Făcătură penibilă la Antena 1

By | 13 martie, 2012

Am văzut a zi dimineaţă pe Facebook o înregistrare a unui reportaj de la Antena 1 şi văd că că acum este amplu comentat pe multe bloguri. Este vorba de o gafă penibilă a celor care au realizat materialul respectiv.

Dorind să ilustreze cât mai viu criza legumelor din comerţ, cei care au realizat reportajul, mai precis relatarea, au înscenat o poveste în care o presupusă bugetară se plânge că nu are bani să cumpere mai mult de două roşii, după care, aceeaşi femeie apare câteva secunde mai târziu pe post de vânzătoare în complexul comercial unde s-a realizat filmarea.

Este evident o greşeală produsă din grabă, neatenţie şi exces de dramatism, la care au participat atât reporterul, redactorul de la ştiri, cât şi editorul de imagine. Dacă acel cadru buclucaş nu ar fi scăpat, poate că totul ar fi fost în regulă. 😆

Reportaj făcătură de la Antena 1. Cumpărătoare şi vânzătoare în acelaşi timp. from Bleen24 on Vimeo.

Update: După cum era de aşteptat, înregistrarea video a fost ştearsă, probabil în urma intervenţiei celor de la Antena 1. Dar, din fericire, am reuşit să descarc la timp clipul şi am făcut şi două capturi de ecran.

facatura antena1, cumparatoare

În prima imagine femeia, presupusă bugetară, apare pe post de cumpărătoare.

facatura antena1, vanzatoare

Iar în a doua imagine, după cum se poate observa, aceeaşi femeie este acum vânzătoare.

6 păreri la “Făcătură penibilă la Antena 1

  1. Alex

    Stiam de multa vreme ca „opozitia” si puterea sunt sudate. Nu pierde antena 1 aici, ci noi, saracia parand o inventie prost regizata. Deci baselu e mogulul mogulilor, iar voiculescu e basescu2, vantu e basescu3 samd.

  2. Mirela

    N-am vazut stirea, dar e de-a dreptul ilara si penibila deopotriva!! Televiziune de 2 bani!!

  3. laur

    salut! de ce a fost sters clipul? asta trebuie aratata tuturor!!! da-mi si mie clipul te rog.. vreau sa il pun pe net pentru ca nu l-am mai gasit nicaieri!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge