Programe de spionaj americane descoperite pe calculatoare din 30 de ţări

By | 30 august, 2015

Softuri de spionaj cibernetic fabricate în Statele Unite au fost depistate în computere din 30 de ţări, inclusiv în Rusia, China, Iran şi Pakistan, afirmă experţi ai firmei de securitate Kaspersky, potrivit „Financial Times”. Unele dintre softurile de monitorizare au fost descoperite în hard-drive-uri fabricate de companii precum Toshiba, Western Digital, Seagate şi IBM, precizează experţii.

Dacă va fi confirmat rolul Statelor Unite în dezvoltarea softurilor de spionaj online, va fi afectată şi mai mult reputaţia companiilor americane, puse oricum într-o lumină negativă din cauza dezvăluirilor despre activităţile Agenţiei pentru Securitatea Naţională (NSA). Publicînd detaliile tehnice ale softurilor de spionaj, Kaspersky a precizat că acestea au fost introduse de un grup care „depăşeşte orice imaginaţie în privinţa complexităţii şi sofisticării”. Evitând orice referire directă la NSA, Kaspersky a explicat că instrumentele de spionaj au fost dezvoltate de o entitate numită Equation Group, care ar fi activă de peste 20 de ani. Equation Group are „legături solide” cu creatorii Stuxnet, virusul informatic care a atacat o centrală nucleară iraniană şi care fusese fabricat de Statele Unite şi Israel.

Sursa: Tricolorul

7 păreri la “Programe de spionaj americane descoperite pe calculatoare din 30 de ţări

  1. iulian

    vezi frate ca link-ul acela adf.ly la care iti redirectionezi vizitatorii viruseaza calculatoarele. io am reusit in cele din urma sa ti-l blochez folosind no script plugin din firefox. nu prea e normal asta…

  2. iulian

    Salut,
    Asta sa faci:
    Prin prezenta te informez ca redirectionarea pe care ai stabilit-o si introdus-o tu printr-un cod informatic continut in site-ul de tip blog pe care il administrezi (www.dantanasescu.ro) si de continutul caruia esti responsabil – este domeniul public – este de natura a produce distrugeri de date informatice (conf. art 45 – legea 161/2003 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 279 din 21/04/200 – TITLUL III – Prevenirea și combaterea criminalității informatice) si a perturba grav functionarea unui sistem informatic (art. 45 al aceleasi legi)
    Pentru buna ta informare ti le voi prezenta aici, reamintindu-ti totodata ca necunoasterea legii nu poate fi invocata in instanta de judecata:
    Art. 44. – (1) Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, constituie infracțiune și de pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    (2) Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
    (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și transferul neautorizat de date dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice.
    Art. 45. – Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la aceste date constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.
    A se avea in vedere si urmatorul:
    Art. 49. – Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
    deoarece fapta iti aduce un beneficiu patrimonial.
    Considera-te informat. (ai primit asta si prin e-mail la dantasse[at]yahoocom)
    O zi buna.

  3. iulian

    Pentru a nu se face o confuzie grava mentionez ca articolele citite pe blogul tau mi-au placut iar cu mare parte sunt de acord.
    Deci comentariul facut nu are in vreun fel legatura cu continutul blogului.

  4. Dan Tănăsescu Post author

    Nu depinde de mine spre ce site-uri redirectează Adfly pagina şi nu depinde de mine ce conţinut are acea pagină. Atât timp cât scriptul sau programul adware, spyware etc. nu este găzduit pe blogul meu, nu am nicio legătură cu acţiunile lui şi cu cel care l-a creat. 🙂

    PS: Nu te obligă nimeni să intri pe acest blog. Dacă nu îţi place îl poţi evita. Aşa mi se pare cel mai normal. Oricum, ca să-ţi găseşti liniştea şi pacea sufletească, am scos acel script. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge