Ilie Şerbănescu consideră că Oltchim a fost distrus demult de OMV

By | 7 septembrie, 2012
Distribuie prietenilor!

Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea este una din privatizările din şirul dezastrelor care au marcat economia românească, respectiv dispariţia ei. Cred că nu mai rămâne decât CFR Marfă de privatizat şi se pune punct economiei româneşti. Cât timp Oltchim se vinde, pot să o vândă şi pe aur, dar o să fie dată gratis.

Asupra economiei naţionale, privatizarea aceasta nu va avea nici un fel de consecinţă, pentru că această piesă fundamentală a economiei româneşti e dispărută demult, a omorât-o OMV. Privatizarea Oltchim nu va avea un efect pozitiv, este un alt cadou făcut capitalului străin. Va fi luată şi va merge bine-mersi în mâinile unui străin pentru că cel care a distrus-o, adică OMV, va da drumul la Arpechim şi atunci Oltchim va avea din ce să trăiască. A oprit Arpechim ca să distrugă Oltchim. Combinatele Oltchim şi Arpechim au fost construite ca să funcţioneze împreună, pentru că nu puteau funcţiona altfel. Oltchim s-a distrus în momentul în care un fost prim-ministru a vândut Petromul.

Sursa: Ghimpele

0 păreri la “Ilie Şerbănescu consideră că Oltchim a fost distrus demult de OMV

  1. S. MAX

    Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
    http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim

    Al patrulea anunt de privatizare al OLTCHIM. A patra modificare a strategiei de privatizare a OLTCHIM – ARPECHIM. Oare pentru cine se pregateste?2012-09-07 17:30
    Va supunem atentiei urmatoarele aspecte:
    – din martie 2012 pana in acest moment OPSPI a modificat de patru ori criteriile de privatizare a OLTCHIM si a lansat sase anunturi de privatizare (ultimele trei – de la 4 la 6 – in data de 07.09.20120) dupa cum urmeaza:
    http://opspi.minind.ro/pdf/Anunt_privatizare_Oltchim_15032012.pdf
    http://opspi.minind.ro/pdf/120809_Privatiz_Announcement_Oltchim_RO.pdf
    http://opspi.minind.ro/pdf/ANUNT_privind_Privatizarea_S.C._Oltchim_S.A_27082012.pdf
    http://opspi.minind.ro/pdf/120905_Anunt_Electrica.pdf
    http://opspi.minind.ro/pdf/120905_Anunt_AVAS.pdf
    http://opspi.minind.ro/pdf/120905_Anunt_actiuni_Oltchim.pdf
    – aceste modificari succesive de strategie coroborate cu sintagma …”presa română în datele de 15 martie 2012, 10 august 2012 şi 27 august 2012 şi în cea internaţională în datele de 20 martie 2012, 13 august 2012 şi 29 august 2012…” ne-au ridicat mari semne de intrebare cu privire la seriozitatea acestei actiuni si la profesinalismul OPSPI;
    – in mod normal anuntul de privatizare trebuia popularizat si prin misiunile economice ale Ambasadelor Romaniei in strainatate; acest lucru credem ca nu s-a realizat si poate genera micsorarea plajei de ofertanti, diminuand sansele de privatizare reale ale OLTCHIM.
    Fata de cele mai sus mentionate coroborate cu pregatirea slaba a procesului de privatizare a OLTCHIM – ARPECHIM se pun urmatoarele intrebari:
    Pentru cine se pregateste aceasta privatizare? Nu cumva pentru PCC?
    Pentru ce aceste modificari succesive? Poate sa ne raspunda patrulaterul CHITOIU – VULPESCU – VLADESCU – RUSANU?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge