Clive R. Boddy, fost profesor la Şcoala de Afaceri Nottingham din cadrul Universităţii Trent din Nottingham, spune că psihopaţii sunt acei 1% “oameni care, probabil din cauza unor factori fizici legaţi de conectivitate cerebrală şi de chimia anormală a creierului au un deficit de “conştiinţă, au emoţii puţine şi afişează o incapacitate de a avea orice sentimente, simpatie sau empatie pentru alte persoane.”
Într-un număr recent din Journal of Business Ethics, fostul profesor universitar de la Nottingham Business School scrie că asemenea oameni sunt “extraordinar de reci, mult mai calculaţi şi cruzi faţă de alţii decât majoritatea oamenilor şi, prin urmare, reprezintă un pericol pentru companiile în care lucrează şi pentru societate”. Psihopaţii, susţine Boddy, se folosesc de natura relativ haotică a corporaţiilor moderne, care include schimbările rapide şi reînnoirile constante de personal, şi urcă în top în aceste condiţii printr-o combinaţie de şarm şi carismă, ceea ce le face comportamentul invizibil şi îi face să pară normali şi chiar să fie lideri ideali.
În ceea ce priveşte Wall Street, un mediu foarte dinamic, caracterizat de schimbări rapide, problemele au început în momentul în care aceşti oameni şarmanţi au ajuns la cârma unor instituţii financiare importante şi au reuşit să influenţeze climatul moral al întregii organizaţii pentru a dobândi o putere considerabilă. Ei sunt cei care au cauzat în mare măsură, în opinia fostului cadru universitar, criza financiară pentru că au urmărit doar să se îmbogăţească şi să fie proslăviţi, ceea ce a dus la îndepărtarea de conceptul învechit noblesse oblige, de egalitate şi corectitudine, de responsabilitate socială din partea corporaţiilor.
Transformările profunde prin care au trecut Statele Unite ale Americii în ultimul deceniu, atentatele de pe 11 septembrie 2001, criza financiară din 2008 şi evoluţiile în plan social, economic şi politic, care au rezultat care reacţie la aceste evenimente, au dus în final la o situaţie care seamănă izbitor cu cea din Germania nazistă a anilor ’20.
1. Datorii de război năucitoare.
2. Deficit bugetar fără precedent.
3. Creşterea ratei şomajului, la nivelul, sau aproape de nivelul depresiei economice.
4. Creşterea în amploare a protestelor reprimate violent de forţele de poliţie.
5. Eliminarea virtuală a clasei de mijloc pe măsură ce zeci de milioane de oameni ajung în sărăcie şi rămân fără adăpost.
6. Adoptarea de noi legi draconice pentru a elimina toate libertăţile civile.
7. Construirea rapidă de noi închisori şi lagăre de concentrare.
8. Creşterea masivă a forţelor de poliţie şi a punctelor de control intern.
9. Crearea unei clase superioare de elită către care curg aproape toţi banii.
10. Preluarea de către elita claselor superioare a procesulului politic, a tuturor politicienilor şi a partidelor politice.
Oare această viitoare Americă nazistă va fi cea care va declanşa un al treilea război mondial? Acesta să fie planul Elitelor de instaurare a Guvernului Mondial?!
A intrat deja în folclor faptul că grecii ar fi un popor puturos, cu oameni care se scoală târziu şi pierd vremea pe la terase, sau se prăjesc toată ziua la soare. Asta cu atât mai mult de când povestea cu falimentul Greciei şi cu salvarea ei de către Uniunea Europeană.
Iată însă că după datele făcute publice de organizaţia OECD, care grupează economiile de piaţă cele mai dezvoltate din ţările democratice, pentru anul 2010, grecii ar avea mai multe ore lucrate decât alte ţări considerate mai harnice şi mai avansate economic, precum Germania, SUA, Canada sau Norvegia. Astfel, în timp de grecii au 869 de ore lucrate pe cap de locuitor, americanii au 797, iar nemţii doar 707 de ore lucrate pe cap de locuitor!
În schimb, aceste ţări au cunoscut o dezvoltare economică mai mare decât cea a Greciei, datorită productivităţii mai mari.
Mă întreb, oare pe ce loc se situează România în astfel de clasamente, atât referitor la numărul de ore lucrate raportate la numărul de locuitori, cât şi la capitolul productivitate?
Dar având în vedere că mulţi români lucrează în străinătate, s-ar putea ca ei să contribuie la productivitatea şi progresul ţărilor respective, nu la cele ale României!
Ori de câte ori auzim de “crize ale datoriei suverane” – fie în Mexic în 1997, Brazilia 1999, în Argentina mea natală în 2001 / 2002, sau astăzi în Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda şi (în curând) în Marea Britanie, Franţa, sau Statele Unite – ceea ce înseamnă de fapt este că guvernele nu mai pot colecta suficient din taxe de la cetăţeni pentru a plăti dobânzile şi capitalul împrumutat, care este în cea mai mare parte în mâinile instituţiilor bancare private.
Adrian Salbuchi – fondator al Mişcării pentru a Doua Republică Argentina
Sunt UE şi euro în criză? Ce trebuie să facem? Ce putem face? UE planifică o nouă lege fundamentală, Tratatul de instituire a aşa-zisului Mecanism European de Stabilitate financiară (ESM) a datoriilor Uniunii. Proiectul de lege pentru ESM urmează acum să fie examinat de reprezentanţii din Parlament.
Art. 8 Capitalul social este de 700 de miliarde de euro.
Mă întreb, de ce, de fapt, 700 de miliarde? De unde provine această sumă? Cine şi pe ce bază a calculat-o?
Art. 9.3 (Statele) Membrele ESM prin prezenta se angajează în mod irevocabil şi necondiţionat să plătească la cerere, orice solicitare de capital făcută către ele … care urmează să fie plătită în decurs de 7 zile de la primirea solicitării.
Nu mai întreb nimic. Am înţeles. În cazul în care ESM solicită, atunci lucrurile trebuie să meargă repede. Într-adevăr, şapte zile, ceea ce înseamnă că, cu întârzierile obişnuite în transferurile bancare, noi trebuie să completăm cec-ul în termen de patru zile. Asta este fezabil. Dar aşa ca fapt divers,ce înseamnă “necondiţionată” şi “irevocabilă”? (Adică) Atunci când este ales un parlament nou care poate că nu ar dori să mai transfere aceste fonduri? El nu mai poate decide (asupra acestei chestiuni)?
Art. 10.1 Consiliul guvernatorilor poate decide să modifice capitalul social autorizat şi să modifice articolul 8… în consecinţă.
Mă întreb, cum aşa? 700 miliarde sunt doar începutul? Deci, ESM poate solicita mai mult atunci când doresc. Nelimitat. Şi noi suntem apoi obligaţi să plătim, în conformitate cu articolul 9 – irevocabil şi necondiţionat?
Art. 27.2 ESM trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu pentru a fi parte la procedurile legale; şi
Art. 27.3 Proprietatea, fondurile si activele ESM se bucură de imunitate în faţa oricărei forme de procedură judiciară…
Mă întreb, ESM îi poate acuza pe alţii, dar nu pot să fie ei înşişi acuzaţi?
Art. 27.4 Proprietatea, finanţarea şi activele ESM trebuie să fie imune la percheziţie, rechiziţie, confiscare, expropriere sau orice altă formă de sechestru, luare sau blocare prin acţiuni ale executivului, judiciare, administrative sau legislative.
Mă întreb, „imune la intervenţiile instanţelor judecătoreşti“? Am menţionat deja chiar mai înainte. Dar, de asemenea, guvernele noastre, administraţiile noastre şi legile noastre democratice, sunt toate fără nici un drept şi nu s-ar putea împotrivi ESM? Este într-adevăr foarte puternic, acest ESM!
Art. 30.1 Guvernatorii, vice-guvernatorii, directorii, sub-directorii şi alţi membri ai personalului se bucură de imunitate de jurisdicţie cu privire la acţiunile lor şi se bucură de inviolabilitate în ceea ce priveşte actele şi documentele lor oficiale.
Mă întreb, şi cei care participă acolo sunt inviolabili? Nu au nicio responsabilitate? Faţă de nimeni? Şi, prin “documente inviolabile” trebuie să înţelegem că nu avem voie să le deteriorăm sau că nu este voie nici chiar să le citim?
- O nouă autoritate căreia trebuie să i se transfere fonduri nelimitate în termen de şapte zile, ori de câte ori ne-o cere;
- Autoritatea ne poate acuza, noi nu o putem acuza însă;
- Toţi membrii beneficiază de imunitate;
- Nici o lege nu se aplică;
- Nici un guvern nu poate face nimic;
- Administraţiile de stat europene sunt subordonate unei instituţii care nici măcar nu a fost aleasă;
Acesta este viitorul Europei? Aceasta este noua UE? O Europă fără democraţii suverane? Vreţi asta?
Dacă nu vreţi, trimiteţi un e-mail-petiţie la reprezentanţii dvs. acum.
Pentru Germania, prin intermediul Abgeordneten-Check.de
În ultimii 5 ani numărul cetăţenilor americani care au fost nevoiţi să se mute în tabere de corturi a crescut tot mai mult. Mulţi dintre ei şi-au pierdut locurile de muncă şi, din cauza datoriilor, au rămas fără case.
Taberele de corturi au împânzit America şi deşi ele sunt desfiinţate adesea de autorităţi numărul celor care trăiesc în aceste condiţii s-a triplat.
Americanii aflaţi în această situaţie, cei mai mulţi dintre ei, consideră că de vină este criza şi chinezii care le-au furat locurile de muncă, ca urmare a migrării corporaţiilor către zonele asiatice.
Numai că această stare deplorabilă a societăţii americane scoate la iveală latura inumană a sistemului capitalist aflat în disoluţie, care pune mai presus interesele capitalului şi al corporaţiilor faţă de interesele şi nevoile fundamentale ale oamenilor.
Scriitorul, jurnalistul şi analistul politic american Webster G. Tarpley, cunoscut ca un vechi cercetător al teoriilor conspiraţiei, vorbeşte într-o apariţie laPress TV despre rolul guvernului şi sistemului bancar american în declanşarea crizei europene şi scopurile urmărite de acestea.
În opinia sa, criza financiară din Europa este rezultatul atacului guvernelor american şi britanic asupra monedei euro cu scopul de a recâştiga încrederea în dolar şi lira sterlină, care au suferit de pe urma planului de salvare a băncilor falimentare din sistemul financiar anglo-saxon, în urma crizei din 2008.
Ceea ce au făcut băncile americane şi guvernul SUA în ultimele zile a fost să creeze o stare de panică în Europa care să determine deponenţii băncilor comerciale europene să se orienteze către dolar sau alte valute. Prin prăbuşirea monedei euro se urmăreşte o depresie economică în Europa, care are ca scop final o criză economică globală.
Trapley mai spune că Marea Britanie nu a fost niciodată un membru onest al Uniunii Europene, rolul său fiind acela de a sabota interesele Uniunii, adică este de fapt un „cal troian”, menit să servească interesele speculatorilor din „City of London”, zona autonomă din inima Londrei care reprezintă centrul financiar mondial.
Am să vă explic care este, după cum am înţeles eu, schema prin care, chipurile, zona euro şi stabilitatea Uniunii Europene vor fi salvate.
După ce am înghiţit cu toţii gogoaşa uriaşă cu criza europeană a datoriilor suverane şi prăbuşirea iminentă a monedei euro (fără să ni se explice exact ce înseamnă asta) şi această gogoaşă a fost umflată enorm de mass-media, a urmat Summit-ul UE în urma căruia s-a adoptat planul de „salvare” a zonei euro.
Acest plan este însă o uriaşă schemă de fraudare a statelor europene, o inginerie financiară, menită să salveze în realitate nu Europa şi moneda euro, ci sistemul financiar american care stă să se prăbuşească.
În urma reuniunii Consiliului European de la Bruxelles s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde – contribuţie a statelor non-euro.
Mecanismul financiar pentru salvarea euro ar fi cam următorul: băncile naţionale ale statelor membre vor furniza bani Băncii Centrale Europene, care îi va trimite mai departe la FMI, pentru ca acesta să împrumute apoi, bineînţeles cu dobândă, statele UE cu probleme.
Asta se întâmplă deoarece, conform legii, băncile naţionale (cum ar fi BNR de exemplu) nu au voie să susţină bugetele statelor şi conform aceluiaşi principiu, probabil nici Banca Centrală Europeană, care din întâmplare este şi cea care tipăreşte moneda euro, nu are voie să administreze fondul de salvare al Europei, deci trebuie să-l paseze unei instituţii financiare cu sediul la Washington.
Ca să facem o comparaţie, să ne imaginăm că un bloc are restanţe la întreţinere şi asociaţia de proprietari, în loc să creeze un fond de siguranţă din care să plătească facturile, strânge banii de la fiecare locatar în parte şi îi dă pe toţi lui nea Vasile care e cămătar, pentru ca acesta să împrumute fiecare proprietar de aparament care are restanţe, bineînţeles cu o dobândă consistentă. Cam aşa e şi cu aşa-zisa salvare a Europei!
Este clar că avem de-a face cu o schemă financiară, menită să recapitalizeze sistemul financiar global ce are centrul de comandă în SUA şi Marea Britanie. Poate aţi observat până acum că englezii, deşi fac parte din UE s-au ţinut mereu departe de clubul fraierilor, numit „zona euro”. Scopul acestei manevre este evident creşterea controlului exercitat de Oculta Financiară Mondială, asupra sistemului bancar european şi al statelor membre UE.
Ca dovadă în plus că aşa este stă şi faptul că înainte de Summit-ul UE, a avut loc la Washington Summit-ul UE – SUA, unde preşedintele Uninunii Europene, Herman Van Rompuy a fost informat de punerea în aplicare a acestei inginerii de aşa-zisă salvare a stabilităţii Europei. La aceasta mai putem adăuga şi zelul lui Traian Băsescu în susţinerea acestor măsuri, stabilite la Bruxelles, având în vedere că preşedintele României este un admirator şi un slujitor devotat până la sacrificiu al „Marelui Licurici”.
Titlul original de pe burtiera de la RTV, era “România plăteşte, românii decontează”, dar având în vedere că azi, în multe privinţe, România înseamnă Băsescu, am considerat că e mai potrivit să spun aşa.
România este de fapt Băsescu, pentru că acesta ia decizii în numele ţării fără să se consulte cu nimeni şi pune în pericol soarta a milioane de români, acţionând numai după ureche şi după toanele sale de moment.
Înainte de a pleca la Bruxelles la Summit-ul UE unde s-a discutat mult trâmbiţata şi aşa-zisa salvare a zonei euro, Băsescu se dădea atotştiutor şi propunea, la o conferinţă de presă, soluţii din partea României, pentru salvarea zonei euro:
Şeful statului s-a arătat de părere că schimbările ar trebui să fie făcute în două etape, prima fiind modificarea articolului 12 din tratat, cel privind deficitele excesive, care nu necesită ratificare de către parlamentele naţionale sau, în unele cazuri, de populaţiile anumitor state, prin referendum. În opinia sa, această variantă e una mai rapidă, fiind necesară în condiţiile de acum, când e nevoie de măsuri urgente.
Prin schimbarea articolului 12, ţările UE vor trebui să se încadreze într-o anumită limită a deficitului bugetar şi într-o limită de maxim 60% din PIB a datoriei naţionale. Modificarea ar trebui să aibă doar avizul consultativ al Parlamentului European şi al Băncii Centrale Europene.
A doua etapă, care poate dura până la doi ani, ar viza schimbarea tratatului de bază al UE, astfel încât să existe şi sancţiuni automate pentru ţările care nu îşi respectă limitele de deficit, astfel încât celelalte state comunitare să nu fie nevoie să plătească pentru ele.
Aici putem observa şi o tentativă abilă de a forţa schimbarea Constituţiei României, sub pretextul aplicării acestor noi prevederi din modificările tratatelor UE.
Acum după ce Summit-ul s-a terminat, Băsescu vrea să demonstreze nu numai că este expert în politici fiscale şi bugetare, dar şi că este un mare specialist în economie:
Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde – contribuţie a statelor non-euro.
Şeful statului a precizat că statele care sunt în acord cu Fondul nu trebuie să participe la această contribuţie şi a arătat că nimeni nu a ridicat problema ca aceste state să contribuie la împrumut.
“România n-ar fi incapabilă să participe – n-aş vrea să fie titlu – pentru că sunt diverse moduri de a participa”, a spus preşedintele, oferind exemplul creării unui plasament la BNR.
El a adăugat că “nu avem un excedent care să ne permită să facem cadouri”.
“Nu este o ofertă dar, dacă ni s-ar cere, nu suntem o ţară neputincioasă, putem reacţiona”, a spus Băsescu.
Ce înţeleg eu de aici este că preşedintele speră că România va fi scutită de o parte din datoria la FMI, care este scadentă la anul, în contul acestei contribuţii la fondul de salvare a zonei euro. Iar rezultatul cel mai probabil este că România se va alege cu o datorie enormă în plus, pe care o va plăti tot poporul român şi aşa sărăcit şi chinuit inutil până acum de deciziile bezmetice ale lui Băsescu.
Toate astea se întâmplă în condiţiile în care România nu face parte din zona euro, deci nu are nicio obligaţie şi nu a beneficiat de mai nimic de pe urma calităţii de membru UE. Iar acum preşedintele nostru drag vrea să forţeze adoptarea monedei, când mai toate statele europene caută să fugă de ea şi să introducă în Constituţie nişte prevederi care vor distruge definitiv economia naţională, care e şi aşa pe butuci.
Pentru a ţine sub control datoriile Europei, statele membre au impus măsuri stricte de austeritate, cei din Sud fiind afectaţi cel mai mult. Deoarece milioane de şomeri din Spania se bat pe puţinele locuri de muncă, care mai sunt, cei tineri şi talentaţi aplică pentru slujbe în străinătate.
Acest lucru poate începe ca o simplă călătorie, de exemplu în Peru sau Argentina, dar odată ce au ajuns acolo, mulţi spanioli îşi dau seama că există posibilităţi mult mai multe pentru ei în afara Spaniei. Mai mult de 1,5 milioane de spanioli au în prezent reşedinţa în afara ţării lor de origine, potrivit celor mai recente statistici.
Mulţi dintre ei au părăsit ţara în ultimii doi ani, cum ar fi de exemplu Martixell Diaz, o jurnalistă din Madrid, care s-a mutat în Argentina în urmă cu doi ani.
“Încă de pe atunci oamenii îşi pierdeau locurile de muncă. Toţi prietenii mei din facultate au fost fie concediaţi, fie au căutat ceva nou, fie au văzut cum salariile le sunt tăiate. Situaţia era grea atunci – acum, la mai bine de un an, e chiar mai rău “, a declarat ea pentru RT.
La mai mult de 24%, rata şomajului în Spania este una din cele mai mari din zona euro. Să plăteşti rata lunară la un credit ipotecar, este o provocare pentru mulţi şi evacuările au devenit o privelişte tristă, dar familiară. Nu e de mirare că mulţi încep să caute o cale de ieşire din ceea ce pare a fi o situaţie disperată.
“Acum, oamenii au căpătat o vedere foarte sumbră faţă de situaţie şi viitorul pe termen lung şi o mulţime de spanioli caută să se mute în străinătate”, spune Guy Hedgecoe, co-editor al site-ului spaniol de ştiri Iberosphere.
Din nefericire pentru Spania, ei par a fi exact genul de oameni care ar trebui să rămână în ţară – tineri de vârstă mijlocie, bine educaţi, oameni care vorbesc două limbi sau mai multe.
“Fireşte, dacă nu există locuri de muncă în Spania, oamenii trebuie să meargă în altă parte, asta însemnând Europa sau America Latină”, crede Diaz.
De fapt, situaţia din Spania pare atât de disperată, încât chiar şi cei care au emigrat aici, acum câţiva ani, de asemenea îşi fac bagajele şi se întorc înapoi acasă. Nu este o surpriză, deoarece chiar şi cetăţenii spanioli se luptă pentru a găsi locuri de muncă, şi le primesc preferenţial faţă de muncitorii imigranţi.
“Timp de mulţi ani am avut un flux de migraţie pozitiv – adică, mai multe persoane care intrau în ţară. Acum e negativ. Fiecare familie ar putea înşira propriile motive pentru a pleca, dar cred că criza economică care ne-a lovit este principalul motiv”, explică Salvador Victoria, consilier pe probleme sociale la Consiliul Local din Madrid.
Recentele alegeri generale au arătat căderea Partidului Socialist de stânga, care a făcut loc pentru Partidul Popular de dreapta. Dar mulţi economişti sunt de acord că, indiferent cine este la putere, va trebui să urmeze calea spinoasă a măsurilor de punere în aplicare a unor măsuri de şi mai mare austeritate. Acest lucru înseamnă că tinerii străluciţi, disperaţi după un loc de muncă, vor continua să caute oportunităţi în altă parte.
