Ungaria distruge întreaga recoltă de porumb modificat genetic

By | 14 iulie, 2011

Circa 400 de hectare de porumb, despre care s-a constatat că au fost cultivate cu seminţe modificate genetic au fost distruse în toată Ungaria, conform declaraţiilor lui Lajos Bognár, secretar adjunct de stat al Ministerului de Dezvoltare Rurală.

Porumbul modificat genetic a fost arat, a spus Lajos Bognár, dar polenul nu s-a extins la alte culturi, a adăugat el. Spre deosebire de alte ţări membre UE, în Ungaria seminţele de OMG sunt interzise.

Autorităţile verifică culturile de OMG-uri de la începutul acestui an, de când noile reglementări au intrat în vigoare, începând cu luna martie, reglementări care stipulează verificarea prezenţei OMG-urilor înainte ca seminţele să fie introduse pe piaţă.

Controalele vor continua, în ciuda faptului că importatorii de seminţe sunt obligaţi să se asigure că produsele lor nu includ OMG-uri, a spus Bognár.

Despăgubiri puţin probabile

Cei care au făcut verificările au găsit produse ale companiilor Pioneer şi Monsanto printre seminţele plantate. Libera circulaţie a mărfurilor în cadrul UE implică faptul că autorităţile nu vor investiga modul în care seminţele au ajuns în Ungaria, dar ele vor verifica unde aceste mărfuri pot fi găsite, a mai spus Bognár.

Un post de radio regional a relatat că cele mai mari două companii internaţionale producătoare de seminţe, sunt implicate în această afacere şi seminţele modificate genetic ar fi fost semănate pe suprafeţe de ordinul a mii de hectare în ţară.

Fermierii locali se plâng că utilizarea OMG-urilor a fost dezvăluită abia acum, când este prea târziu să semene din nou şi recolta întregului an a fost astfel pierdută.

O altă problemă este faptul că societatea care a distribuit seminţele în regiunea Baranya este în curs de lichidare, prin urmare, dacă orice compensaţie este plătită de către producătorii internaţionali de seminţe, banii vor fi plătiţi în primul rând creditorilor societăţii, mai degrabă, decât agricultorilor.

Sursa

Alo, se aude şi la Bucureşti, domnu’ Tabără?!!! Domnu’ Boc?!… Domnu’ Băsescu…

O părere la “Ungaria distruge întreaga recoltă de porumb modificat genetic

  1. anonim

    Bravo UNGARIA !!!! auziti mai lingailor de cur de bruxel????????? base, ponta si care-i mai fi tu ministru al agriculturii ???. Ardev-ar focu pentru ceia ce a-ti facut cu tara aceasta!!!! JUSTITIA DIVINA SA VA AJUNGA CAT MAI REPEDE !!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge