Cât de mult ne putem baza pe raţionamente

By | 17 mai, 2012
Distribuie prietenilor!

Cei care citesc frecvent acest blog, cred că au putut remarca un comentator ce apare sub numele de Coolnewz/Ratatouille. Acesta mă agasează la fiecare articol, contrazicându-mă şi cerându-mi mereu dovezi concrete, făcând raţionamente şi relativizând la maximum subiectul pe care îl abordez.

Acest tip de gândire, specific persoanelor cu pregătire superioară tehnică, gen inginerie, informatică, economie, ştiinţe exacte etc, consideră că totul se poate explica şi trebuie să fie explicat numai pe bază de dovezi şi raţionamente. Pentru ei Dumnezeu este Intelectul, Cuvântul Domnului este Raţionamentul şi Sfântul Duh este dovada concretă, susţinută prin rapoarte şi tratate ştiinţifice.

Mai trist este că domnul/doamna Coolnewz/Ratatouille nu înţelege cum stau lucrurile, nici măcar într-un articol care explică cum stau lucrurile!

Zilele acestea am postat un citat aparţinând lui G. Edward Griffin, care mi-a plăcut pentru că explica tocmai o problemă ce ţine de tipul de gândire a lui Coolnewz/Ratatouille. Textul spunea că mintea umană funcţionează ca un computer şi de aceea, nu contează cât de inteligentă poate fi o persoană, pentru că, dacă la fel ca în cazul unui computer, datele de intrare sunt eronate, atunci şi rezultatele gândirii acelei persoane vor fi eronate.

La un articol anterior, referitor tot la G. Edward Griffin, Coolnewz/Ratatouille făcuse un raţionament eronat, despre care eu i-am spus că este un sofism.  În articol, eu scriam că cine nu crede în conspiraţii înseamnă că nu a deschis în viaţa lui o carte de istorie, de unde prietenul Coolnewz/Ratatouille a tras concluzia că cine crede (numai) în conspiraţii, a citit în viaţa lui (numai) o carte de istorie.

Amuzant este că articolul cu citatul din Griffin explică indirect exact ceea ce înseamnă un sofism! Sofismul este un raţionament corect din punct de vedere formal, dar care porneşte de la premise greşite sau incomplete, prin urmare rezultatul său fiind tot greşit.

De exemplu, dacă spun că boul este mamifer şi omul este mamifer, deduc de aici că omul este bou. Din punct de vedere al logicii formale raţionamentul este corect: dacă A = B şi C = B, rezultă că A = C. Numai că, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa… cel puţin pentru unii! 😆

Toate înşelătoriile, manipulările, propaganda, ideologiile false, vicleniile satanice, se bazează pe sofisme şi pe credinţa în atotputernicia raţiunii.

Domnul/doamna Coolnewz/Ratatouille nu a înţeles şi ca dovadă stă faptul că m-a luat la mişto după ce i-am atras atenţia că face un sofism, iar într-un alt articol încheie comentariul cu remarca fermă şi categorică, „un raţionament poate fi corect sau greşit, indiferent de etichetele pe care i le pune unul sau altul”.

Da, un raţionament, din punct de vedere formal, poate fi doar corect, sau greşit, dar dacă datele cu care operează sunt greşite sau incomplete, rezultatul poate fi doar de un singur fel: GREŞIT.

Apropo de date incomplete. Amicul Coolnewz/Ratatouille, pe care am început să-l simpatizez, deşi mă contrazice tot timpul, doar din reflex şi face propagandă pro Băsescu, face un raţionament corect dar rezultatul este greşit, pentru că se bazează pe date insuficiente. Postasem un clip în care Băsescu ieşise să facă o „baie de mulţime” în parcarea unul hypermarket şi spuneam în textul articolului că pe lângă portocale şi banane împărţite spectatorilor, preşedintele a mai oferit şi o cutie cu bere unui cameraman, motivând că domnia sa nu bea bere. Coolnewz/Ratatouille se întreba, într-un comentariu, de ce a mai cumpărat Băsescu berea, dacă spune că nu îi place acest tip de băutură.

Raţionamentul lui a fost corect, dar, pentru că nu a vizionat clipul şi s-a bazat doar pe informaţiile oferite de mine, a ratat momentul în care Băsescu spunea că respectiva cutie cu bere i-a fost oferită cadou. Deci, raţionament corect, dar bazat pe informaţii incomplete, ceea ce duce la un rezultat greşit! 🙂

Concluzia este că nu trebuie să ne bazăm doar pe atotputernicia raţiunii şi să cădem în păcatul mândriei, care face multe victime în rândul intelectualilor cu educaţie materialistă, tehnico-ştiinţifică, care cred că toate lucrurile se pot explica doar folosind mintea ca pe un computer.

În aspectele mai profunde ale realităţii mult mai utilă şi mai cuprinzătoare este intuiţia, sau „cunoaşterea ne-mediată”, gândirea non-discursivă şi non-lineară. Eu folosesc intuiţia în teoriile mele de pe blog, pentru că în acest caz nu am nevoie de dovezi concrete şi complete, nu trebuie să fac raţionamente sofisticate şi nu trebuie să despic firul în patru, până când nu mai ştiu de unde am plecat. Intuiţia îţi oferă soluţia instantaneu, sub forma imaginii de ansamblu.

Ca să vă faceţi doar o idee despre diferenţa între puterea raţiunii şi puterea intuiţiei, imaginaţi-vă că trebuie să desenaţi harta unui oraş. Aveţi două posibilităţi:

1. Să luaţi la pas fiecare stradă, străduţă şi alee, să adunaţi date, să faceţi inventarul clădiriilor şi infrastructurii, să faceţi calcule şi să alcătuiţi apoi harta analizând toate aceste informaţii şi punându-le cap la cap.

2. Să vă urcaţi într-un elicopter, să zburaţi deasupra oraşului şi să faceţi o fotografie a imaginii de ansamblu.

Care credeţi că este metoda care oferă rezultate mai exacte şi mai rapide?

16 păreri la “Cât de mult ne putem baza pe raţionamente

  1. Sorin

    Coolnewz/Ratatouille cred ca este un raspandac(a) portocaliu.

  2. Dan Tănăsescu Post author

    @coolnewz/Ratatouille: Internetul e liber şi toate drepturile sunt garantate de la sine.
    @Sorin: Aşa am crezut şi eu, dar mi-a mărturisit că o face din pasiune. 😆

  3. coolnewz/Ratatouille

    Marturisesc ca oscilez intre a da un raspuns corespunzator amuzamentului generat de acest articol, sau unul sa-i zicem … serios! 🙂 De altfel unul dintre motivele pentru care te „agasez” este fix acela ca ma amuza teribil siguranta cu care afirmi tot soiul de chestii. Mai ceva ca pe blog la Groparu 🙂 Totusi in nici un caz intentia nu este de a te agasa.

    Referitor la „sofism” tot ce pot sa spun este ca nu prea stai bine cu … intuitia! 😀 Felul in care am facut respectivul comentariu speram sa-ti transmita si mesajul ca a fost o gluma. Dar daca nu avem acelasi simt al umorului … tot degeaba! 🙂

    Si pentru ca tot te-ai aventurat pe tarimul logicii as vrea sa-ti spun ca daca „datele cu care operezi sunt gresite sau incomplete”, rezultatul poate fi inclusiv corect (deci nu „doar de un singur fel: GREŞIT”). Si in spiritul gindirii „specifice persoanelor cu pregătire superioară tehnică, gen inginerie, informatică, economie, ştiinţe exacte etc,” iti dau exemplul cu -(-1)=1 😀 Sau negarea negatiei. Poti opera cu date de 2 ori gresite care sa te aduca pe calea cea buna fara ca tu sa ai vreun merit 😉

    Acu’ sa ma scuzi, dar treaba asta cu intuitia imi aduce putin a mama Omida … A Iliuta-numerologie … Poate ma insel, dar repet, ma auza teribil. Revenind intr-un registru mai serios, ce te faci daca mai vine unu’, tot asa sigur pe el la modul „intuitiv”, care insa are intr-o anume problema o „intuitie” diferita de a ta. Ba Doamne fereste, poate chiar contrara! 😀 Cum transezi problema?

    Oricum, merci de articolul dedicat! 🙂

    (pilda cu elicopterul e hazlie, am ris de 144 de ori) 😉
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Manager sau profesionist?

  4. Alex

    Si numarai mental, sau radeai si aruncai cate o bila in borcan? 🙂

  5. Dan Tănăsescu Post author

    Hai că m-ai dat gata, nu te dezminţi nici acum! 😆

    Când am spus GREŞIT, prin asta am înţeles un rezultat cu valoarea de adevăr FALS, nu CORECT din puct de vedere al raţionamentului!

    Trebuie să mai adaug câteva lucruri legate de intuiţie. La fel ca şi în cazul gândirii raţionale, şi intuiţia poate duce la rezultate greşite atunci când interferează cu intelectul prin intermediul prejudecăcilor şi al ideilor preconcepute. De aceea o intuiţie perfectă se obţine numai printr-o practică spirituală permanentă de purificare a minţii.

    Referitor la ultima parte, cu situaţia în care vine unul care are şi el o „intuiţie”, acest lucru nu poate duce la o polemică, deoarece intuiţia este o experienţă pur personală şi nu poate exista în cazul său o dialectică. aşa cum se întâmplă în cazul gândirii raţionale. Inutiţia se aproprie mai mult de revelaţie şi de trăire mistică, decât de judecată, deci confruntările sunt inutile.

  6. coolnewz/Ratatouille

    Pai totusi discutia a plecat de la situatii concrete in care tu spui una si eu te agasez contrazincindu-te. Deci situatii concrete apreciate diferit. Nu poti sa-mi spui „omul politic X a gresit” pentru simplul motiv ca tu intuiesti asta. Ma rog, poti, dar atunci nu mai poti pretinde sa fii luat in serios 🙂 Ala ori a gresit, ori nu a gresit, iar asta se poate sustine cit de cit … rational.
    Acu nu cred ca am sa ma bag eu vreodata sa comentez daca tu ai sa pui un articol in care povestesti „o experienţă pur personală” sau in care ai o „revelatie sau traire” ca ai vazut un porumbel vargat care ti-a soptit ceva …
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Manager sau profesionist?

  7. Dan Tănăsescu Post author

    Toate discuţiile s-au purtat la nivel raţional pentru că tu le-ai coborât la acest nivel şi eu a trebuit să mă conformez pentru a putea purta un dialog. Iar situaţiile erau ceva mai complexe, nu numai dacă cineva a greşit sau nu, sau alte chestii de acest gen.

    PS: Faptul că ai râs la parabola cu elicopterul m-a întristat. Asta înseamnă că nu ai înţeles-o. 🙁 Dacă o înţelegeai, cel puţin 3 ani de acum înainte, nici măcar nu ai mai fi zâmbit! 😆

  8. coolnewz/Ratatouille

    indraznesc 😉 sa cred ca stiu unde bati cu ea. Dar comparatia dintre intuitie si imaginea din elicopter mi se pare fortata. Nu vreau sa numesc asta sofism.
    In orice caz, sper ca ai intuit ca ti-am dat si un raspuns la o alta problema actuala, nu? 😉
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Manager sau profesionist?

  9. Dan Tănăsescu Post author

    Of! Dacă ai fi acum la o mănăstire, ştii ce ţi-ar recomanda Părintele Stareţ?! Post şi smerenie…

  10. Pingback: Gazeta de perete – Ratatouille | coolnewz about hot thingz

  11. Alina

    Nu intru in detalii acum de ce nu sunt de acord cu postul, doar vreau sa comentez exemplul cu mamiferul care mi se pare din prima incorect.
    Dacă A = B şi C = B, rezultă că A = C depinde de bijectivitatea functiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge