Ce înseamnă să trăieşti intens în filosofia Zen

By | 11 iulie, 2011
Distribuie prietenilor!

Am surprins o discuţie pe Facebook, deschisă în jurul unui citat al maestrului Zen, Taisen Deshimaru:

Pentru a practica Zen sau artele marţiale, trebuie să trăieşti intens, din toată inima, fără rezerve – ca şi cum ai putea muri în clipa următoare.

Dezbaterea era concentrată pe ce înseamnă să trăieşti intens. Asta este de fapt chiar esenţa doctrinei Zen şi nu doar atât, ci a oricărui alt sistem de meditaţie: să trăieşti intens clipa prezentă.

Ce înseamnă însă să trăieşti intens în prezent? Înseamnă să fii cu toate gândurile şi simţurile concentrate pe clipa prezentă. De exemplu, atunci când desfăşori o activitate comună, te speli pe mâini, uzi florile, bei ceai, sau faci orice altceva, să fii atent şi concentrat doar la acţiunea respectivă. Asta înseamnă să nu te gândeşti la cum ai petrecut aseară, ce vei face peste câteva ore, ce mai face partenerul/partenera de viaţă, sau câţi bani mai ai în cont.

La fel şi atunci când eşti la serviciu şi îţi exerciţi profesia, eficienţa maximă, va apare doar atunci când eşti total concentrat asupra a ceea ce faci în clipa prezentă, indiferent cât de măruntă sau plictisitoare este acţiunea pe care o întreprinzi.

În Occident, a trăi intens înseamnă cu totul altceva. Aici a „trăi clipa” înseamnă să te distrezi şi să faci lucruri riscante, de genul celor care „te fac să simţi adrenalina”. Mulţi indivizi care cred că trăiesc intens, fie îşi pierd nopţile prin cluburi, făcând abuz de alcool, droguri sau sex, fie sar cu coarda elastică, cu parapanta sau fac alte aşa-numite sporturi extreme.

Acest mod de a aborda lucrurile arată de fapt chiar neputinţa de a trăi intens clipa, deoarece respectivii caută distracţia, senzaţiile şi varietatea, tocmai pentru a fugi de plictiseala din clipa prezentă. La orientali, secretul constă în faptul că pentru ei, o clipă trăită făcând cea mai monotonă şi plicitisitoare activitate, este la fel de plăcută şi de intensă, ca una în care te distrezi în stil occidental.

Aşa se explică şi uriaşul succes al popoarelor asiatice în dezvoltarea economică şi tehnologică, prin faptul că pot trăi cu intensitate clipa prezentă, ducând cea mai măruntă activitate la măiestrie şi perfecţiune. Un gunoier japonez, chinez sau coreean îşi poate aduce meseria pe culmile măiestriei şi perfecţiunii, asemeni unui maestru Zen al trasului cu arcul, în vreme ce un occidental s-ar plictisi repede şi ar căuta ceva mai incitant şi mai avantajos financiar.

O părere la “Ce înseamnă să trăieşti intens în filosofia Zen

  1. Pingback: Sfaturi pentru bloggerii incepatori | Dan Tănăsescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge