o mica adaugire la anscrisul meu ,,nu sunt sectant desi si asta se poate post89 eu nu l percep pe dumnezeu ca pe un mosulet care ne bate pe umar cand gresim ci ca pe creatorul universului,.sic volo nihil sine deo,………

  4. tanase marian

    excelenta decelati va notiunea de ,, rezonanta infinitezimala,, desfasurati o si vom antelege totul,an ce a ce priveste existenta noastra ca oameni,…………………….notiunea a fost dezvoltata de o doamna astrolog la origine american care o descrie ca fiind relaria noastra an acest univers de fapt cu universulapropiat,andepartat si foarte andepartat,.cu respect domnule multa sanatate,.nihil sine deo, ,….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.