În 1859, naturalistul și geologul englez, Charles Darwin și-a publicat teoria sa, a evoluției și a selecției naturale în lucrarea „Despre originea speciilor”. Această teorie susținea că toate speciile de vieţuitoare au descins de-a lungul timpului din strămoși comuni și a explicat în continuare că această evoluție a rezultat dintr-un proces, pe care el la numit selecție naturală, în care o specie fie se va adapta la schimbările din mediul său și va supraviețui ca specie, fie nu va reuși să se adapteze la schimbările de mediu și în cele din urmă va dispărea.
Între anii 1860 și 1870, odată cu răspândirea teoriei lui Darwin despre selecția naturală în lumea occidentală, unii filosofi și oameni de știință au făcut noi interpretări ale ideilor sale. Unul dintre acești filozofi și oameni de știință este colegul său englez Herbert Spencer. Herbert Spencer a promovat teoria darwinismului social.
Darwinismul social este o aplicare a teoriei selecției naturale la problemele sociale, politice și economice. În forma sa cea mai simplă, darwinismul social urmează ideea de bază a „supraviețuirii celui mai puternic”. Darwinismul social, în mâinile occidentalilor, a fost folosit pentru a promova ideea că rasa europeană albă era superioară altora și, prin urmare, destinată să domnească asupra celorlalte. În mintea unui darwinist social, „anumite grupuri de oameni supraviețuiesc și concurează mai bine decât altele. Lupta duce la progresul uman. Unele grupuri dezvoltă progresul uman mai mult decât altele”.
La momentul în care Spencer a început să promoveze darwinismul social, tehnologia, economia și forma de guvernare a „albului” european” erau privite de occidentali ca fiind mult mai avansate în comparație cu cele ale altor culturi din întreaga lume. Privind la acest avantaj aparent, precum și la structurile economice și militare ale Occidentului, unii susțineau că selecția naturală a jucat un rol în acest sens și că rasa mai potrivită pentru supraviețuire într-adevăr a supraviețuit.
În cel mai rău caz, implicațiile darwinismului social au fost folosite mai târziu ca o justificare științifică pentru Holocaust. Partidul Nazist a susținut că uciderea evreilor în Al Doilea Război Mondial a fost un exemplu de purificare a geneticii inferioare. Mulți filozofi au observat ecouri evoluţioniste în cursa lui Hitler de exterminare a unei întregi rase umane. Diverși alți dictatori și criminali au susţinut cauza darwinismului social pentru îndeplinirea actelor lor. Chiar și fără astfel de acțiuni, darwinismul social s-a dovedit a fi o interpretare falsă și periculoasă a teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin.
Oamenii de știință și evoluționiștii susțin că această interpretare social darwinistă se bazează numai superficial pe teoria selecției naturale a lui Darwin. Ei vor admite o paralelă evidentă între teoria lui Darwin despre selecția naturală și ideile lui Spencer.
În natură, cei puternici supraviețuiesc și cei mai potriviți pentru supraviețuire vor supraviețui celor slabi. Potrivit darwinismului social, acele societăți având putere (economică, fizică, tehnologică) înfloresc, iar cele fără aceasta sunt sortite să fie cucerite și controlate sau poate chiar să dispară.
Eu susțin că noi britanicii suntem prima rasă din lume, și cu cât mai mult din lume ocupăm, cu atât mai bine este pentru rasa umană… Este datoria noastră să profităm de fiecare oportunitate pentru a acapara mai mult teritoriu și ar trebui să păstrăm această idee în mod constant în fața ochilor noștri: că mai mult teritoriu pur și simplu înseamnă mai mult din rasa anglo-saxonă [britanică], mai mult din cea mai bună, cea mai onorabilă rasă pe care o posedă lumea.
Cecil Rhodes, un om de afaceri britanic în 1877