Din ciclul o imagine face cât o mie de cuvinte. Ce poate ilustra mai bine decât  această caricatură, întreaga isterie fără rost din mass-media, care anunţă în fiecare zi, alte şi alte crize? În vreme ce în ţările dezvoltate toată lumea se dă de ceasul morţii cu criza, în lumea a treia oamenii îşi văd de treabă, fericiţi în sărăcia lor.

Propaganda cu care au fost intoxicate mass-media în ultimele săptămâni mi-a jignit grav inteligenţa ca cetăţean român. Şi cred că acest lucru este valabil pentru orice alt român, indiferent cât de umil şi de „sărac cu duhul” ar fi el.

Privind în urmă, pe toată perioada guvernărilor PDL din timpul crizei, discursul pretins de dreapta al puterii, exprimat public în prim-plan de Traian Băsescu, dar mai ales de Emil Boc, declara cu convingere că guvernul nu va ceda populismelor şi nu va opera măriri de salarii şi pensii în următoarea perioadă, deoarece acest lucru nu ar avea o bază economică realistă.

S-a vorbit mult atunci despre „pomeni electorale”, făcute de fostele regimuri, de „pensii nesimţite”, iar Băsescu a lansat metafora celebră cu cetăţeanul gras, statul, care ar trăi pe spinarea cetăţeanului slab, adică mediul privat, purtătorul real al poverii crizei.

Acum, cu câteva săptămâni, înainte de cedarea puterii către USL şi în preajma alegerilor, PDL a schimbat brusc macazul, iar tema centrală de propagandă a devenit „reîntregirea salariilor” şi restituirea drepturilor pensionarilor, tăiate abuziv.

Ca de obicei, tema a fost tocată mărunt în mass-media în stilul consacrat: dacă se măresc salariile şi pensiile, dacă nu se măresc, dacă e necesar să fie mărite, sau nu, dacă sunt bani de mărit pensii şi salarii, sau nu sunt, dacă FMI este de acord cu asta, sau nu etc. Nimic concret, doar agitarea apelor, pe principiul „dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i”.

Traian Băsescu a accentuat subiectul chiar în discursul de numire a lui Victor Ponta în funcţia de premier, adresând insistent noului guvern rugămintea să acorde maximă importanţă acestui obiectiv şi să procedeze de urgenţă la „reîntregirea salariilor” bugetarilor.

După preluarea puterii, spre surprinderea mea, USL a preluat întocmai tema servită de fosta putere. Dezbaterile pe tema reîntregirii salariilor şi returnarea banilor pensionarilor au fost dezbătute şi răs-dezbătute după acelaşi tipar. Presa a făcut jocul tuturor, acordând de asemenea o importanţă maximă acestei teme propagandistice.

Dar ce este în neregulă cu această reîntregire a salariilor şi cu restituirea reţinerii abuzive a cotei de sănătate la unii pensionari? În principiu nimic. Acest lucru trebuie făcut, pentru că aşa cere legea, dar manipularea constă în faptul că este o temă de dezbatere total falsă. Nu asta este prioritatea numărul 1 a României în momentul de faţă şi nu asta este tot ce trebuie să facă guvernul Ponta! Ni s-a băgat pe gât, cu forţa, acest subiect pentru a nu observa alte lucruri mult mai grave şi a nu realiza ce este mai urgent şi mai important de făcut pentru ţară în acestă perioadă.

Ceea ce are nevoie de fapt România este să îşi dezvolte o economie bazată pe forţe şi resurse proprii, nu pe împrumuturi şi investiţii străine. Ceea ce trebuie să facă de urgenţă guvernanţii este să scape cât mai curând de FMI şi de alţi cămătari internaţionali, să înceteze privatizările frauduloase, care înstrăinează resursele naturale ale ţării şi să stimuleze micile afaceri autohtone, care să creeze locuri de muncă, capital românesc şi o economie independentă de „bunăvoinţa” băncilor şi corporaţiilor străine.

Dacă aş fi eu premier, primul lucru pe care l-aş face ar fi să adopt o legislaţie fiscală şi un sistem de stimulente care să încurajeze cetăţenii, rămaşi în afara sistemului, să îşi creeze singuri locul de muncă, deschizând o mică afacere productivă sau în domeniul serviciilor, un IMM, o fermă, ceva care să le permită să câştige din propria muncă şi să beneficeze pe deplin de rezultatul muncii lor, fără să se îndatoreze excesiv, sau să fie sufocaţi de stat cu taxele.

Al doilea lucru important de realizat ar fi stoparea corupţiei şi a scurgerii masive a banilor publici în buzunare private, care secătuiesc bugetul şi obligă statul să se împrumute din exterior.

Nu am auzit să fi vorbit despre aceste lucruri nici pe cei din fosta putere, nici pe cei din USL, în schimb se tot bate apa în piuă cu măririle de salarii şi pensii, de parcă în asta ar consta salvarea României. Acum statul nu mai e „gras”, majorările de salarii şi pensii nu mai sunt măsuri populiste şi socialiste şi toată lumea este de acord cu ele indiferent de culoarea politică.

O altă temă de propagandă folosită pe post de sperietoare publică şi venită la pachet cu deprecierea galopantă a leului în raport cu euro, este recesiunea. Conceptul de recesiune, ca de altfel şi cel de creştere economică, este unul abstract, care nu prea are legătură cu viaţa de zi cu zi a oamenilor şi deci nici vreo influenţă semnificativă în practică. Din punct de vedere tehnic recesiunea apare atunci când două trimestre consecutiv economia întregistrează o scădere.

În propagandă recesiunea a devenit un fel de joc alba-neagra: azi avem recesiune, după câteva săptămâni avem creştere economică, după alte câteva zile, iar intrăm în recesiune, după aceea vine FMI şi revizuieşte creşterea economică cu câteva fracţiuni de procent, după care iar avem ieşire din recesiune şi tot aşa.

Dacă luăm în considerare ceea ce am spus mai sus, rezultă că trebuie să treacă cel puţin şase luni pentru a putea stabili, din punct de vedere tehnic, dacă avem recesiune, stagnare, sau creştere economică. Prin urmare, dacă suntem acum în recesiune, înseamnă că acest lucru este valabil de la începutul anului, nu de acum câteva zile de când s.a schimbat guvernul.

Un alt aspect ridicol este acela că se vorbeşte în termeni de un procent-două sau chiar zecimi de procent! Cine ar fi atât de naiv să creadă că o creştere cu 0,5% a economiei sau o scădere cu 1% ar putea afecta afacerile sau viaţa oamenilor în mod vizibil şi într-un timp foarte scurt? Sau cine ar putea crede că o creştere economică, chiar şi importantă, ar avea vreo legătură cu nivelul de trai al populaţei şi cu distribuţia echitabilă a bogăţiei în cadrul societăţiii?

Este serios faptul că structura de putere ascunsă a finanţelor internaţionale a exercitat o influenţă extraordinară asupra opiniei publice în această ţară (SUA, n.t.), prin controlul virtual al învăţământului superior şi al unor segmente importante ale comunicării în masă.

Mintea umană este ca un computer. Indiferent cât de eficientă ar fi, acurateţea sa este la fel de mare ca şi cea a informaţiilor introduse în ea. Dacă este posibil să controlezi datele de intrare ale minţii umane, atunci nu contează cât de inteligentă poate fi o persoană, este pe deplin posibil să programezi ceea ce aceasta va crede. Şi, da, este posibil chiar să programezi oamenii să râdă la simpla menţionare a cuvântului conspiraţie.

G. Edward Griffin

La acest citat aş mai adăuga aceea că, dacă vrei să nu fii manipulat, spălat pe creier şi înşelat cu idei false, trebuie să apelezi la acele calităţi, specific umane, care nu se bazează doar pe funcţionarea minţii ca un computer. Aceste calităţi sunt înţelepciunea şi intuiţia.

Mai precis este vorba despre toţi miniştrii care au fost propuşi să preia portofoliul Învăţământului în noul guvern. Mi s-a părut de la început suspect modul în care fosta putere a încercat cu disperare să blocheze numirea miniştrilor la Ministerul Educaţiei, mai întâi atacând-o pe Corina Dumitrescu, apoi şi pe Ioan Mang.

Cum am mai spus, pe mine nu mă interesează, în cazul unui ministru, cât de somitate în lumea academică este el, sau dacă a plagiat sau nu, în acest caz fiind mult mai importante calităţile manageriale şi administrative. În ceea ce priveşte plagiatul aceasta este cel mult o problemă de etică şi deontologie.

Se pare însă că la Ministerul Educaţiei este ceva putred, pe care fosta guvernare doreşte să-l ascundă, sau măcar să întârzie dezvăluirea sa.

Că aşa stau lucrurile reiese şi din spusele ministrului Ioan Mang invitat aseară la emisiunea “Vorbe grele” realizată de Victor Ciutacu.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang a declarat, vineri seara, la emisiunea “Vorbe grele” a lui Victor Ciutacu de la Antena 3, că din bugetul alocat Ministerului Educaţiei au dispărut circa 219 milioane de lei.

Banii, potrivit ministrului Educaţiei, ar fi fost transferaţi în fondul de garantare al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, care ulterior au fost transferaţi primarilor PDL printr-o Hotărâre de Guvern.

Sursa: DCNews

Cu toate strategiile şi planurile secrete de compromitere a opoziţiei şi cu toate tergiversările şi manevrele de a calma nemulţumirile populare tot mai mari, Traian Băsescu observă că pierde tot mai mult teren şi influenţă pe plan politic, fapt ce începe să îl îngrijoreze şi chiar să îl aducă la disperare.

Aşa se explică, cel mai probabil, ultima scenetă mediatică organizată în acest week-end  după scenariul binecunoscut, cu care preşedintele ne obişnuise în trecut şi care avea rolul să îi readucă procente de simpatie în rândul populaţiei.

Este vorba de preşedintele “din popor”, care îşi face cumpărăturile singur şi încropeşte conferinţe de presă “spontate”, ţinute în parcări de hypermarket, în timp ce îşi îndeasă cumpărăturile în portbagajul “Loganului” proprietate personală, înconjurat de reporteri de televiziune aflaţi acolo “din întâmplare”.

De data asta cotele penibilului au întrecut orice măsură. Traian Băsescu împărţea portocale “cetăţencelor”, probabil selectate şi păzite cu grijă de SPP-işti şi era foarte glumeţ şi zâmbitor. Una dintre femei a spus că doreşte kiwi, nu portocale, la care Băsescu a făcut o glumă – care în urmă cu vreo 4 – 5 ani ar fi fost de mare succes în mass-media – replicând: “Kiwi n-am, dar banane am!” Şi pentru că tânăra l-a refuzat şi de data aceasta, preşedintele, care se îndrepta spre ea cu banana în mână a spus: “Nu ţi-o dau ţie. Crezi că totul ţi se cuvine?”

În afară de banane Băsescu a mai oferit unui cameraman o cutie cu bere, spunând că domnia sa nu consumă acest tip de băutură.

Oare e chiar aşa de greu să realizezi că nu poţi avea succes la nesfârşit cu astfel de scamatorii, că nu poţi păcăli tot timpul oamenii, cu aceleaşi trucuri, fără ca ei să îşi dea seama, în timp, de adevăratele tale intenţii şi de contradicţia evidentă între ceea ce vrei să creadă lumea că faci şi ceea ce faci în realitate?

În ceea ce priveşte bananele, Băsescu a fost totuşi cât de cât sincer, pentru că tot ce am primit până acum de la domnia sa a fost “banana în mână” şi multe gogoşi îndesate pe gât!

Chiar de 1 Mai, „Evenimentul Zilei” publica un articol de propagandă în care sugera că Victor Ponta, premierul abia desemnat, ar intenţiona să anuleze programul de investiţii al MDRT, pentru a plăti pensiile şi salariile majorate ale bugetarilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, spune că a aflat în premieră de la Victor Ponta, prim-ministru desemnat, “prima măsură pe care o ia guvernul USL”: anularea investiţiilor pentru a se creşte pensiile şi salariile, în trei tranşe, până la 1 septembrie. Totul, pentru câştigarea alegerilor locale şi generale.

Imediat, o avalanşă de postaci portocalii spumegau de furie în comentarii, indignaţi de obrăznicia şi populismul lui Ponta aflat în fruntea „comuniştilor” de la USL, care, ca nişte comunişti ce sunt, taie bani de la investiţii, stopând dezvoltatea economică şi crearea de locuri de muncă, pentru a plăti pensii şi salarii.

Lovitura fusese plănuită dinainte probabil, deoarece chiar Traian Băsescu făcuse presiune pe acest subiect, în discursul prilejuit de desemnarea ca premier a lui Victor Ponta, când repetase de mai multe ori, sub formă de rugăminte, necesitatea absolută de a reîntregi salariile bugetarilor şi rezolvarea problemei cu reţinerea abuzivă a contribuţiei la sănătate în cazul pensionarilor.

Iată însă că din ziarul „Curentul” aflăm că acest fond de investiţii nu există de fapt fiind vorba doar de deconturi pe care statul le va face de-a lungul mai multor ani şi plus de asta programul respectiv a fost oprit de Guvernul Ungureanu, deoarece, în caz contrar, nu s-ar fi putut respecta plafonul deficitului bugetar de 1,9% din PIB, potrivit prevederilor acordului stand-by de tip preventiv cu FMI.

Potrivit Hotărârii de Guvern prin care s-a constituit PNDI,  lucrările în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii se finanţează în primă etapă din banii constructorilor, urmând ca din 2013, statul să deconteze eşalonat lucrările prestate până în anul 2020. Pentru anii 2011 şi 2012 nu au fost  prevăzute nici un fel de cheltuieli de la bugetul de stat pentru plata lucrărilor din PNDI. Prin urmare, nu există niciun ban în visteria ministerului dezvoltării pentru acest program, iar desfiinţarea lui, decisă deja de cabinetul Ungureanu, nu-i aduce lui Victor Ponta şi guvernului său bani pentru creşterea pensiilor şi salariilor.

Deci cine minte şi cine spune adevărul?

Am primit azi o leapşă de la Horea Bădău. Cu toate că nu mă prea dau eu în vânt după lepşe şi alte activitîţi de mare angajament „blogheristic”, subiectul mi s-a părut important şi demn de luat în considerare.

Concret, este vorba de manipularea practicată în mass-media, pentru atragerea de audienţă sau alte scopuri, în care populaţia este panicată, terorizată şi isterizată cu tot felul de ştiri alarmiste, de multe ori fără fundament în realitate.

Deci ar trebui să spun ce subiect de ştiri de la televizor mă sperie pe mine cel mai tare. Fiind din fire foarte sceptic în legătură cu informaţiile din mass-media şi având capacitatea de a discerne între informaţia autentică şi manipulare/dezinformare, sunt foarte greu de păcălit în această privinţă. De obicei doar analizez aceste manipulări, le demontez şi scriu despre ele pe blog.

Totuşi există două subiecte care mă îngrijorează, dar datorită faptului că pericolele sunt reale, nu pentru că sunt amplificate şi distorsionate de presă.

Primul este pericolul unui cutremur de intensitate mare în România. Au trecut 35 de ani de la dezastrul din 4 martie 1977 şi cu cât distanţa temporală de la acest eveniment este mai mare, probabilitatea ca el să se repete creşte, mai ales că activitatea seismică s-a intensificat pe întreaga planetă şi cea vulcanică de asemenea.

Al doilea potenţial pericol de care mă tem este cel al izbucnirii unui război mondial, mult mai distructiv decât primele două. Deocamdată este vorba doar de propagandă, dar faptul că se fac declaraţii belicoase, marile puteri se înarmează şi se menţine în conştiinţa publică ideea unui conflict global arată că acolo sus, la vîrful puterii mondiale, sunt anumite grupuri care doresc acest lucru şi asta este ceea ce mă îngrijorează cu adevărat.

Acum, că v-am spus şi eu care sunt fricile mele, dau leapşa mai departe la Chavalito, Bucur Ion, Ratatouille, Oana Pasat, NG şi cine mai doreşte, că văd că alţii au primit-o deja!

Până acum nu am considerat sistarea de către RCS&RDS a difuzării posturilor grupului Intact, ca având un substrat politic. Mi s-a părut a fi doar o problemă de natură comercială din zona afacerilor şi atât.

Acum, văzând un articol de pe Realitatea, înclin să cred că e vorba de presiuni politice pentru a închide gura mult hulitelor, de către putere, “antene voiculesciene”.

Din ceea ce am citit acolo reiese că ar fi vorba doar de expirarea unor contracte şi de renegocieri, conform declaraţiilor lui Sorin Alexandrescu, CEO al Antena Group. Dar doamna Narcisa Iorga, membru CNA şi o “bună prietenă” a trustului Intact, ţine morţiş să convingă publicul, că povestea cu suspendarea difuzării Antenelor se va repeta şi în cazul UPC.

Narcisa Iorga, membru al CNA, a spus că este foarte târziu pentru debutul negocierilor între UPC şi Antena Group şi trustul Intact şi se aşteaptă la o situaţie similară cu cea cu RCS&RDS. “Există posibilitatea să păţiţi la fel (televiziunile Antena Group să fie scoase de pe platforma de satelit a UPC, n.r)”, a spus Iorga.

Dacă analizăm puţin situaţia, ce observăm? În pragul campaniei electorale este întreruptă difuzarea posturilor TV Antena 1 şi Antena 3 de către reţeaua Digi de la RCS&RDS şi apar apar zvonuri că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu difuzarea lor prin satelit de la UPC. Asta în timp ce apar, ca ciupercile după ploaie, o serie de posturi TV noi, favorabile puterii portocalii.

Acum, să observăm şi cine sunt cei mai afectaţi de întreruperea difuzării prin satelit a acestor posturi, incomode pentru actuala putere! Păi cine să fie, dacă nu românii aflaţi în străinătate şi cei din zone izolate ale României, adică cei care sunt cel mai puţin informaţi în legătură cu situaţia reală din ţară! Asta nu miroase cumva a răfuială politică şi încercare de a câştiga voturi prin mijloace nu tocmai cinstite?!

Peste tot, de la cultura populară la sistemul de propagandă, există o presiune constantă pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt neputincioşi, că singurul rol pe care-l pot avea este de a confirma deciziile şi de a consuma.

Noam Chomsky

Aş vrea ca oamenii din România să înţeleagă că actuala stare generală de apatie, de lipsă de speranţă şi de reacţie la abuzurile autorităţilor, nu este întâmplătoare, fiind rezultatul unei acţiuni bine pusă la punct şi desfăşurată pe parcursul multor ani, un adevărat război psihologic, cu scopul de a anihila orice reacţie sau revoltă a maselor la diverse acţiuni ale puterii, îndreptate împotriva interesului şi binelui general.

De curând l-am ascultat într-un interviu pe Alan Watt (cine e Alan Watt poate vă spun altădată) vorbind despre acest mecanism propagandistic prin care este demoralizată o naţiune şi îi este adormită conştiinţa.

Se ştie din psihologie că, atunci când un individ este supus unei situaţii traumatizante, de criză care produce un stres puternic, acesta îi poate face faţă şi îşi poate regăsi echilibrul relaziv uşor. Este posibil şi ca acesta să facă faţă la două situaţii de acest gen apărute simultan. Dar dacă acestea sunt 3, 4, sau mai multe, persoana respectivă clachează şi cade în depresie, anxietate, diverse nevroze, devine apatic, se izolează şi devine total lipsit de voinţă.

La fel se întâmplă şi la nivel social. Prin difuzarea neîntreruptă a tot felul de ştiri alarmiste, cu meteoriţi care ameninţă Pământul, cu Apocalipse, cu crize economie, războiae, viruşi mortali, crime, tot felul de scandaluri politice,  omul obişnuit capătă un sentiment de neputinţă, de apatie, de lipsă de speranţă şi toate acestea se propagă în întreaga colectivitate.

Dacă stăm să ne gândim, ce poate face un om simplu în faţa ameninţării unui meteorit, a unei epidemii ucigătoare, sau a unui război nuclear? Nu are nicio posibilitate de a influenţa aceste lucruri şi drept urmare cade în depresie şi apatie.

După ce o naţiune a fost adusă la acest nivel, total lisită de voinţă şi disperată, este propulsat pe scena politică un personaj carismatic, ce pare hotărât şi puternic (Băsescu, Ungureanu?!), fiind prezentat ca un fel de Mesia, un salvator al neamului. Oamenii, dorindu-şi o ieşire din situaţia groaznică în care se află, îl vor urma pe acesta şi vor accepta tot ceea ce acesta le va cere, sau va face în numele lor, chiar dacă asta le va produce chiar mai mult rău ca înainte pe termen lung.

Este o tehnică de control al maselor, veche şi foarte eficientă, care este aplicată de Elite de secole, dacă nu de milenii.