Piaţa Obor Reloaded 2010

By | 12 octombrie, 2010

Astăzi am fost pentru prima oară la Obor, de când s-a deschis noua piaţă-mall, numită acum „Piaţa Obor 2010”. Tarabele şi chioşcurile comercianţilor au fost mutate de pe locul unde erau amplasate provizoriu, o parte în noua piaţă, o altă parte, în special cea care vindea produse nealimentare, într-un ţarc împrejmuit cu grad din tablă, în care se poate intra numai din vechea Hală Obor.

Locul eliberat a fost transformat în parcare, cu barieră şi păzită de agenţi şi poliţişti comunitari. Cu toate că uniformele sunt prezente la tot pasul, ţiganii îşi văd în continuare de treburi la câţiva paşi de oamenii legii. Din 3 în 3 metri auzeam câte o voce care îmi şoptea de pe marginea drumului: „Am vaisroi roşu, am vaisroi roşu!” Cred că era vorba de ţigări, dacă nu mă înşel.

Am trecut puţin şi prin noua piaţă, dar nu am fost prea tare impresionat. Ce am văzut nu aduce mult faţă de ce era înainte. În afară de nişte tarabe mai noi, nişte afişe şi câteva sute de tone de beton marca Popoviciu, deasupra capului şi în buncărul subteran, care va servi drept parcare, nu am văzut nimic deosebit. Nimic menit să justifice un proiect de aproape 120 de milioane de euro. Să trăiască dom’ Onţanu, că mare boier este! Hai noroc şi la mai mare!

4 păreri la “Piaţa Obor Reloaded 2010

  1. Pingback: Piaţa Obor Reloaded 2010 - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Nosce

    o mica remarca:
    proiectul de aproape 120 de milioane de euro este de fapt 14 mil si faza tare e ca se va face in continuarea pietei un mall care va costa in jur de 100 mil.
    M-am saturat sa citesc prostii de genul ca piata asta a costat ba 117 mil, 120 nu de alceva dar da piata imobiliara peste cap cu valori de genul asta 7000/mp :)))
    respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge