China aduce în 2012 „Apocalipsa banilor”

By | 1 iunie, 2011

Iată că, pe lângă numeroasele “apocalipse” proorocite în mass-media, legate de anul fatidic 2012, a mai apărut una: apocalipsa banilor.

Un tsunami financiar este pe cale să lovească pieţele de capital. China este gata să „exporte” inflaţie la pachet către restul lumii, într-un proces care va semăna cu prăbuşirea pieselor de domino, prima dintre ele fiind deja la pământ. Potrivit unui studiu complex făcut de “Societe Generale”, care are titlul „Domino-ul chinez a căzut”, analiştii scot în evidenţă cele trei „piese de domino” ale inflaţiei chineze în sistemul de export.

1. Inflaţia internă: Orientarea consumeristă pe care o are în vedere China se traduce printr-o cerere crescută în piaţa internă. Astfel, preţurile sunt în continuă creştere, deoarece oferta rămâne constantă. Acest lucru se întamplă deja.

2. China exportă inflaţie: „Această dinamică pare la fel de inevitabilă precum gravitaţia”. Cererea crescută de petrol şi metale feroase a Chinei a cauzat creşterea preţurilor pe aceste pieţe. Ca o reacţie în lanţ, acelaşi lucru se întamplă şi pe piaţa bumbacului şi a alimentelor. Efectele au fost „transferate” pieţelor occidentale, precum SUA, însă unda de şoc va fi resimţită cu adevarat în 2012. Acest proces este în curs de desfăşurare.

3. Şocul cererii din China. Procesul de echilibrare economică a ţării pe termen va genera o creştere permanentă a cererii la nivel planetar. Oferta este limitată şi va dura până îşi va mai reveni, acest lucru va limita posibilitatea lumii de a face faţă acestei creşteri a cererii. Acest proces a început deja.

Între timp, cele mai mari două grupuri financiare din Rusia se arată interesate de activele băncilor occidentale din Europa Centrală şi de Sud-Est. Una dintre ele a cooptat în consiliul de administraţie un fost preşedinte al “Unicredit”, liderul zonal.

Rubla rusească şi-ar putea recâştiga strălucirea de altă dată în ţările Europei Centrale şi de Est. Cel puţin aşa speră şefii celor mai mari două bănci din Rusia, Sberbank şi VTB. Intrarea capitalului rus pe pieţele bancare din ţările cu economii emergente se va produce pe fondul greutăţilor cu care se confruntă marile grupuri austriece şi italiene care domină sistemele bancare din zonă. ”

Băncile ruseşti se orientează să facă achiziţii în estul şi centrul Europei, profitând de slăbiciunea persistentă a unor instituţii occidentale pe fondul crizei financiare”, arată Financial Times. „Ne vom dezvolta organic însă atunci când va apărea o ocazie bună vom cumpăra”, spune Andrei Kostin, directorul executiv al VTB, a doua instituţie financiară ca mărime din Rusia. Atât Sberbank cât şi VTB au ca acţionar majoritar statul rus. Pe de altă parte, cele două bănci recunosc faptul că istoria Rusiei face dificilă extinderea în anumite ţări din Europa de Est, în special în Polonia.

Sursa: Agentia.org

Oare de ce nu se spun mai multe despre Statele Unite, care au o datorie publică astronomică pe care o exportă prin crize financiare în întreaga lume şi o economie bazată mai mult pe industrie de război şi speculaţii financiare.

De asemenea e bine de luat în calcul şi faptul că succesul economic al Chinei se bazează în special pe mâna de lucru foarte ieftină, exploatată masiv de corporaţiile transnaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.