Stilul românesc

By | 12 februarie, 2011

Astăzi am ieşit puţin prin oraş cu treburi. În urma experimentelor mele cu unde cerebrale, mantre, meditaţii şi alte chestii de programare mentală am adunat ceva materiale audio editate, pe care vreau să le păstrez în format necomprimat. Aşa că am plecat să cumpăr nişte blancuri de CD-ROM.

M-am dus mai întâi undeva în zona Lipscani într-un loc pe care îl ştiu de mulţi ani, unde găseşti ce-ţi trebuie la preţuri mai decente. Când am ajuns era închis. Mă uit la program, scrie că e deschis până la ora 14:00. Mă uit la ceas, era ora 12:50! Asta nu am putut niciodată să înţeleg la comercianţii din România; dacă este program până la 14 înseamnă că la ora 14 fix iese pe uşă ultimul client, nu-i normal aşa?!

Nu m-am pierdut cu firea (deşi este sâmbătă şi era deja destul de târziu) şi am luat tramvaiul 21 până la Bucur Obor. Acolo ştiam eu încă un loc unde se găsesc blancuri, memorii flash şi alte chestii la preţuri ceva mai mici. După ce m-am învârtit cam un sfert de oră prin locul din magazin unde ştiam că se află standul respectiv, am văzut un afiş pe care scria că „magazinul” (sic) s-a mutat în aripa Colentina la intrarea 4. Eu şi aşa mă rătăcesc de fiecare dată când intru în Bucur Obor, aşa că de unde dracu’ să mai ştiu şi unde este aripa Colentina şi intrarea 4?

Am reuşit totuşi să găsesc locul respectiv, ieşind din magazin şi urmărind numerele de la fiecare intrare în parte, dar din păcate nu am reuşit să găsesc standul cu CD-uri. A descoperit touşi un altul, care avea exact ce doream eu. Mă aşez la rând. În faţa mea era chiar el, domnul Ţăran, la vreo 50 – 60 de ani şi voia să cumpere un cablu USB. După ce l-a pus pe vânzător să-i arate cablul şi să-i demonstreze pe înţelesul lui că este vorba de un cablu USeBe şi nu altceva, vânzătorul tocmai se pregătea să încaseze banii şi să-i înregisreze la casă, când sună telefonul mobil al domnului Ţăran. Aceasta răspunde şi începe să vorbească tare (ca un ţăran) uitând că mai trebuie să şi plătească.

Nevastă-sa, care era lângă el, îl apostrofează: „Hai plăteşte odată, că aşteaptă lumea la rând!” Domnul Ţăran nici nu se sinchiseşte, el are de vorbit treburi importante. Văzând că bărbatul ei nu are de gând să încheie convorbirea telefonică, femeia achită şi îl trage de mânecă după ea, ca să elibereze zona. Domnul Ţăran o urmează, continuând să vorbească netulburat la mobil.

Nu apuc bine să trag aer în piept şi să spun ce doresc, că un individ din spatele meu mi-o ia înainte asaltându-l pe vânzător cu o serie de întrebări. M-am întors spre individ şi i-am spus să aibă răbdare până termin eu. Acesta fără să spună un cuvânt se întoarce cu spatele şi pleacă. Am aflat că venea deseori pe acolo şi punea tot felul de întrebări fără să ţină cont de cei de la rând, şi de fiecare dată nu cumpăra nimic.

Am luat ce mi-a trebuit, am achitat şi am plecat spre casă, convins, încă o dată, că stilul nostru românesc este cu totul şi cu totul special. 🙂

O părere la “Stilul românesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge