Vi s-a întâmplat vreodată să întâmpinaţi situaţii în care parcă ghinionul pe care îl aveţi a fost inventat de Cel de Sus, sau de celălalt, special pentru a vă face în ciudă? Mie mi se întâmplă destul de des să am parte de astfel de lucruri.
Am de câţiva ani un aparat foto Fuji Finepix S5700, pe care îl iau cu mine mai mereu când plec undeva. Nu e cine ştie ce minunăţie, calitatea imaginii e mediocră, dar este totuşi un mega-zoom destul de mic şi uşor, are vizor optic şi de aceea îmi este foarte util atunci când merg pe la evenimente, sau se întâmplă să găsesc pe stradă un subiect mai interesant.
Marele dezavantaj pe care îl are acest aparat este faptul că nu îţi indică nivelul bateriei, decât atunci când aceasta este descărcată aproape complet, aşa că, dacă îl foloseşti mai mult timp fără să încarci acumulatorii, poţi avea surpriza să rămâi în pană când ţi-e lumea mai dragă.
Mai demult trebuia să merg la lansarea unui post tv şi ca să nu am surprize, am vrut să îmi încarc acumulatorii cu o zi înainte. Mă gândisem că, dacă aparatul a stat mai mult timp nefolosit, bateriile s-au descărcat şi e momentul pentru o nouă reîncărcare.
Dar, pentru că aparatul nu indica că sunt descărcate, m-am gândit să folosesc opţiunea de descărcare a aparatului pentru a porni cu încărcarea de la zero. Şi ce să vezi, descărcarea a durat aproape o zi! M-am gândit că am nişte acumulatori din-ăia şmecheri, care rămân încărcaţi multă vreme atunci când nu sunt folosiţi.
Aşa că azi mi-am luat aparatul şi am plecat cu el prin oraş. Fusesem cu două zile în urmă la avanpremiera filmului „O lună în Thailanda”, unde am făcut un număr destul de mic de fotografii, aşa că nu îmi făceam probleme. Am făcut vreo 3 – 4 poze şi tocmai când găsisem un subiect interesant, pun aparatul la ochi, apăs pe buton şi în loc de poză făcută îmi apare în ochi simbolul roşu de baterie descărcată! Nu cred că există cuvinte cu care să poată fi descrisă frustrarea pe care am simţit-o în acel moment!
Altă zi, al exemplu. Plec de acasă şi îmi propun să nu folosesc niciun mijloc de transport, ca să mai fac puţină mişcare şi să mă bucur de ultimele zile însorite de toamnă. Am mers pe jos cam 3 – 4 ore, parcurgând vreo 10 – 15 kilometri pe străzile din Bucureşti.
Pentru că începuse să mă cam supere tendoanele şi articulaţiile de la picioare de atâta mers, am luat tramvaiul la întoarcere. Şi ce credeţi că se îmtâmplă? După doar o staţie de mers, tramvaiul face pană de curent. De fapt toate tramvaiele de pe linie nu aveau curent şi stăteau unul după altul până departe în zare. Dar nu asta era singura problemă. Apucasem să validez şi un bilet de pe card.