Elena Udrea vrea Canal Dunăre-Bucureşti

By | 20 iulie, 2011
Distribuie prietenilor!

Probabil invidioasă pe Sorin Oprescu, că finalizează proiecte faraonice, precum Pasajul Basarab şi „Naţional Arena”, în vreme ce ea finanţează doar proiecte amărâte de săli de sport, piscine şi parcuri la sate, Elena Udrea vrea să continue măreaţa operă de edificare a societăţii socialiste multilateral-dezvoltate, începută de Nicolae Ceauşescu.

Doamna ministru vrea nici mai mult nici mai puţin să construiască Canalul Dunăre- Bucureşti, unul din visurile lui Ceauşescu, folosind, fireşte, banii pe care România nu-i produce şi pe care nu-i absoarbe din fondurile europene.

Dar pentru asta ea are nevoie de reorganizarea teritorială a României propusă de „marele cârmaci” Traian Băsescu, pentru că acest măreţ proiect depăşeşte graniţele unui singur judeţ din actuala configuraţie teritorială a României.

„Acum, cu atât mai mult cred că trebuie ca MDRT să se ocupe de proiecte de anvergură regională, cu potențial de dezvoltare economică a diverselor zone ale ţării, cum ar fi Canalul Dunăre-Bucureşti, iar nu de proiecte locale, punctuale, care se referă la comunităţi mici şi care ar trebui derulate de primării sau consilii judeţene.

Iată de ce este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială – pentru a da şansă şi proiectelor care depăşesc graniţele unui judeţ. Lucru care nu se poate face astăzi, pentru că şefii administraţiilor locale derulează doar acele lucrări care le aduc voturi acolo unde candidează. De aceea este greu să găseşti o investiţie cerută Guvernului de o autoritate locală care să folosească pentru două sau mai multe județe”, scrie Udrea pe blog, dezvăluind că va reorganiza din temelie MDTR.

Sursa: Cotidianul

Sursa foto: Kamikaze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge